Şi, totuşi, Tratatul New START are o şansă, dacă noile arme ruseşti sunt considerate în prevederile actuale!

Patru direcţii de abordare a problemei expirării Tratatului New START

Într-un articol anterior, profesorul Nicolae Iancu a prezentat documentat istoricul şi realităţile actuale ale Noului Tratat pentru Reducerea Armelor Strategice „New START” (New STrategic Arms Reduction Treaty). De asemenea, autorul a abordat perspectivele întunecate ale încetării tratatului şi problema includerii Chinei într-o nouă înţelegere la nivel global pentru controlul armelor nucleare strategice.

Este interesant de examinat care sunt direcţiile posibile de abordare a problemei, având în vedere contextul geopolitic actual, aspectele juridice şi detaliile tehnologice privitoare la noile arme concepute a ocoli prevederile New START. În acest sens, se pot lua în considerare patru cursuri de acţiune:

• prelungirea tratatului sau acţiunea în cadrul actualului New START, atâta timp cât acesta mai este valabil;
• abandonarea tratatului actual şi negocierea altuia;
• scenariul sub spectrul apocalipsei - abandonarea New START fără un alt acord şi escaladarea înarmării nucleare;
• haos înaintea apocalipsei: implicaţii spectaculoase ale încetării tratatului New START, altele decât înarmarea nucleară necontrolată.

În aceste rânduri voi aborda opţiunile pentru primele două cursuri de acţiune, în ordine inversă, urmând ca scenariile apocaliptice să facă obiectul unui articol separat.

Şansele negocierii unui alt tratat de control al armamentului nuclear

Negocierea unui tratat care să succeadă actualului New START trebuie luată în considerare din perspectiva Statelor Unite, partea semnatară care şi-a declarat nemulţumirea că documentul semnat în anul 2010 şi ratificat în februarie 2011 nu acoperă realităţile geopolitice actuale. Caducitatea tratatului New START a fost subliniată de John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump.  La 30 iulie 2019, acesta a precizat, în faţa grupului de activişti Young Americans for Freedom, că, de fapt, documentul „era necorespunzător de la bun început” şi că trebuie convenit un acord mai cuprinzător care să includă şi China. 

Preşedintele Donald Trump a dispus experţilor americani să întocmească un proiect de tratat care să extindă obiectul acordului pentru a include China şi arme care nu sunt prevăzute în New START şi pe care Rusia şi China le dezvoltă intens. În principiu, Statele Unite sunt de părere că un tratat eficient trebuie să includă toate armele nucleare, nu doar cele definite prin New START, după cum a declarat şi generalul John Hyten, comandant al Comandamentului Strategic al SUA în Comitetul pentru Forţe Armate al Senatului SUA, în luna martie 2019. Ulterior (31 iulie), vice-amiralul David Krieke, adjunct al generalului John Hyten, a menţionat că New START „limitează doar rachetele balistice intercontinentale (ICBM) [cu lansare terestră], rachetele lansate de pe nave de suprafaţă (SLBM) şi forţele de bombardiere strategice”.

Intenţia Statelor Unite este să includă într-un viitor tratat şi armele nucleare cu rază mică de acţiune (tactice), cele cu încărcătură nucleară redusă (low yield) şi armele nucleare „excentrice” sau „exotice”, cum ar fi submarinele autonome cu propulsie nucleară. Vice-amiralul Krieke a detaliat această intenţie subliniind că Directiva Nucleară 2018 a Pentagonului (2018 Nuclear Posture Review) are scopul „de a ne asigura că, niciodată în viitor, Rusia sau orice alt adversar potenţial nu va ajunge la punctul de a percepe că deţine vreo formă de avantaj strategic care să îi ofere o fereastră de oportunitate sau care să îi convingă pe liderii lor că este în regulă să folosească arme nucleare într-un conflict oarecare... La urma urmei, obiectivul nostru este să descurajăm toate armele nucleare”.

Este ştiut, însă, că atât Moscova, cât Beijingul resping ideea negocierii unui tratat pe liniile creionate de Administraţia Trump. Astfel, într-o manieră obstrucţionistă, ambasadorul Moscovei la Washington, Anatoli Antonov, a anunţat, la o conferinţă organizată de Carnegie Endowment, că „trebuie să respectăm prevederile Tratatului” şi că orice discuţie referitoare la alte arme decât cele prevăzute de New START trebuie purtată separat, cu includerea altor aspecte de interes. Aici, diplomatul rus a recurs la procedeul generalizării pentru diluarea problemei. Mai precis, el a enumerat o serie de programe şi activităţi ale Statelor Unite pe care Moscova le consideră a fi ostile la nivel strategic, de exemplu: sistemul american de apărare anti-balistic din Europa (de subliniat cuvântul apărare), forţele armate convenţionale din Europa (dar există CFE!), securitatea cibernetică (uite cine vorbeşte!), posibilitatea amplasării de arme de orice tip în spaţiul cosmic (cine face aşa ceva? doar există tratat în acest sens!) şi alte probleme chiar de nivel operaţional. La rândul ei, China a anunţat sec faptul că nu va semna un astfel de tratat.

Bineînţeles, fiecare ţară îşi urmează interesul naţional, dar, în condiţiile unei astfel de atitudini, sarcina Administraţiei Trump se arată a fi o misiune imposibilă. De aceea, pesimismul privind negocierea la timp a unui alt tratat este pe deplin justificat, mai ales în condiţiile presiunii timpului scurt rămas până la expirarea New START.

Pe de altă parte, există opinii contrare unui nou tratat chiar în SUA şi între aliaţii Statelor Unite (NATO sau bilaterali), care au fost reţinuţi în comentarii la nivel oficial. Dacă statele membre NATO s-au raliat în final poziţiei Washingtonului pentru abandonarea tratatului privind rachetele nucleare cu rază medie de acţiune (INF), nu acelaşi lucru se poate spune şi despre tratatul New START. Acest lucru a fost subliniat de Robert Bell, fost consilier pentru apărare al Reprezentantului SUA la NATO, care a menţionat că acordul de control al armelor nucleare semnat cu Rusia a ajutat mereu unitatea aliaţilor în jurul unei strategii comune de securitate şi a fost esenţial în realizarea consensului cu prilejul unor summit-uri NATO recente.

De asemenea, este posibil ca solidaritatea transatlantică să aibă de suferit dacă unii aliaţi percep faptul că Statele Unite îşi reduc angajamentul pentru o strategie serioasă de reducere a riscului nuclear. Chiar efortul de alocare bugetară pentru apărare, atât de mult susţinut de preşedintele Trump, sau contribuţia generală la eforturile de apărare comună ar putea avea de suferit în cazul unei noi curse a înarmării nucleare.

Mai precis, chiar aliatul principal al Statelor Unite, Marea Britanie, a anunţat preferinţa pentru prelungirea valabilităţii actualului New START. Astfel, la 1 august, Angus Lapsley, oficial în cadrul Ministerului britanic al Apărării, a declarat la Comandamentul Strategic al SUA că „un angajament în controlul armamentelor este esenţial pentru menţinerea coeziunii NATO şi ajută la construcţia încrederii chiar şi între rivali... Noi intenţionăm să protejăm... tratatul New START”.

Pentru a încheia elocvent, chiar secretarul de stat american Mike Pompeo, deşi reţinut în această privinţă, a declarat, în luna mai, că un tratat bilateral care să urmeze New START este, probabil, un proiect „prea ambiţios pe termen scurt”.

Se mai poate face ceva în limitele Tratatului New START?

În condiţiile pesimismului în privinţa negocierii altui document, care să prelungească echilibrul conferit de acordul părţilor, oricare ar fi prevederile unui viitor aranjament, se poate aborda problema acţiunii chiar în limitele documentului New START. Aici prezintă interes o recentă analiză de natură tehnică şi juridică privind posibilitatea ca noile arme ale Rusiei să fie luate în considerare în cadrul prevederilor New START, deşi ideea de la care se pleacă este tocmai faptul că ele ies din prevederile tratatului. Deci, se pot „aduce” noile arme ale Rusiei în litera tratatului New START?

Acum, noile tipuri de arme ruseşti trebuie examinate separat. În discuţie se află „planorul” hipersonic Avangard, racheta balistică cu lansare aeriană Kinjal (Kinzhal), torpila cu propulsie nucleară Poseidon şi racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik. Acestea sunt noile arme care au fost anunţate public chiar de către preşedintele V. Putin în discursul său despre Starea Naţiunii, susţinut la 1 martie 2019.

Din capul locului, se estimează că torpila (vehiculul purtător autonom cu propulsie nucleară) Poseidon / Status-6  şi racheta Burevestnik nu vor deveni operaţionale în cursul valabilităţii tratatului New START. Agenţiile americane de intelligence estimează că Poseidon poate intra în exploatare abia în anul 2027, iar o rachetă Burevestnik tocmai a explodat la Nyonoksa, lângă Arhanghelsk (postul local de televiziune chiar a anunţat evacuarea satului; ulterior dezminţire naţională, apoi, tăcere). Excluzând, deci, Poseidon şi Burevestnik, rămân în discuţie Avangard şi Kinzhal, care pot intra în atenţia negociatorilor în domeniul controlului armamentelor.

Desigur, dacă acceptă să participe la negocieri, cele două părţi pot respinge cu fermitate orice propunere, dar o privire obiectivă asupra detaliilor cu siguranţă ajută pe cei interesaţi să îşi contureze o părere proprie asupra amănuntelor problemei.

Avangard. Se ştie deja, racheta Avangard a fost realizată după încetarea tratatului ABM pentru a străpunge orice apărare anti-balistică. De altfel, preşedintele Putin a declarat racheta Avangard ca fiind „invulnerabilă”. Pe scurt, Avangard este un vehicul cu încărcătură nucleară adus la apogeul traiectoriei cu ajutorul unei rachete balistice, după care plonjează către ţintă pe un traiect descendent. Esenţial este că Avangard atinge viteze hipersonice (de cel puţin cinci ori viteza sunetului) şi este şi manevrabil!

Ceea ce este important din punct de vedere al tratatului New START este faptul că sistemul ofensiv include o rachetă balistică purtătoare, iar aceasta face obiectul tratatului! Rusia intenţionează să folosească rachetele purtătoare (ICBM) SS-19 Stiletto sau SS-X-30 Sarmat, ambele făcând obiectul prevederilor tratatului New START. Astfel, orice rachetă pe care este amplasat vehiculul planor hipersonic (Hypersonic Glide Vehicle - HGV) Avangard trebuie declarată, trebuie să se încadreze în plafonul stabilit şi face obiectul verificărilor din partea experţilor militari ai Statelor Unite. Deci, sistemul combinat HGV-ICBM cu siguranţă intră sub incidenţa definiţiilor / prevederilor New START şi este supus limitărilor şi controlului.

Dar şi HGV Avangard în sine face obiectul tratatului New START, pentru că este un vehicul de reintrare în atmosferă capabil să reziste traversării atmosferei şi să poarte la ţintă o încărcătură nucleară. Astfel, chiar dacă are caracteristici de zbor deosebite, Avangard intră sub incidenţa New START prin caracteristicile sale esenţiale.

Kinzhal este o rachetă balistică Iskander adaptată pentru a fi lansată din aer (Air-Launched Ballistic Missile - ALBM), care nu intră în incidenţa New START (ca rachetele strategice), pentru că are rază limitată de acţiune. Dar racheta Kinzhal poate fi luată în considerare din punct de vedere al tratatului sub două aspecte:

• în primul rând, Kinzhal are încărcătură nucleară, iar acestea se numără în plafonul de 1550 de stabilit de New START pentru încărcăturile amplasate pe bombardiere strategice capabile să transporte la ţintă încărcături nucleare;
• în al doilea rând, trebuie examinat dacă avionul pe care este încărcată racheta Kinzhal este sau nu definit ca bombardier „greu” (strategic)[i].

Deci, sub prevederile New START, rachetele Kinzhal trebuie declarate (la număr), pentru că sunt încărcături nucleare, apoi trebuie declarate dacă sunt instalate pe bombardiere strategice. Nu şi ca rachete de croazieră, pentru că sunt balistice.

Planurile actuale ale Kremlinului prevăd instalarea rachetelor Kinzhal pe avioane de luptă MiG-31 (Foxhound), care au o rază de acţiune de 1250 km. De altfel, preşedintele Putin chiar a asistat, recent, la operaţionalizarea unei escadrile de astfel de aparate, în Regiunea Militară Sud a Rusiei. În aceste condiţii, rachetele Kinzhal nu fac obiectul tratatului New START pentru că au doar o utilizare la nivel teatru de operaţii. Pentru România nu este nicio uşurare, noi „suntem chiar în teatru”!   

Totuşi, Rusia este pe cale să modernizeze bombardierul strategic mediu Tu-22M3 (Backfire), care poate fi adaptat să transporte rachete Kinzhal. Dacă, în prezent, acest avion are o rază de acţiune de numai 7000 km, prin modernizare şi adăugarea de capacităţi de rezervor, el ar putea atinge o rază de acţiune de 8000 km, ceea ce l-ar situa în prevederile New START.

Însă, chiar şi cu rază de acţiune sub 8000 km, dacă Tu-22M3 poartă rachete Kinzhal cu încărcătură nucleară, sistemul combinat intră sub incidenţa Articolului V al tratatului, încadrându-se ca „nou tip de armament strategic ofensiv”. Acest sistem combinat ar putea lovi chiar ţinte din Statele Unite, teritoriul contiguu (CONUS), deci este absolut strategic. Iată că, de fapt, New START a fost conceput judicios, pentru a cuprinde şi tipuri noi de arme strategice ofensive care nu sunt definite explicit în tratat. 

Negocieri necesare

În cursul audierilor din Senatul SUA, din anul 2010, cu prilejul ratificării tratatului New START, oficialii americani au convenit asupra termenului de „noi tipuri” de arme strategice ofensive, cuprins în tratat. Astfel, în viziunea americană, pentru a fi considerate ca făcând obiectul prevederilor New START, un nou tip de armă strategică ofensivă trebuie să îndeplinească două condiţii: să poarte încărcătură nucleară şi să aibă rază de acţiune de nivel strategic, bineînţeles în situaţia în care nu sunt deja considerate în tratat prin prevederi mai precise.

Problema este că această accepţiune nu a fost convenită cu Moscova, care poate avea altă percepţie a termenului din tratat. De aceea, pentru a stabili de comun acord dacă o anumită armă nouă face sau nu obiectul tratatului New START, cele două părţi trebuie să fie de acord şi apoi să convină şi asupra modalităţilor de control al producţiei, operaţionalizării şi respectării încadrării acesteia în plafonul tratatului.

Negocierile şi administrarea tratatului New START se desfăşoară în cadrul Comisiei Consultative Bilaterale a Tratatului New START (BCC), care operează la Geneva şi care ar trebui să preia şi negocierile privind Avangard şi Kinzhal. Pentru iniţierea acestui demers, Statele Unite ar putea folosi dialogul privind securitatea strategică, deja convenit la Soci, şi care a avut prima sesiune la 17 iulie.

Deci, Rusia ar trebui să fie de acord cu controlul rachetelor Avangard şi Kinzhal, ba chiar cu controlul bombardierelor Tu-22M3, inclusiv al aerodromurilor unde acestea sunt dispuse, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, pentru că ele nu intrau sub incidenţa New START. Probabil că ar fi mai simplu să se ajungă la o înţelegere pentru acceptarea realităţii că rachetele hipersonice de reintrare Avangard se încadrează în prevederile New START. În privinţa rachetei Kinzhal, însă, este nevoie de mai multă fermitate, poate prin stabilirea unor limite operaţionale, cum ar fi neinstalarea acestei rachete pe bombardiere Tu-22M3. Problema cea mai gravă este, totuşi, răspunsul pe care ar fi dispus Washingtonul să îl ofere Moscovei la întrebarea: da’ tu ce-mi dai?

Concluzii

Viitorul tratatului New START (cât mai este) poate fi conturat, în concluzie, de modul în care sunt evaluate noile arme Avangard şi Kinzhal prin prisma prevederilor tratatului, care defineşte clar sistemele de arme pentru care se aplică un control reciproc şi care chiar include referiri la ulterioare noi arme strategice ofensive.  

Administraţia Trump are temeiuri solide pentru a propune un nou tratat, având în vedere noile realităţi ale prezentului, iar beneficiile pentru echilibrul strategic şi pacea mondială ar fi uriaşe. Dar tot realităţile prezentului arată că acest lucru este extrem de dificil de realizat, pentru că, pentru tango, este nevoie de doi parteneri, iar unul dintre aceştia nu pare suficient de motivat să îşi dorească un nou aranjament în domeniu.

Mai mult chiar, există şi presiunea timpului, iar aceasta pare a afecta doar Statele Unite, care îşi propun un control mai extins al armamentelor nucleare strategice, atât ca participanţi, cât şi ca obiect al tratatului. Trebuie observat că presiunea timpului acţionează cu efect dublu: pe măsura apropierii de data fatidică, în februarie 2021, atenţia factorilor de decizie va vira, cu siguranţă, către măsurile de adaptare la o lume fără niciun tratat de control al armamentului nuclear strategic, şi tot mai puţin către modalităţile de prelungire a New START sau de negociere a unui acord nou.

Pentru noi, cei care privim de pe gard, nu ne rămâne decât să ne dorim ca soluţia să aparţină, totuşi, acestor două cursuri de acţiune abordate în aceste pagini, care conduc ambele la o înţelegere privind controlul armamentului nuclear strategic, oricare ar fi ea: prezentul New START sau un tratat care să îl înlocuiască.

Celelalte două cursuri de acţiune, ambele aflate sub spectrul apocaliptic al lipsei oricărui control al escaladării înarmării nucleare, vor fi abordate într-un articol separat.