06 iulie 2020

Serbia rămâne în „era” Aleksandar Vučić. Partidul acestuia câştigă alegerile „en fanfare”

Stelian Teodorescu

Alegerile parlamentare din Serbia au fost programate iniţial pentru 26 aprilie 2020. Din cauza izbucnirii pandemiei COVID-19 şi a declarării stării de urgenţă în Serbia, alegerile au fost amânate pentru 21 iunie. În Kosovo, entitate pe care Serbia o percepe ca o provincie autonomă a sa, alegerile parlamentare au avut loc în zonele locuite majoritar de comunitatea sârbă. Comisia Electorală a Republicii (RIK) a publicat listele electorale oficiale a 21 de formaţiuni politice. Acuzând lipsa condiţiilor necesare pentru desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte, numeroase partide politice parlamentare şi non-parlamentare au boicotat alegerile, inclusiv cele ale principalei coaliţii de opoziţie (Alianţa pentru Serbia).

Sursă foto: ProfiMedia

Partidul Progresist Sârb - majoritate covârşitoare

O noutate a procesului electoral din acest an a fost reducerea pragului electoral de accedere în parlament de la 5% la 3%, decizie ce oferă o şansă mai mare partidelor politice mai mici de a obţine reprezentare în plan legislativ. Participarea la vot la nivel naţional a înregistrat un nivel record, de aproximativ 50%.

O astfel de evoluţie a avut drept rezultat obţinerea de către coaliţia condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS) a uneia una dintre cele mai mari majorităţi parlamentare din Europa.

Conform rezultatelor preliminare (26 iunie), formaţiunea politică a preşedintelui Aleksandar Vučić, liderul SNS, a obţinut 60,7% din voturi şi 190 de locuri din totalul de 250 ale Parlamentului de la Belgrad, înregistrând un plus de 60 de reprezentanţi comparativ cu alegerile anterioare. Pe locul doi, cu 10,35% din voturi şi 32 de locuri, înregistrând un plus de 3 locuri, se află grupul condus de ministrul de externe, Ivica Dačić, liderul Partidului Socialist din Serbia (SPS), în coaliţie cu Serbia Unită (JS), un partid politic conservator minor din Serbia, cu sediul în Jagodina. Pe locul trei s-a clasat, cu obţinerea a 3,85% din voturi şi 11 locuri, Alianţa Patriotică Sârbă (SPAS), o formaţiune politică nou venită în Parlamentul de la Belgrad, populistă şi conservatoare de centru-dreapta, al cărei fondator şi actual lider este Aleksandar Šapić. În Parlamentul de la Belgrad au mai obţinut 16 locuri alte patru formaţiuni politice ale unor minorităţi etnice. Alianţa Maghiarilor din Vojvodina (VMSZ), un partid politic condus de István Pásztor, care reprezintă minoritatea maghiară din Serbia, a obţinut 6 locuri în plus în Parlamentul de la Belgrad comparativ cu numărul de reprezentanţi avut anterior, iar formaţiunea politică a minorităţii albaneze, Partidul pentru Acţiune Democratică (ADA), al cărui actual lider este Shaip Kamberi, a obţinut un loc în plus.

În contextul în care A.Vučić nu se confruntă cu competiţia alegerilor prezidenţiale până anul viitor, acesta a declarat, înainte de desfăşurarea procesului electoral, că este sigur că partidul său va acumula majoritatea voturilor, opoziţia acuzându-l pe el şi pe SNS de autocraţie, violenţă împotriva opozanţilor politici, corupţie, nepotism şi legături cu crima organizată, acuzaţii pe care preşedintele Serbiei le-a negat vehement.

În acelaşi context, este semnificativ de subliniat că majoritatea grupurilor politice de opoziţie nu au luat parte la alegeri, solicitând boicotarea procesului electoral, argumentând că acel controlul al SNS, formaţiune politică aflată la guvernare, asupra mass-media şi instituţiilor de stat, împiedică desfăşurarea votului în conformitate cu standardele democratice. Reprezentanţii UE şi OSCE au confirmat că dominaţia partidului de guvernământ în mass-media nu a permis opoziţiei să facă campanie electorală bazată pe principiile egalităţii.

Linia politicii externe rămâne neschimbată

În ciuda rezervelor manifestate cu privire la corectitudinea alegerilor, Belgradul va menţine legăturile cu partenerii străini. Principalele argumente în acest sens sunt mandatul puternic şi neîndoielnic al preşedintelui A.Vučić, dar şi dorinţa SUA şi UE de reluare a dialogului Kosovo-Serbia, în ciuda refuzului autorităţilor sârbe de a face compromisuri în procesul de negocieri cu Priştina.

Serbia face dovada că este dispusă să continue politica externă multi-vector de menţinere a relaţiilor strânse atât cu cele mai importante ţări din UE, cât şi cu SUA, dar, în acelaşi timp, şi cu Rusia, China şi Turcia. A.Vučić a subliniat că Belgradul nu intenţionează să aleagă între Rusia - un aliat natural slav şi creştin ortodox, UE - principalul partener comercial al Serbiei, şi China - care a trimis asistenţă medicală şi medici în Serbia în luna martie pentru a ajuta la combaterea coronavirusului. În acest context, este semnificativ de subliniat că Belgradul vorbeşte despre o „prietenie de fier” cu Beijingul, fiind subliniat inclusiv faptul că, în ultimul deceniu, China a acordat miliarde de dolari în împrumuturi nerambursabile. China şi experţii săi medicali au demonstrat un sprijin puternic şi solidaritate cu Serbia, la fel cum s-au manifestat şi UE, Norvegia şi SUA. Mai mult, A.Vučić a evidenţiat faptul că, la rândul său, Serbia a reuşit chiar să acorde sprijin Italiei, stat membru al G-7. A fost menţionat şi faptul că, în contextul pandemiei COVID-19, au fost trimise opt avioane de materiale medicale, subliniindu-se că „Serbia are suficient echipament, motiv pentru care se crede că este extrem de important să le acorde şi să îi ajute pe prietenii lor italieni”.

După alegeri, A.Vučić a participat la parada militară organizată cu ocazia Zilei Victoriei, la Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, dar s-a deplasat şi la Bruxelles, unde a avut întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi cu comisarul european, Olivér Várhelyi. De asemenea, A.Vučić s-a întâlnit cu trimisul special al UE pentru dialogul dintre Belgrad şi Priştina, Miroslav Lajčak, care a vizitat Serbia.

Mai rămâne aderarea la UE o prioritate?

Înainte de desfăşurarea alegerilor parlamentare, preşedintele sârb a făcut cunoscut comunităţii internaţionale că Belgradul doreşte să-şi echilibreze legăturile cu Occidentul, China şi Rusia, principala motivaţie fiind dorinţa aderării la UE şi soluţionarea dosarului Kosovo.

Deşi integrarea în UE ar fi trebuit să fie prioritatea guvernului, preşedintele promiţând să încheie negocierile până în 2020, în ultimii patru ani nu s-au înregistrat progrese semnificative în acest domeniu. Serbia a început negocierile în 2014 şi a deschis 18 (două au fost deja închise provizoriu) din cele 25 de capitole de negociere. Ritmul lent al acestui proces este generat în primul rând de reticenţa autorităţilor sârbe de a pune în aplicare reformele, în special în capitolele ce privesc justiţia şi statul de drept. În acelaşi context, rapoartele UE au evidenţiat probleme grave privind organizarea alegerilor democratice, acţiunile parlamentului (care este catalogat ca fiind subordonat total executivului) şi libertatea presei. Mai mult, lupta guvernului sârb împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate a slăbit, acest lucru fiind confirmat şi de absenţa urmăririi penale pe baza rapoartelor documentate de corupţie la nivel înalt.

A devenit foarte clar că, înainte de aderarea la UE, Serbia trebuie să-şi normalizeze legăturile cu Kosovo, entitate a cărei independenţă a fost recunoscută de peste 100 de ţări, inclusiv de SUA şi majoritatea statelor membre ale UE. Cu toate acestea, Serbia, care vede Kosovo ca un element inseparabil al identităţii sale naţionale, a blocat apartenenţa acestuia la organizaţii internaţionale, inclusiv la ONU, cu sprijinul major al principalilor săi aliaţi, Rusia şi China.  

Drept urmare, analiştii avertizează că este important să se asigure pacea şi stabilitatea în Serbia, ca ţară-cheie din regiune. După implementarea cu succes a Acordului de la Prespa, aderarea Macedoniei de Nord la NATO şi deschiderea discuţiilor cu UE, acum este prioritară finalizarea dialogului dintre Belgrad şi Priştina, iar mai apoi rezolvarea crizei politice din Bosnia şi Herţegovina. Soluţionarea, în această ordine, a problemelor din Balcanii de Vest poate asigura o pace durabilă şi stabilitate pe termen lung în această regiune.

În contextul general al evoluţiilor din Balcanii de Vest, Serbia este una dintre cele cinci ţări candidate în prezent la aderarea la UE, iar împreună cu Muntenegru a început negocierile de aderare cu UE. Dacă Serbia doreşte să îndeplinească obiectivul aderării la UE în 2025, trebuie să soluţioneze două probleme majore. În primul rând, trebuie să îşi normalizeze relaţiile cu Kosovo, lucru care va necesita, cel mai probabil, recunoaşterea fostei sale provincii ca stat independent. În al doilea rând, Serbia va trebui să arate şi un angajament mai mare pentru implementarea valorilor democratice. Pentru soluţionarea acestor două probleme este nevoie de concesii majore din partea autorităţilor de la Belgrad.

Cu toate acestea, având în vedere evoluţiile din ultimii ani, voinţa politică în acest sens va continua să fie una limitată.

Concluzii

Încă nu este clar dacă SNS, formaţiunea politică recâştigătoare a unei majorităţi parlamentare covârşitoare, va căuta să mărească coaliţia pe care o conduce prin atragerea partidelor mai mici, cu scopul de a combate acuzaţiile opoziţiei politice care are ca principal scop slăbirea legitimităţii politice a noii configuraţii a Parlamentul de la Belgrad.

Este de aşteptat ca dinamica procesului de reformă să rămână neschimbată, având în vedere dominanţa SNS în orice coaliţie sau alianţă. În pofida poziţiei consolidate a SNS în parlament, adoptarea şi punerea în aplicare a reformelor structurale este puţin probabil să se accelereze semnificativ, cu excepţia unor mici ”avansări” în domenii specifice, cum ar fi managementul financiar public, reforma fiscală şi vânzarea Komercijalna Banka. Dar acestea nu vor schimba fundamental problemele legate de implementarea mai largă a reformelor.

În plan extern, a devenit foarte clar că, în pofida unor progrese făcute în procesul de aderare la UE, capitolele privind statul de drept şi dosarul Kosovo vor rămâne cele mai mari probleme, care ar putea crea o întârziere de lungă durată până la data vizată pentru realizarea integrării depline. Victoria partidului lui A.Vučić la alegerile parlamentare ar putea ”împinge” aderarea la UE chiar mai departe de 2025, cu excepţia cazului în care partidul de guvernământ se va angaja să facă reforme de fond.

Serbia se află acum într-un moment crucial în dezvoltarea sa democratică, iar perioada care urmează va defini cel mai probabil dacă viitorul Serbiei este unul de integrare în UE sau unul definit de accentuarea ambiguităţii strategice şi consolidarea aranjamentelor cu Beijing şi Moscova.

În calitate de candidat la aderare la UE, ar fi normal ca abordarea politică a Serbiei să fie centrată pe îndeplinirea standardelor de aderare la UE. Dacă Serbia se va apropia accelerat de integrare, dezbaterile cu privire la UE vor fi, probabil, din ce în ce mai accentuate pe scena politică internă. O astfel de evoluţie va contribui la creşterea caracterului democratic al societăţii sârbe, dar va creşte, de asemenea, riscul ca partidele de extremă stânga şi de extremă-dreapta să încurajeze şi să utilizeze dezamăgirea alegătorilor faţă de UE.

Într-un astfel de context, cel mai probabil, politica externă a Serbiei va deveni una şi mai complexă cu scopul de a beneficia de cât mai mult sprijin în plan economic şi politic la nivel regional şi global. Pe termen scurt şi mediu, o astfel de abordare riscă să excludă Serbia de la o implicare mai profundă a UE, fapt care va contribui semnificativ la accentuarea izolării statului sârb şi, implicit, la creşterea vulnerabilităţii în faţa solicitărilor şi acţiunilor Beijingului şi Moscovei.