13 septembrie 2019

Şeful diplomaţiei ruse susţine că unele state din Balcani ajung sub influenţa NATO în pofida voinţei populare

Mircea Olteanu

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susţine că unele state din Balcani au ajuns sub influenţa Alianţei Nord-Atlantice în pofida voinţei majorităţii cetăţenilor, informează agenţia TASS, citând cotidianul bulgar Trud.

Sursă foto: Mediafax

"Cât priveşte încercările de a ademeni toate statele balcanice în NATO, este bine cunoscută atitudinea negativă a Moscovei faţă de aceste eforturi distructive. În acest sens, salutăm abordarea responsabilă şi suverană a Serbiei de a-şi menţine neutralitatea militară. Din păcate, nu mulţi dintre vecini săi sunt capabili să reziste presiunii externe şi, împotriva voinţei majorităţii cetăţenilor, sunt incluşi în orbita Alianţei Nord-Atlantice cu presupusele sale garanţii de securitate", a afirmat oficialul rus.

Lavrov a subliniat că Serbia rămâne principalul partener al Rusiei în regiune, însă a indicat că Moscova este deschisă dezvoltării treptate de relaţii cu toate statele balcanice.

Afirmaţiile lui Lavrov vin în contextul tensiunilor izbucnite între Rusia şi Bulgaria după ce liderul unei organizaţii proruse din Bulgaria a fost arestat sub acuzaţia de spionaj în favoarea Moscovei.