20 octombrie 2024

Scurgere de informaţii secrete despre planul Israelului de a ataca Iranul. Serviciile secrete din SUA investighează cazul

Diana Nunut

Serviciile secrete americane investighează o scurgere de informaţii sensibile despre planurile Israelului de a ataca Iranul, după ce Teheranul a lansat o serie de atacuri în ultima perioadă.

Sursă foto: Mediafax

Documentele au apărut în spaţiul public în zilele de 15 şi 16 octombrie pe un canal de Telegram numit „Middle East Spectator” şi sunt marcate ca fiind informaţii secrete.

Autenticitatea acestora a fost confirmată pentru CNN de către o persoană familiarizată cu situaţia, iar un oficial american a declarat pentru aceeaşi sursă citată că scurgerea de informaţii este „profund îngrijorătoare”.

Documentele include informaţii care descriu pregătirile pe care Israelul pare să le facă pentru o lovitură împotriva Iranului. Printre acestea s-ar afla intenţii ale Israelului de a deplasa muniţii şi sunt descrise exerciţiile forţelor aeriene israeliene care implică rachete aer-sol.

Israelul deţine sau nu arme nucleare?

Unul dintre documente sugerează, de asemenea, ceva ce Israelul a refuzat întotdeauna să confirme public: că ţara deţine arme nucleare.

Cu toate acestea, SUA nu au văzut niciun indiciu că Israelul intenţionează să folosească o armă nucleară împotriva Iranului.

Potrivit CNN, nu este clar cum au devenit publice documentele, nici dacă au fost piratate sau divulgate în mod deliberat.

Această situaţie s-a produs într-un moment sensibil al relaţiilor americano-israeliene şi va stârni furia israelienilor, care se pregătesc să atace Iranul ca răspuns la tirul de rachete iranian de la 1 octombrie.