26 februarie 2019

Serbia şi-a completat escadrila de avioane de vânătoare MIG-29 cu sprijin din Belarus

Monitorul Apărării şi Securităţii

Sursă foto: Mediafax

În seara zilei de 24 februarie 2019, ministrul sârb al apărării, Aleksandar Vulin, a ajuns într-o vizită oficială la Minsk, iar a doua zi, la 25 februarie a asistat la ceremonia de semnare a donaţiei beloruse de patru avioane de vânătoare MiG-29 pentru Armata Serbiei. Ceremonia s-a desfăşurat la Uzina 558 de Reparaţii de Aviaţie din localitatea Baranovici.

Din delegaţia condusă de ministrul sârb au făcut parte adjunctul în exerciţiu al ministrului apărării pentru resurse materiale (Nenad Miloradović) şi reprezentanţi ai Forţelor Aeriene Militare (F.Aer.) ale Armatei Serbiei (în frunte cu comandantul F.Aer., general-maior Duško Žarković).

Ministrul sârb a folosit ocazia pentru a se întâlni cu omologul său, general-locotenent Andrei Alexeevici Ravkov, şi cu preşedintele Comitetului Militar Industrial de Stat al R.Belarus, Roman Alexandrovici Golovcenko.

***
Cu cele patru avioane MiG-29 ”cu simplă comandă” (varianta 9.13), donate de autorităţile de la Minsk, F.Aer. ale Armatei Serbiei ajung să dispună de 14 aparate MiG-29 (cu simplă comandă şi cu dublă comandă).

Forţele Aeriene sârbe au moştenit patru aparate MiG-29 (unul cu dublă comandă şi trei cu simplă comandă) de la Armata Populară Iugoslavă, respectiv de la Armata Serbiei şi Muntenegrului, iar şase aparate le-au fost donate de către Moscova, în decembrie 2016. Cele şase aparate donate au ajuns în Serbia în luna octombrie 2017, iar cinci dintre acestea au fost reparate şi li s-a prelungit durata de exploatare, în cursul anului 2018, în Serbia (la Uzina de Aviaţie ”Moma Stanojlović”, de la Batajnica/Belgrad), în comun, de către experţi ruşi şi sârbi. Cel de-al şaselea aparat donat de Moscova a fost reparat în F.Rusă şi a ajuns în Serbia spre sfârşitul anului 2018.

În prezent sunt operaţionale toate cele 10 aparate MiG-29 ale Forţelor Aeriene sârbe aflate pe teritoriul Serbiei.

Ca şi în cazul celor şase avioane donate de Moscova, Belgradul primeşte gratuit cele patru avioane MiG-29 de la Minsk, dar plăteşte contravaloarea lucrărilor de reparaţii şi a celor de ”armonizare” cu avioanele deja existente în înzestrarea F.Aer. sârbe, ca şi prelungirea resurselor de zbor. Avioanele vor ajunge în Serbia după finalizarea procesului de reparaţii, armonizare şi prelungire a resurselor, lucrări ce se vor executa la Uzina 558 de Reparaţii de Aviaţie din Belarus.

Avioanele MiG-29 donate de partea bielorusă dispun de capacităţi sporite de patrulare comparativ cu versiunile mai vechi, iar starea tehnică a acestora şi resursele de zbor se află în prima treime a perioadei de exploatare. Starea subansamblelor şi a componentelor arată că avioanele au fost exploatate şi întreţinute până în prezent în conformitate cu normele tehnice, ceea ce creează premise excelente pentru exploatarea lor în continuare şi modernizare.

Este de aşteptat ca toate cele 14 aparate MiG-29 să intre în ”faza a treia”, de modernizare, care presupune încorporarea unor sisteme moderne de navigaţie şi dirijare a focului (inclusiv radar, cel mai probabil, de tipul ”Juk”), ca şi a unor sisteme de armament moderne (rachete aer-aer şi rachete aer-sol). Un contract în acest sens a fost semnat cu partea rusă la scurt timp după ultima vizită în Serbia a preşedintelui rus Vladimir Putin (17 ianuarie 2019).

În legătură cu achiziţia şi modernizarea avioanelor MiG-29, oficialii de la Belgrad insistă să sublinieze că, în final, F.Aer. sârbe vor dispune de 14 avioane de generaţia ”4+”, o afirmaţie primită cu reţinere de experţii militari ai unor state occidentale.