09 aprilie 2020

SCENARIU DE EXERCIŢIU – OPERAŢII MILITARE ÎN PERIOADE DE EPIDEMIE

Sorin Butiri

În ultima perioadă, forţele armate au fost angrenate în planificarea şi operaţiilor contra-insurgente şi contra-teroriste. Având în vedere că organizaţiile teroriste sau miliţiile ilegale înarmate continuă să genereze ameninţări de securitate, putem afirma că, pentru moment, acestea vor rămâne obiectivul principalelor tipuri de exerciţii şi operaţii de forţele armate. În acelaşi timp, relaţiile din ce în ce mai tensionate dintre statele membre ale NATO, Rusia şi China readuc în atenţie conflictele militare ”tradiţionale”. Deşi apariţia unui conflict major, de amploare, nu este iminentă, pregătirea statelor majore şi militarilor pentru un ”conflict convenţional” nu trebuie ignorată şi cere timp îndelungat.

Sursă foto: MApN

Actuala pandemie a COVID-19 ridică două întrebări specifice privind capabilităţile forţelor armate:

1. ar putea forţele armate să acţioneze într-un mediu ostil în care populaţia este infectată cu un virus gen COVID-19 şi

2. ce ar trebui să facă forţele armate pentru a putea acţiona în astfel de condiţii?

 

”Jocurile de război” - o metodă de pregătire 

Până în 2050 este de aşteptat ca aproximativ 90% din populaţia lumii să trăiască în medii urbane dense. Din această perspectivă, forţele armate acordă o atenţie deosebită planificării şi executării operaţiilor în astfel de arealuri.

În cadrul exerciţiilor de acest tip, militarii care acţionează în zone urbane se confruntă cu o serie de provocări, care se pot extinde de la dificultăţi în planificarea acţiunilor, la identificarea forţelor inamice, disponibilitatea şi capacitatea rutelor de manevră, dar şi la menţinerea comunicaţiilor în condiţiile în care acţiunile militare se pot desfăşura aerian, terestru şi în subteran. În plus, comandanţii trebuie să se poată baza pe capacităţile de atac de precizie pentru a elimina orice risc de fratricid sau de lovire a populaţiei - în special în cazurile în care inamicul poate folosi populaţia ca scut uman.

Dar ce s-ar întâmpla dacă, pe lângă aceste aspecte, am introduce şi o altă componentă: în zona acţiunilor de luptă urbană se află persoane contaminate cu un nou tip de virus?

În septembrie 2019, cu câteva luni înainte ca termenii ”noul coronavirus” să devină uz comun, Colegiul Naval de Război al SUA a co-sponsorizat un ”joc de război” care urmărea să identifice modalităţile de luptă împotriva unei boli infecţioase care se răspândeşte rapid într-o zonă urbană majoră. Scenariul jocului a implicat o naţiune fictivă de 21 de milioane de oameni în care se manifesta un virus cu răspândire rapidă şi care putea produce insuficienţă respiratorie şi deces în cazurile severe. Misiunea participanţilor la jocul de război a fost să coordoneze răspunsul iniţial, iar mai apoi să asigure răspunsul în perioada de tranziţie şi post-criză. O diferenţă faţă de criza COVID-19 (pandemie mondială) este că jocul de război a avut în vedere un răspuns multinaţional la un focar apărut într-o ţară în curs de dezvoltare - cum a fost cazul Ebola în unele părţi din Africa.

 

Scurtă perspectiva istorică a desfăşurării acţiunilor de luptă în zone contaminate biologic

Cel mai elocvent caz de desfăşurare a unor acţiuni militare de amploare în cadrul cărora militarii au fost expuşi unor viruşi este cel de-al Doilea Război Mondial.

Izbucnirea tifosului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost devastatoare. În anii campaniei militare americane din Africa de Nord, au existat 102.214 cazuri de tifos în ţările din această zonă în care s-au desfăşurat acţiuni militare. Pierderile umane în cadrul forţelor armate americane, dar şi al populaţiei au prezentat o provocare operaţională semnificativă pentru armata americană. Ameninţarea cu tifos a fost atât de mare încât preşedintele Franklin D. Roosevelt a creat Comisia de tifos a SUA, în decembrie 1942, pentru a putea controla epidemia.

Tot pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în armata americană au fost înregistrate 90.000 de cazuri febră dengue şi 470.000 de cazuri de malarie. În timpul operaţiilor militare din Guadalcanal, bolile tropicale au afectat două treimi din Divizia 1 Infanterie Marină. Acest lucru a contribuit la decizia de a retrage divizia şi de a opri operaţia militară. De asemenea, rata mare de infectare a personalului diviziei a determinat ca această mare unitate să fie neoperativă pentru mai multe luni, după retragerea acesteia.

Tifosul exantematic a scos din luptă Regimentul 1 Infanterie al SUA pe timpul acţiunilor de luptă din Papua Noua Guinee.

De asemenea şi armata britanică a suferit din cauza hepatitei. Unele regimente ale armatei britanice care au acţionat în nordul Africii şi-au pierdut până la 9% din starea de operativitate, în timp ce procentul militarilor afectaţi de hepatită a ajuns la 16,7%.

Mai recent, bolile infecţioase, cum ar fi febra Q şi tuberculoza au cauzat probleme militarilor dislocaţi în Irak şi Afganistan. Cu toate acestea, având în vedere natura acţiunilor contra-insurgente, soldaţii bolnavi au putut fi izolaţi, evacuaţi, trataţi şi înlocuiţi fără un impact semnificativ asupra acţiunilor de luptă.

 

Un scenariu cu COVID-19

Dar să revenim la scenariul nostru. Să ne imaginăm o operaţie militară de amploare care include şi aglomerări urbane şi în care o parte din populaţie este contaminată cu COVID-19. Cazurile de COVID-19 înregistrate până la intrarea militarilor în zona urbană au fost reduse, iar decesele înregistrate au fost puse pe seama gripei sezoniere. La doar câteva zile după intrarea într-o zona urbană contaminată, o parte din militarii din forţele de angajare imediată sunt afectaţi de boală. Simptomele acestora se agravează în următoarea săptămână, iar numărul militarilor afectaţi de noul coronavirus creşte. Militarii sunt înlocuiţi rapid şi sunt evacuaţi în unităţi spitaliceşti. Cu toate acestea, numărul militarilor infectaţi creşte. În acest context, comandantul operaţiei se confruntă cu o dilemă majoră – principala ameninţare este inamicul sau noul coronavirus? Ar trebui anulată misiunea, replanificată? De asemenea, comandantul operaţiei mai are o problemă care este generată de asigurarea necesităţilor de bază ale populaţiei din zona de acţiune pe care o controlează. Printre acestea se numără şi asistenţa medicală. Dar ce va face cu cetăţenii afectaţi de coronavirus? Sprijinul medical al acestora implică resurse umane, financiare şi logistice semnificative. Costurile operaţionale cresc, în condiţiile în care obiectivele misiunii sunt din ce în ce mai greu de atins.

În urma desfăşurării exerciţiului ar trebui să fie găsit răspunsul la următoarele întrebări: ar putea forţele armate să acţioneze într-un astfel de mediu ostil? ce ar trebui să facă pentru a putea acţiona în aceste condiţii?

Răspunsul evident la prima întrebare ar fi evitarea unor astfel de situaţii, dar acest lucru se poate dovedi imposibil în unele cazuri, dacă privim din perspectiva istorică. Experienţa acţiunilor militare desfăşurate în cel de-al Doilea Război Mondial arată că au fost două mecanisme principale de răspândire a viruşilor şi de contaminare a militarilor:

forţele armate devin vector de răspândire - în cazul operaţiilor militare de mare amploare, forţele armate reprezintă unul din vectorii care contribuie la răspândirea bolii şi la generarea unui focar. Pe măsură ce militarii avansează, fie prin acţiuni de luptă, fie pentru asigurarea suportului logistic, aceştia pot deveni un vector perfect de răspândire a bolii. Acest mecanism a fost unul din factorii primari pentru răspândirea tifosului în timpului ultimei conflagraţii mondiale;

tempo-ul şi natura acţiunilor militare – natura acţiunilor militare ofensive şi viteza mare de desfăşurare a acestora determină, în unele cazuri, distrugerea infrastructurii rutiere, a celei de aprovizionare cu apă, fapt ce determină o scădere a condiţiilor de igienă personală a populaţiei. În plus, concentrarea populaţiei în adăposturi şi lipsa unei alimentaţii corespunzătoare pot conduce la o răspândire rapidă a virusului.

În timp ce pentru virusurile care s-au manifestat în cel de-al Doilea Război Mondial au fost generate protocoale, apariţia unei noi serii de ameninţări precum MERS, SARS, H1N1 şi, acum, COVID-19 demonstrează că potenţialul de a întâlni boli ”necunoscute” rămâne semnificativ.

Structurile medicale militare din statele dezvoltate sunt focalizate pe înţelegerea răspândirii bolilor cunoscute în mediul operaţional actual şi în care operaţiile contra-insurgenţă şi în sprijinul păcii sunt preponderente. Este puţin probabil ca actualele structuri militare medicale şi de intelligence din statele dezvoltate să aibă resursele necesare şi suficiente pentru a estima modul în care virusuri noi,  cum este şi COVID-19, pot afecta acţiunile militare de amploare viitoare, caracterizate de intensitate crescută, durată scurtă, dinamică foarte ridicată şi utilizare copleşitoare a puterii de foc, în special în medii urbane.

Având în vedere pierderile potenţiale şi problemele pe care le prezintă epidemiile în război, planurile de contingenţă ar trebui să prevadă şi astfel de cazuri (black swan – lebede negre). În cazul punerii în aplicare a planurilor de contingenţă, comandanţii ar trebui să cunoască zonele în care utilizarea anumitor tipuri de forţe ar trebui limitate sau să poată anticipa efectele pe care virusurile, precum COVID-19, le-ar putea avea asupra forţelor. De asemenea, comandanţii trebuie să înţeleagă cum acţiunile forţelor lor vor avea impact asupra terenului şi răspândirii viruşilor. În acelaşi timp, exerciţiile militare ar trebui să prevadă etape în care să militarii să fie antrenaţi în preluarea prizonierilor sau persoanelor capturate şi infectate cu diverşi viruşi.

În ceea ce priveşte asigurarea nevoilor primare ale populaţiei din zonele aflate în control, exerciţiul desfăşurat în septembrie 2019 de Colegiul Naval de Război a scos în evidenţă câteva aspecte. Printre acestea se numără:

- organizaţiile neguvernamentale sunt dispuse să accepte un risc mai mare pentru personalul lor decât structurile militare sau de impunere a legii, iar cooperarea cu administraţia locală este esenţială în sprijinul populaţiei;

- plasarea în carantină a populaţiei rămâne un subiect controversat – în timp ce unii participanţi la exerciţiu au opinat pentru un astfel de curs de acţiune, alţii (în special participanţii din domeniul medical) au concluzionat că măsura nu este eficientă şi ar limita major pătrunderea forţelor armate în zona contaminată.

 

Concluzie

Pe lângă participarea directă la prevenirea răspândirii noului coronavirus şi sprijinul structurilor de impunere a legii, unităţile medicale militare (şi nu numai) trebuie să desprindă concluziile necesare adaptării strategiei forţelor armate şi doctrinelor categoriilor de forţe pentru a putea face faţă unei confruntări de amploare într-un mediu ostil afectat de viruşi precum COVID-19, care pot afecta semnificativ capabilităţile forţelor proprii, dar şi atingerea obiectivelor misiunii.

Participarea militarilor la gestionarea crizei COVID-19 poate fi şi o oportunitate pentru a înţelege cum poate fi gestionată o astfel de situaţie şi în viitoare operaţii militare. Ceea ce ieri a fost scenariu este astăzi acţiune cotidiană în multe ţări ale lumii, iar mâine... cine ştie...