23 ianuarie 2023

Serviciul de informaţii externe al Rusiei acuză Ucraina că a dislocat sisteme HIMARS la centralele nucleare din ţară

Andreea Soare

Serviciul de informaţii externe al Rusiei a acuzat luni Ucraina de dislocarea unor sisteme HIMARS la centralele nucleare din ţară, scrie Reuters.

Sursă foto: Hepta

Serviciul rusesc nu a oferit nicio dovadă pentru acuzaţiile aduse Ucrainei.

SVR susţine că lansatoarele HIMARS, sisteme de apărare şi muniţie au fost duse la centrala nucleară Rivne în nord-estul Ucrainei.

„Forţele Armate Ucrainene dislocă arme şi muniţie oferite de Occident în locurile în care sunt centrale nucleare”, se arată în comunicatul serviiului rusesc, în care se specifică şi că armele au fost duse la Rivne în decembrie.

Încă de la începutul războiului, Rusia a capturat centralele Cernobîl şi Zaporojie, iar Ucraina a acuzat ocupanţii că depozitează arme în aceste centrale. Agenţia ONU care supraveghează activităţile nucleare şi-a arătat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la riscul unui dezastru nuclear.