Sebastian Kurz: Summitul Trump-Putin demonstrează că problemele globale pot fi rezolvate prin dialog
Teodora MarinescuSummitul de la Helsinki, între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, reprezintă o dovadă că problemele globale pot fi rezolvate doar prin dialog, a declarat marţi cancelarul austriac Sebastian Kurz, relatează site-ul agenţiei Tass.
"Summitul de la Helsinki este o dovadă că provocările globale pot fi rezolvate doar prin dialog. Extinderea cooperării între două mari puteri, Rusia şi SUA, este indispensabilă, mai ales pentru asigurarea dezarmării nucleare şi pentru găsirea unor soluţii la conflictul sirian, în timă ce interesele de securitate ale Israelului sunt protejate", a adăugat Kurz.
Preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin s-au întâlnit luni la Helsinki, unde întâlnirea bilaterală a durat mai mult de două ore. Delegaţia rusă a fost formată din ministrul de Externe Serghei Lavrov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov şi consilierul prezidenţial Yuri Uşakov. Din delegaţia americană au făcut parte secretarul de Stat Michael Pompeo şi consilierul pentru probleme de securitate John Bolton.