22 noiembrie 2018

Se mişcă UE în direcţia “Armatei europene”?

Gheorghe Tibil

Sursă foto: Mediafax

În contextul internaţional complex generat de războiul declaraţiilor dintre preşedintele Trump şi liderii de la Paris şi Berlin pe subiectul viitoarei armate europene, la Bruxelles au loc evoluţii semnificative în direcţia conturată de europeni. În reuniunile miniştrilor de externe şi ai apărării din 19 şi 20 noiembrie, au fost adoptate decizii ce consemnează paşi semnificativi în realizarea autonomiei strategice a UE, pe majoritatea dimensiunilor din actualul pachet unional de apărare. Prin asumarea preşedinţiei semestriale a Consiliului UE, toate acestea vor trebui gestionate efectiv de către România, în primele 6 luni ale anului viitor ….

O punere în context

Greu de imaginat pentru actuala generaţie de analişti ai relaţiilor internaţionale un context mai complicat decât cel actual, cu evoluţii şi declaraţii ale principalilor lideri europeni şi americani aproape imposibil de prevăzut în urmă cu doar 3–4 ani. Divergenţele dintre Washington şi principalele capitale europene (Paris şi Berlin), consemnate cu ocazia comemorării centenarului semnării armistiţiului de încheiere a Primul Război Mondial, pe subiectul viitoarei armate europene, au fost confirmate de discursurile oficiale recente ale cancelarului Merkel în faţa Parlamentului European şi al preşedintelui Macron în cadrul Parlamentului federal german. Ambii s-au pronunţat cât se poate de clar în favoarea creării unei “armate europene”, obiectiv motivat de nevoia din ce în ce mai acută a europenilor de “a-şi lua destinul în propriile mâini”, dat fiind faptul că “timpurile în care Europa se putea bizui pe alţii pentru asigurarea propriei securităţi s-au încheiat“.

În aceeaşi direcţie par să conveargă şi acţiunile principalelor instituţii ale UE cu responsabilităţi în domeniile securităţii şi apărării. Astfel, reuniunile miniştrilor de externe şi ai apărării desfăşurate sub egida Consiliului Afaceri Generale (CAE), în perioada 19-20 noiembrie, au avut ca rezultat adoptarea de decizii importante pe majoritatea dimensiunilor din actualul pachet de apărare şi securitate - Cooperarea permanentă structurată (PESCO), Capabilitatea militară de planificare şi conducere a operaţiilor (MPCC), Fondul european de apărare (EDF), Mobilitatea militară, Procesul de revizuire a apărării (CARD) şi Facilitatea europeană pentru pace (EPF).

În condiţiile în care obiectivul realizării unei “armate europene” nu este clar asumat în documentele oficiale ale Uniunii, toate aceste evoluţii sunt plasate sub umbrela generală şi generoasă a necesităţii realizării autonomiei strategice a Uniunii, de altfel elementul central al ultimului discurs privind starea Uniunii al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, înaintea alegerilor europarlamentare de anul viitor. Mai concret, este vorba de consolidarea capacităţii reale a UE de a acţiona independent pentru protejarea propriilor interese, în condiţiile agravării evoluţiilor din actualul mediu regional şi internaţional de securitate.

CAE Apărare – decizii şi implicaţii

În domeniul PESCO, evoluţiile sunt pe un trend ascendent, având în vedere faptul că miniştrii au agreat suplimentarea listei iniţiale de proiecte colaborative cu alte 17 iniţiative, ajungând astfel ca printr-o singură decizie să dubleze portofoliul iniţiativei, ajuns astfel la un total de 34 proiecte. Pe de altă parte, se poate afirma că la un an de la lansarea PESCO, suntem încă în faza de implementare iniţială a iniţiativei, fără elemente suficiente de evaluare asupra capacităţii acesteia de a contribui, prin proiectele concrete lansate, la dezvoltarea capabilităţilor europene comune de apărare şi, în final, la îndeplinirea nivelului de ambiţie integrator al UE în domeniul apărării.
Există un anumit risc de proliferare a proiectelor fără o relevanţă strategică serioasă pentru potenţialul militar al statelor membre UE. Cu excepţia a două sau trei proiecte noi, aprobate acum, de genul elicopterului european de atac sau al viitoarele eurodrone, se observă o concentrare asupra unor proiecte de mică anvergură, fără abordarea facilitatorilor strategici (strategic enablers), de care depinde direct realizarea autonomiei strategice a Uniunii şi capacitatea acesteia de a acţiona militar în situaţii de criză.

Testul imediat în domeniul PESCO îl constituie agrearea la nivelul UE a condiţiilor generale în care statele terţe pot participa la proiectele derulate în cadrul iniţiativei. Este un subiect delicat, date fiind specificul PESCO şi a regulilor de guvernare adoptate până în prezent, în relaţie cu nevoia de a lua în calcul potenţiala participare a unor state cum va fi cazul Marii Britanii, începând cu primăvara anului viitor.

România continuă linia unui angajament mai degrabă modest în proiectele PESCO, angajându-se suplimentar faţă de cele cinci proiecte din prima tranşă la alte două proiecte dedicate pregătirii echipajelor de elicoptere, sub coordonarea Greciei,  respectiv sprijinului geo-meteorologic şi oceanografic pentru misiuni, proiect asumat de Germania în calitate de stat coordonator. Până în prezent, ţara noastră nu şi-a asumat rolul de naţiune lider pentru niciun proiect PESCO.

În ceea ce priveşte Capabilitatea militară de planificare şi conducere a operaţiilor (MPCC), cu referire la aşa-numitul Comandament militar autonom al UE, înfiinţat în iunie 2017, deciziile recente conduc la creşterea rolului şi capacităţilor concrete ale acestuia, imposibil de realizat în trecut dată fiind opoziţia constantă a Marii Britanii. Astfel, deşi Concluziile CAE  reiterează principiul evitării duplicării „nenecesare” cu NATO, în realitate, miniştrii au aprobat integrarea funcţiilor executive ale EU OPSCEN în cadrul MPCC şi creşterea resurselor umane şi de infrastructură puse la dispoziţia acestuia.

Obiectivul vizat constă în realizarea, până la sfârşitul anului 2020, a capacităţii acestui element de comandament strategic autonom UE de a conduce toate misiunile militare non-combat ale Uniunii (instruire, pregătire, sprijin) şi, în premieră, a unei operaţii militare de luptă, de nivelul unui Grup tactic de luptă al UE (EU Battlegroup). Este un început pe care, ulterior, Uniunea va putea clădi în sensul creşterii capacităţii MPCC de planificare şi conducere a operaţiilor militare desfăşurate sub egida UE.

În domeniul Mobilităţii militare, Consiliul reiterează necesitatea de a adopta şi aplica, la nivelul fiecărui stat membru, a unei abordări guvernamentale interinstituţionale, care să nu se limiteze la responsabilităţile specifice ministerelor apărării, urmărindu-se, astfel, asigurarea coerenţei la nivel naţional cu iniţiativele specifice ale UE şi întărirea cooperării cu NATO.

Totodată, este solicitată evaluarea de către Comisia europeană, în cooperare cu statele membre, Serviciul European de Acţiune Externă/EUMS şi Agenţia Europeană de Apărare (EDA) a compatibilităţii dintre cerinţele militare de asigurare a mobilităţii şi programele şi iniţiativele europene destinate modernizării infrastructurii de transport.

Un subiect de cea mai mare actualitate îl constituie mecanismele de implementare a Fondului european de apărare (EDF). Pe această dimensiune, sunt urmărite rezultatele care se conturează în cadrul Acţiunii pregătitoare din fereastra de cercetare şi finalizarea, în perioada imediat următoare, a Planului de lucru pentru programul EDIDP, în vederea începerii finanţării proiectelor concrete din fereastra capabilităţi, cât mai devreme posibil în cursul anului 2019.

Consiliul a agreat o abordare generală pe Proiectul de reglementare privind EDF, cu aplicabilitate în viitorul cadru financiar multianual 2021-2027, ca bază de negociere cu Parlamentul European. Este aşteptată încheierea unui acord între cele două instituţii pe acest subiect de mare actualitate pentru pachetul de apărare, în prima parte a anului viitor, în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE.

Dintre subiectele concrete gestionate de EDA, au fost abordate Procesul de revizuire a apărării (CARD) şi priorităţile de dezvoltare a capabilităţilor de apărare. Primul ciclu anual CARD va fi lansat în a doua jumătate a anului 2019, pe baza învăţămintelor rezultate din rularea experimentală a procesului, de până în prezent.

Agenţia a prezentat mecanismele specifice de implementare practică a celor 11 zone prioritare de dezvoltare a viitoarelor capabilităţi de apărare, aprobate în iunie a.c.: capabilităţi pentru operaţii cyber de răspuns, capabilităţi de luptă ale forţelor terestre, servicii spaţiale de comunicaţii şi informaţionale, superioritate informaţională, capabilităţi de sprijin logistic şi medical, superioritate şi mobilitate aeriană, manevrabilitate navală, control subacvatic în sprijinul rezilienţei pe mare, integrarea capabilităţilor aeriene militare în sectorul de aviaţie şi alte capabilităţi intersectoriale ce contribuie la atingerea nivelului de ambiţie al UE.

Şi în acest domeniu, agenda primei jumătăţi a anului 2019 se anunţă deosebit de încărcată, dat fiind faptul că pentru fiecare prioritate în parte va trebui finalizată prima versiune a studiului strategic de caz (Strategic Context Case), de care va depinde fundamental eficienţa investiţiilor comune în viitoarele capabilităţi.

În loc de concluzii

Răspunsul la întrebarea din titlu pare să fie destul de dificil de asumat în acest moment. Chestionată direct pe acest subiect, la conferinţa de presă care a urmat încheierii CAE, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate a subliniat caracterul eminamente politic al Uniunii, accentuând faptul că nu există competiţie cu NATO şi că Bruxelles-ul „nu construieşte o armată europeană, şi, în plus, nimeni nu vorbeşte aici despre o armată europeană". 

Cert este că Franţa şi Germania, eliberate de atitudinea rezervată şi scrutinitoare a Londrei, vor continua să facă presiuni asupra blocului comunitar în direcţia consolidării apărării europene.

În prima jumătate a anului viitor, România va trebui să gestioneze la modul concret dosarele fierbinţi subsumate dimensiunii militare a politicii de securitate şi apărare comune. Acest fapt va implica o navigare complexă între creşterea tendinţelor eurosceptice din plan european şi naţional şi angajamentul tot mai consistent al Bruxelles-ului în consolidarea profilului militar al Uniunii.

Din această perspectivă, se anunţă o preşedinţie a Consiliului UE cel puţin provocatoare şi neobişnuită pentru România, dacă ne raportăm la lentoarea tradiţională a unor decizii comune, cu impact strategic, indusă de inerţia unei birocraţii europene aflată în continuă ascensiune. Deciziile adoptate la actualul CAE ne îndreptăţesc să afirmăm că în prima parte a anului viitor vom asista la dezvoltări importante în plan militar la nivelul UE, cu implicaţii directe pentru definirea principiilor definitorii de funcţionare ale viitoarei armate europene comune.

@@@

i)  https://www.consilium.europa.eu/media/37030/st13978-en18.pdf
ii)  https://eeas.europa.eu/headquarters/headquarters-homepage/54080/remarks-high-representativevice-president-federica-mogherini-upon-arrival-foreign-affairs_en