13 ianuarie 2022

Serghei Riabkov anunţă că discuţiile despre Ucraina au ajuns într-o situaţie „fără ieşire” şi că nu mai e nevoie să se aşeze la masa negocierilor pentru o altă rundă de discuţii

Andreea Soare

Rusia a anunţat, joi, că discuţiile despre Ucraina au ajuns într-o situaţie „fără ieşire”, iar Moscova se pregăteşte să ia măsuri, însă acestea nu sunt specificate, scrie Reuters.

Sursă foto: Twitter

Ministrul adjunct al afacerilor externe, Serghei Riabkov, citat de TASS, a transmis că specialiştii militari ruşi îi prezintă preşedintelui Putin opţiuni în cazul în care situaţia din jurul Ucrainei se agravează, însă susţine că diplomaţia merită o şansă.

Potrivit acestuia, SUA – luni, în Geneva - şi NATO – miercuri, la Bruxelles -  au demonstrat că situaţia nu are „ieşire” şi că există „diferenţe de abordare”, astfel că el consideră că nu e nevoie să se mai aşeze la masa negocierilor, în următoarele zile, pentru a relua discuţiile.

Joi, la Viena, sunt purtate discuţii la nivelul OSCE. Ambasadorul Rusiei la OSCE, Alexander Lukaşevici, a transmis pe Twitter că Rusia ar putea lua măsuri pentru a asigura o balanţă strategică la nivel regional.

„Dacă nu primim un răspuns constructiv la propunerile noastre într-un timp rezonabil, iar agresiunile la adresa Rusiei continuă, ne vedem obligaţi să luăm măsurile necesare pentru a asigura o balanţă strategică şi pentru a elimina ameninţările inacceptabile la adresa securităţii noastre naţionale”, a transmis acesta.

„Destabilizarea situaţiei politico-militare a întrecut limita, astfel că ar putea apărea o criză pe continent, cu consecinţe neprevăzute pentru securitatea europeană.  Ceea ce se întâmplă creşte într-un mod inacceptabil riscurile la adresa securităţii Rusiei – trebuie să reacţionăm. Astfel, am cerut SUA şi NATO să ne ofere garanţii legale care să excludă extinderea Alianţei şi dislocarea de sisteme de rachete în apropiere de graniţele ruseşti”, a mai transmis acesta.

 

De asemenea, ministrul polonez al afacerilor externe a transmis de la Viena că Europa este mai aproape de război decât a fost în ultimii 30 de ani, în timp ce reprezentantul SUA a declarat că Occidentul nu va ceda în faţa şantajului.