30 noiembrie 2021

Şeful Mi6 avertizează că dezvoltarea Rusiei şi Chinei în domeniul inteligenţei artificiale ar putea revoluţiona geopolitica în următorul deceniu

Andreea Soare

Şeful agenţiei britanice de spionaj a avertizat, joi, că adversarii Occidentului, precum Rusia şi China, se întrec pentru a deţine primul loc în domeniul dezvoltării inteligenţei artificiale, într-un mod care ar putea revoluţiona geopolitica în următorul deceniu, scrie Reuters.

Sursă foto: Profimedia

Spionii lumii, de la Langley şi Londra până la Moscova şi Beijing, încearcă să ţină pasul cu dezvoltarea tehnologică, întrucât aceasta pune la încercare operaţiile tradiţionale de spionaj, realizate de oameni.

Richard Moore, şeful Mi6, a declarat că ingineria cuantică, bioingineria, cantităţile mari de date şi creşterea puterii de calcul reprezintă o ameninţare care trebuie luată în considerare de Occident.

„Inamicii noştri investesc bani şi ambiţie în dominarea inteligenţei artificiale, în computere cuantice şi biologie sintetică, întrucât ştiu acestea că acestea le vor oferi un avantaj”, a declarat Moore.

Îngrijorători sunt spionii ruşi şi chinezi, care s-au grăbit să dezvolte o serie de tehnologii sofisticate, câteodată la o viteză mai mare decât statele occidentale, susţine Moore. Astfel, agenţiile de informaţii din vest se tem că Beijingul ar putea, în câteva decenii, să domine toate tehnologiile cheie emergente, în special IA, biologia sintetică şi genetica.