16 octombrie 2021

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, i-a prelungit lui Mircea Geoană mandatul pentru încă un an

Andreea Soare

Generalul Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat, printr-un mesaj publicat pe reţelele de socializare, că Jens Stoltenberg i-a prelungit mandatul pentru încă un an, până în octombrie 2023.

Sursă foto: NATO

„General Adjunct al NATO. O mare onoarea, dar şi o provocare, să fiu primul lider din Centrul şi Estul Europei care ocupă o astfel de funcţie. Au fost doi ani intenşi, plini de provocări, dar şi de mari satisfacţii. Am învăţat şi progresat enorm, ca om şi ca lider”, a transmis Mircea Geoană pe Facebook.

„Sunt onorat de decizia Secretarului General Jens Stoltenberg de a-mi prelungi mandatul cu încă un an, până în octombrie 2023. Voi putea astfel să contribui la negocierea, adoptarea şi implementarea noului Concept Strategic şi a agendei NATO 2030”, a continuat acesta.

„Nimic mai important decât să asigurăm adaptarea Alianţei noastre la un mediu de securitate profund modificat şi să continuăm să protejăm în faţă oricărei amentinţări securitatea şi prosperitatea celor 30 de naţiuni aliate şi a celor 1 miliard de cetăţeni, de a căror încredere depinde în mod esenţial succesul nostru comun”, a adăugat Generalul Adjunct al NATO.