13 decembrie 2022

Slovacia achiziţionează 152 de maşini de luptă a infanteriei CV90, pentru 1,35 miliarde euro

Florin Jipa

Slovacia achiziţionează 152 de maşini de luptă a infanteriei CV9035, cunoscut şi sub denumirea de CV90MkIV, pentru 1,35 miliarde euro, într-un contract guvern la guvern cu Suedia.

Sursă foto: Twitter

În cadrul contractului, compania Bae Systems va colabora cu ZTS – ŠPECIÁL pentru o colaborare totală cu industria slovacă de armament.

Blindatele slovace vor veni cu ultima turelă, din seria D, cu un tun de 35 mm. Echipajul va primi informaţii prin mai mulţi senzori şi software de realitate virtuală şi inteligenţă artificială, a anunţat compania producătoare. Vehiculul va fi dotat şi cu sistemul de protecţie activă Iron Fist de la compania israeliană Elbit.

Slovacia este a 8-a ţară care a ales blindatul suedez CV90, după Danemarca, Estonia, Finlanda, Norvegia, Suedia, Elveţia şi Ţările de Jos.

Slovacia a donat Ucrainei cel puţin 30 de maşini de luptă BMP-1, de fabricaţie sovietică, de la începutul războiului, iar noile blindate vin să înnoiască flota de vehicule a unităţilor de infanterie. În 2022, Slovacia a ales transportorul blindat finlandez Patria pentru înlocuirea vechilor blindate din epoca sovietică. De asemenea, Slovacia va primi tancuri Leopard 2A4 din Germania, compensare pentru T-72 donate Ucrainei.