Situaţia din Afganistan, dezbătută în cadrul reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO de la Bruxelles
Andreea SoareCea de-a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării din statele membre NATO de la Bruxelles s-a concentrat asupra stadiului implementării posturii întărite de descurajare şi apărare şi a partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul Alianţei, arată un comunicat al MApN. Misiunea Resolute Support a fost, totodată, unul dintre subiectele aflate pe agenda zilei.
„Au fost aprofundate aspecte referitoare la implementarea Iniţiativei NATO privind creşterea gradului de operativitate şi răspuns (NATO Readiness Initiative - NRI), întărirea posturii maritime a Alianţei, precum şi progresul obţinut în implementarea Angajamentului statelor membre privind asigurarea resurselor alocate apărării (DIP), adoptat la Summit-ul din Ţara Galilor din 2014, pe toate cele trei dimensiuni (3 Cs): Contribuţii financiare – Capabilităţi – Contribuţii la operaţii şi misiuni. Oficialul român a prezentat omologilor eforturile României de consolidare a Prezenţei Înaintate Adaptate (Tailored Forward Presence - tFP) la Marea Neagră, lansând totodată un apel pentru suplimentarea participării aliate la structurile multinaţionale care funcţionează pe teritoriul naţional”, se arată în comunicatul MapN.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre contribuţiile aliaţilor şi ale partenerilor NATO la Misiunea “Resolute Support” (Resolute Support Mission - RSM). Evoluţia păcii din Afganistan a fost un alt subiect abordat de aceştia în cadrul acestei sesiuni.
„În acest context, ministrul român al apărării a reafirmat sprijinul pentru eforturile de stabilizare ale Afganistanului, dovadă stând contribuţia substanţială şi constantă a României în acest teatru de operaţii. De asemenea, Gabriel Leş a subliniat nevoia consolidării instituţiilor afgane din sfera securităţii şi apărării, inclusiv a instituţiilor de învăţământ dedicate acestor domenii vitale”, anunţă reprezentanţii MapN.