02 mai 2019

Serghei Lavrov: Rusia nu intenţionează să atace Polonia sau oricare alt stat membru NATO

Andreea Soare

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Rusia nu intenţionează să atace Polonia sau oricare alt stat membru NATO, criticând suplimentarea efectivelor americane în Europa Centrală şi de Est.

Sursă foto: Mediafax

Rugat, în cursul unei conferinţe de presă, să comenteze declaraţiile recente ale Ministrului Apărării din Polonia, Mariusz Blaszczak, cu privire la creşterea numărului de trupe americane, Serghei Lavrov a declarat că această decizie „reflectă politica SUA de a distruge orice înţelegere de asigurare a securităţii în regiunea euro-atlantică".

"În această situaţie, vorbim despre încălcarea unei prevederi din Actul fondator NATO-Rusia, care presupune că nu pot fi dislocate trupe permanente pe teritoriul noilor state membre NATO”, a spus Lavrov, potrivit Ministerului rus de Externe. Totodată, acesta a afirmat că dislocarea de trupe americane pe teritoriul Poloniei nu va consolida securitatea europeană, ci probabil va spori doar vânzările de arme americane.

„Rusia nu intenţionează să atace Polonia sau oricare alt stat membru NATO din această cauză. (..) Cu toate acestea, toate ţările care doresc să facă pe plac Administraţiei de la Washington, prin augmentarea retoricii rusofobe, nu se vor opri din a demara astfel de acţiuni, creând o abordare conflictuală în materie de securitate. Acest lucru nu este avantajos pentru nimeni. Spre deosebire de aceştia, noi promovăm folosirea relaţiilor diplomatice, inclusiv prin Consiliul NATO-Rusia, care încă există, pentru a creşte încrederea şi a reduce tensiunile. Nu am primit, până acum, niciun răspuns din partea NATO, deşi, în timpul întrevederilor cu membrii NATO, aceştia şi-au reafirmat acordul cu privire la abordarea noastră, dar sunt constrânşi de responsabilităţi comune, pe care NATO le numeşte consens. Este trist... Sperăm că înţelegerea inutilităţii acestor abordări va duce, în cele din urmă, la progres”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Moscova.