05 iulie 2020

Serbia are drone de atac

Florin Jipa

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a fost prezent, pe 4 iulie, la ceremonia de primire a primelor şase avioane fără pilot chinezeşti CH-92A, care pot executa misiuni de recunoaştere şi de atac.

Sursă foto: Facebook Aleksandar Vučić

Dronele ajunseseră în Serbia de pe 2 iulie şi alte şase astfel de aparate urmează să vină până la sfârşitul anului, a spus acesta.

Vučić a mai spus că programul include şi transfer de tehnologie, iar Serbia îşi va construi propriile drone în viitor, „Pegasus”.

Ceremonia a avut loc pe aeroportul Batajnica. Alături de preşedinte, au mai participat şeful Statului Major al Armatei, general Milan Mojsilović, şi şeful Forţelor Aeriene, generalul Duško Žarković.

Dronele chinezeşti au ajuns în zone de conflict, precum Yemen, folosite de Arabia Saudită, sau în Libia, unde se presupune că Emiratele Arabe Unite au dat astfel de aparate forţelor generalului Haftar.

CH-92A, denumite şi „Rainbow”, au o rază de acţiune de 250 km, la o altitudine maximă de cinci kilometri. Ating o viteză de 200 km/h şi pot sta în aer până la 9 ore.