03 mai 2018

Secretarul general al ONU îi cere lui Donald Trump să nu renunţe la acordul nuclear cu Iranul: Traversăm o perioadă periculoasă

Marian Avram

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, l-a îndemnat, joi, pe preşedintele SUA, Donald Trump, să nu renunţe la acordul nuclear cu Iranul, considerat de majoritatea puterilor Occidentale drept cea mai bună variantă pentru a împiedica Teheranul să dezvolte arme nucleare, potrivit site-ului BBC.

Sursă foto: Mediafax

Declaraţiile lui Guterres au fost făcute în contextul în care Trump va anunţa la data de 12 mai decizia sa privind acordul nuclear cu Iranul.

Secretarul general al ONU a atras atenţia că există un risc real pentru declanşarea unui război dacă actualul acord nu ar fi implementat. Guterres a catalogat acordul drept ”o victorie diplomatică importantă”.

”Nu ar trebui să renunţăm la acord. Am putea face asta doar dacă am avea o alternativă mai bună. Traversăm o perioadă periculoasă”, a declarat Guterres.

Trump a ameninţat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităţilor nucleare şi balistice. Liderul de la Casa Albă a anunţat că le oferă timp aliaţilor europeni ai SUA până pe data 12 mai pentru ca aceştia să cadă de acord asupra înăspririi condiţiilor acordului, în caz contrar Washingtonul se va retrage din acord.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele SUA, Donald Trump, şi Israelul contestă acordul atomic semnat cu Iranul.