26 mai 2020

Se închide „Cer deschis”

Ştefan Oprea

Tratatul „Cer deschis” (Open Skies Treaty), după ieşirea din Acordul Nuclear cu Iranul în 2018 şi din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF Treaty) în anul 2019, reprezintă cel de-al treilea acord de securitate pe care SUA îl părăseşte în ultima perioadă. Într-o nouă eră a concurenţei strategice între marile puteri, în care noile sisteme de arme ameninţă să răstoarne convenţiile strategice existente, retragerea Statelor Unite din aceste două tratate, va avea consecinţe importante asupra arhitecturii globale privind controlul armamentelor, dezarmării şi neproliferării. De asemenea, creează temeri majore privind viitorul discuţiilor pentru noul Tratat „START” (care expiră în februarie 2021) privind limitările armelor nucleare strategice ale SUA şi Rusiei.

Sursă foto: SMFA

Tratatul „Cer deschis” a promovat deschiderea şi transparenţa privind forţele militare şi activităţile acestora.

Climatul specific perioadei de după cel de-al Doilea Război Mondial, dominat de conflictul ideologic şi lipsa de încredere dintre SUA şi Uniunea Sovietică, a făcut ca una din principalele preocupări a tratatelor americane din acea perioadă să fie cooperarea de securitate.

O perioadă de tensiuni şi confruntări politice şi ideologice ce putea stârni ameninţări militare şi debutul unei curse a înarmărilor fără precedent a furnizat, constant, noi stimuli pentru continuarea rivalităţii dintre cele două state. Războiul Rece se manifesta din plin.

Sporirea încrederii, controlul şi, ulterior, dezarmarea se doreau, cu un susţinut aport diplomatic, a fi elemente ale stabilizării mediului internaţional şi diminuării violenţei militare.  Un demers, pe cât de promiţător, pe atât de anevoios.

În această conjunctură, „liderii Războiului Rece”, se reunesc în cadrul Summit-ului de la Geneva, din iulie 1955.  Preşedintele SUA, Dwight D. Eisenhower,  împreună cu primul ministru britanic Anthony Eden, premierul francez Edgar Faure şi cu premierul sovietic Nikolai Bulganin al Uniunii Sovietice (reprezentant al liderului sovietic Nikita Hruşciov) au ca puncte de discuţie probleme de securitate, controlul armamentelor, unificarea germană, precum şi îmbunătăţirea relaţiilor est-vest.

Cum problema unificării germane şi acordul privind controlul armamentelor nu întrunesc consensul,  preşedintele Eisenhower prezintă un plan prin care solicită ca Statele Unite şi Uniunea Sovietică să facă schimb de documente care să indice locaţia exactă a fiecărei instalaţii militare aparţinând naţiunilor respective. Cunoscut ulterior ca propunerea „Cer deschis”, planul presupunea ca, pe baza datelor înscrise pe hărţi, fiecare naţiune să aibă voie să efectueze supravegherea aeriană a instalaţiilor celorlalţi pentru a se asigura că celelalte naţiuni respectă acordurile de control al armelor. În timp ce francezii şi britanicii şi-au exprimat interesul pentru idee, sovieticii au respins orice plan prin care să-şi lase naţiunea supusă supravegherii de către o putere occidentală. Pentru sovietici, ideea avioanelor americane care supraveghează bazele lor militare era de neconceput. Mai mult, preşedintele Hruşciov a declarat că „Cerul deschis” al lui Eisenhower nu era altceva decât un „complot de spionaj”.

Întâmplare sau nu, la doar câteva luni după respingerea sovietică a „Cerului deschis”, administraţia Eisenhower a aprobat utilizarea celebrelor U-2 pentru a spiona Uniunea Sovietică.

Propunerea din 1955 a fost respinsă, urmând a fi pusă în practică, mulţi ani mai târziu, sub auspiciile Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – OSCE (la acea vreme, Conferinţa de securitate şi cooperare în Europa – CSCE).

Tratatul a fost semnat, în cele din urmă, ca iniţiativă a preşedintelui american George HW Bush, în 1989. Negociat de membrii de atunci ai NATO şi ai fostului Pact de la Varşovia, acordul a fost semnat la Helsinki, Finlanda, pe 24 martie 1992.

Zece ani mai târziu (ianuarie 2002), după o lungă perioadă de negocieri, a intrat în vigoare tratatul, cu un număr de 34 de state părţi şi cu o acoperire teritorială de la Vancouver la Vladivostok.

De remarcat este faptul că Guvernul României, încheie un acord bilateral cu Guvernul Republicii Ungaria privind instituirea unui regim de cer deschis ce consta în activităţi de supraveghere, convenite între cele două ţări pentru a evalua puterea şi dislocarea forţelor sale militare. Acordul intra în vigoare la 27 februarie 1992, era prima convenţie de tipul „Cer deschis” şi un precursor al tratatului actual. De asemenea, România se numără printre puţinele state părţi ale tratatului care deţin o platformă certificată (aeronavă Antonov An-30 aparţinând Forţelor Aeriene Romane), cu care execută misiuni de observare atât individual, cât şi cu alţi parteneri.

Comisia Consultativă pentru „Cer deschis” (Open Skies Consultative Commission  / OSCC) este organismul de punere în aplicare a tratatului şi este formată din reprezentanţi ai celor 34 de state semnatare. OSCC se întâlneşte pentru consultări şi decizii la sediul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Viena, Austria iar preşedinţia este asigurată, rotaţional, de fiecare stat în parte (Romania şi-a executat mandatul în anul 2016). Tratatul instituie un regim de zboruri de observare aeriană cu aeronave fără armament la bord, pe întreg teritoriul celor 34 de state şi este conceput pentru a spori înţelegerea şi încrederea reciprocă, oferind tuturor participanţilor, indiferent de mărime, posibilitatea de a obţine informaţii despre activităţi militare sau alte activităţi care îi preocupă.

Considerat o realizare remarcabilă, tratatul a contribuit la crearea încrederii în zona OSCE, oferind o bază solidă pentru statele participante în efortul lor de a aborda şi soluţiona provocările comune de securitate.

În perioada 2002-2019, au avut loc aproximativ 1.500 de zboruri de observare. Rusia a efectuat primul zbor de observare, în temeiul tratatului, în august 2002, în timp ce Statele Unite au efectuat primul său zbor oficial în luna decembrie a aceluiaşi an.

O analiză a activităţilor şi zborurilor de observare efectuate în cadrul Tratatului „Cer deschis” evidenţiază faptul ca acesta se dovedeşte, pentru SUA şi celelalte state semnatare, cel mai bun instrument disponibil pentru utilizarea imaginilor obţinute în locul „discretelor” surse satelitare. Cu peste 10 misiuni de observare şi de colectare a imaginilor forţelor şi mişcărilor militare ruseşti pe teritoriul ucrainean şi rus, înaintea conflictului din Ucraina, SUA şi aliaţii săi au pus în valoare importanţa tratatului. De asemenea, o misiune comună „Cer deschis” dintre SUA si Ucraina, executată pe 6 decembrie 2018, oferea, tuturor statelor semnatare, posibilitatea evaluării fotografiilor zonei de desfăşurare a atacului rusesc asupra navelor ucrainene din Marea Azov (25 noiembrie 2018).

Fără a pune la îndoială importanta tratatului pentru crearea transparenţei transatlantice, a încrederii şi a stabilităţii în arealul acoperit de acesta, nevoia aliaţilor europeni de a avea acces la aceste capacităţi imagistice devine legitimă şi stringentă în contextul în care „tancurile ruseşti au doar o frontieră de trecut şi nu un ocean”. Din această perspectivă, dorinţa ţărilor europene de a zbura periodic către est şi de a arunca o privire în jur, devine pe deplin justificata, iar cele peste 500 de zboruri executate de SUA şi aliaţii săi deasupra teritoriului Rusiei, cu permisiunea acesteia, spun totul.

 

Incidente care marchează fatal existenţa tratatului

Fără a ignora beneficiile Tratatului „Cer deschis”, frustrările americane îşi au origine din aceste incidente, în mare parte având de-a face cu activităţile ruseşti.

Astfel, relaţiile deteriorate ale Rusiei cu Georgia şi Ucraina, precum şi disputele teritoriale cu acestea, fac ca implementarea prevederilor tratatului să nu poată fi aplicate de-a lungul graniţelor în dispută. Impunerea unilaterală, de către Rusia, a restricţiilor pentru zborurile de observare deasupra Kaliningradului, fără ca aceasta să corespundă vreunei prevederi a Tratatului „Cer deschis”, a făcut ca această atitudine să nu mai fie acceptată.

Considerând că prin aceste acţiuni cumulate, Rusia nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în tratat, în anul 2016, Statele Unite au restricţionat zborurile Federaţiei Ruse, în temeiul aceluiaşi tratat, asupra Flotei Pacificului din Hawaii şi în zona bazei Sistemului defensiv de interceptare antirachetă de la  Fort Greely, Alaska.

Pentru o informare corectă, trebuie să amintim şi faptul că, în acelaşi an, Turcia, eludând acelaşi tratat,  a împiedicat un zbor rusesc să se apropie prea mult de graniţa cu Siria, dovedind astfel ca Rusia nu este singura ţară care împiedică zborurile în apropierea unei frontiere sensibile.

Decizia Rusiei de a refuza, în continuare, un zbor de observare în timpul exerciţiului său militar „Centru-2019”, din septembrie 2019, nu a făcut decât să agraveze preocupările în domeniu.

Încă din anul 2014, încet, încet, Tratatul „Cer deschis” intra în categoria „daunelor colaterale” generate de relaţia tensionată dintre SUA – Rusia.

Chiar dacă, în anii 2016 şi 2017, Statele Unite s-au implicat în numeroase încercări de îmbunătăţire a acestuia, inclusiv prin discuţii directe cu Moscova, viitorul incert al tratatului a fost pecetluit prin anunţul preşedintelui Trump care confirmă retragerea din Tratatul „Cer deschis”.

Este adevărat, Rusia nu a respectat tratatul şi a încălcat în mod repetat condiţiile acestuia, interzicând zborurile Statelor Unite asupra zonelor în care Washingtonul consideră că Moscova implementează arme nucleare cu rază medie şi care ameninţă Europa. Exista însă, o şansă, e adevărat, minimă, ca în următoarele şase luni cele două state să-şi reconsidere poziţiile. Obiectivul tratatului, de a oferi transparenţă reciprocă, este mai important ca niciodată dar intenţia preşedintelui Trump de a renegocia pentru a obţine un nou acord cu Rusia şi dorinţa acestuia de a cupla şi China la acest efort rămâne totuşi un vis frumos.

 

Eforturi internaţionale pentru menţinerea controlului armamentelor, dezarmării şi neproliferării

Deziluzionaţi, majoritatea semnatarilor tratatului regretă anunţul guvernului SUA cu privire la decizia de a se retrage din Tratatul „Cer deschis”, deşi împărtăşesc preocupările lor cu privire la punerea în aplicare a clauzelor tratatului de către Rusia. Rămân, totuşi, fermi în angajamentul lor ca acest tratat să funcţioneze insistând, în discuţiile cu Federaţia Rusă, pentru a ridica aceste restricţii şi a continua dialogul cu toate părţile.

O întâlnire la nivelul Consiliului Nord-Atlantic a avut loc pe data de 22 mai a.c. şi a avut ca temă de discuţii Tratatul „Cer deschis”. În cadrul dezbaterilor, s-a reiterat angajamentul de a menţine un control internaţional eficient al armamentelor, dezarmării şi neproliferării. De asemenea, s-a evidenţiat faptul că implementarea selectivă, continuă, a Rusiei privind obligaţiile sale în temeiul Tratatului „Cer deschis” a subminat contribuţia acestui important tratat la securitatea şi stabilitatea în regiunea euro-atlantică.

„Aliaţii rămân, de asemenea, deschişi la dialog în cadrul Consiliului NATO-Rusia privind reducerea riscurilor şi transparenţa. Continuăm să aspirăm la o relaţie constructivă cu Rusia, atunci când acţiunile Rusiei fac acest lucru posibil” a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în Declaraţia cu privire la Tratatul „Cer deschis”.

O declaraţie, în aceiaşi termeni a acordat, în aceeaşi zi, şi Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate - Vicepreşedinte al Comisiei Europene, Josep Borrell Fontelles.