Schimb dur de replici între Matteo Salvini şi Jean Asselborn din cauza imigranţilor extracomunitari
Mihai DraghiciMinistrul italian de Interne, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, i-a catalogat pe imigranţii extracomunitari drept "sclavi", atrăgând o replică dură din partea ministrului de Externe din Luxemburg, Jean Asselborn, informează TGcom24.it şi Il Giornale.
"Avem nevoie de imigranţi pentru că populaţia îmbătrâneşte", a declarat Jean Asselborn în cursul unei reuniuni europene desfăşurate în Viena.
"L-am auzit pe un coleg spunând că avem nevoie de imigranţi deoarece îmbătrânim. Dar eu am o perspectivă total diferită. Cred că sunt la guvernare şi sunt plătit de cetăţeni pentru a-i ajuta pe tineri să reînceapă să aibă copii, nu pentru a aduce tineri africani. Nu ştiu ce exigenţe sunt în Luxemburg, dar noi în Italia îi ajutăm pe copiii noştri să aibă şi ei copii. Nu să aducă sclavi care să compenseze copiii pe care nu îi mai avem", a declarat Matteo Salvini.
În timpul declaraţiei lui Matteo Salvini, Jean Asselborn a fost auzit spunând "bla, bla, bla" şi o înjurătură.
Liderul Ligii Nordului i-a atras atenţia că el nu l-a întrerupt în timp ce vorbea.
Asselborn a intervenit: "Dragă domnule, în Luxemburg, avem mii de italieni care au venit să lucreze la noi, imigranţi, pentru ca voi, în Italia, să aveţi bani pentru copiii voştri..."
La sfârşitul reuniunii, cei doi miniştri s-au împăcat.
Ulterior, Matteo Salvini a comentat incidentul pe Facebook, potrivit TGcom24.it: "Eu pur şi simplu i-am răspuns că mă străduiesc ca tinerii italieni (şi europeni) să reînceapă să aibă copii, deoarece nu vrem noi sclavi. Să urmăriţi reacţia - nu i-a picat bine, a început să insulte".