25 septembrie 2019

Şeful SMAp, Nicolae Ciucă, discuţii cu comandantul USCENTCOM

Andreea Soare

Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, a avut marţi, 24 septembrie, în Baza Aeriană MacDill din Tampa, SUA, o întrevedere cu generalul Kenneth F. McKenzie Jr., comandantul Comandamentului Central (USCENTCOM), transmite MApN printr-un comunicat de presă.

Sursă foto: MApN
„Discuţiile au vizat subiecte referitoare la situaţia de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre, misiunile militarilor români din Afganistan, precum şi cooperarea forţelor armate române cu forţele armate americane, în format bilateral, aliat şi multinaţional, în cadrul parteneriatului strategic dintre cele două ţări”, se adaugă în comunicat. 
 
Programul vizitei şefului Statului Major al Apărării în SUA cuprinde şi o serie de întrevederi cu şefi de structuri centrale ai armatei americane, la Washington.