Scenarii posibile după respingerea Acordului Brexit de Camera Comunelor
Mihai DraghiciDecizia Camerei Comunelor de respingere a Acordului negociat de Guvernul Theresa May cu Bruxellesul generează câteva scenarii posibile pentru finalizarea procedurii Brexit, dar criza politică probabil se va prelungi.
Renegocierea actualului Acord Brexit
Prin decizia de marţi seară, Camera Comunelor a semnalat dorinţa de renegociere a acordului actual, deşi liderii de la Bruxelles au transmis în mai multe rânduri că este lucru este improbabil. Surse britanice şi europene au evocat posibilitatea prelungirii perioadei de negocieri în virtutea Articolului 50 al Tratatului UE şi amânarea Brexit până cel puţin în iulie.
Michel Barnier, negociatorul Uniunii Europene, a exprimat "profundul regret" că deputaţii britanici au respins un acord negociat timp de doi ani "în funcţie de liniile roşii trasate de Guvernul de la Londra". "Acum depinde de autorităţile britanice să analizeze rezultatul votului, iar Guvernul britanic trebuie să ne spună cum se vor derula lucrurile în sensul retragerii ordonate a Marii Britanii din UE pe 29 martie", a afirmat Barnier, citat de BBC.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a exprimat "regret" că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi a cerut Marii Britanii să clarifice urgent intenţiile privind procedura Brexit, în timp ce Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea ieşirii din UE.
"Am luat notă cu regret de rezultatul votului desfăşurat în această seară în Camera Comunelor. Îndemn Marea Britanie să îşi clarifice intenţiile cât mai rapid posibil. Timpul este aproape de final", a transmis Jean-Claude Juncker.
La rândul său, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea procedurii Brexit. "Dacă este imposibil un acord şi nimeni nu vrea ieşirea fără acord, atunci cine va avea în sfârşit curajul să spună care este singura soluţie pozitivă?", a declarat Donald Tusk prin Twitter.
"Regretăm rezultatul votului şi îndemnăm Guvernul britanic să clarifice cât mai curând intenţiile privind următorii paşi. Cele 27 de state UE vor rămâne unite şi responsabile, aşa cum au fost de-a lungul întregului proces, şi vom încerca să reducem daunele generate de Brexit. Vom continua pregătirile pentru orice rezultat, inclusiv pentru scenariul producerii Brexit fără acord", a transmis un purtător de cuvânt al Consiliului European.
Scrutinul europarlamentar programat în luna mai în ţările UE va crea complicaţii. "Sesiunea Parlamentului European va începe în iulie. Vor trebui să existe în continuare eurodeputaţi britanici dacă Marea Britanie va fi în continuare stat membru UE. Dar lucrurile nu sunt albe sau negre în Uniunea Europeană", a explicat un diplomat european.
Producerea Brexit fără acord
În lipsa unui acord acceptat de Parlamentul britanic, de Parlamentul European, de Consiliul European şi de parlamentele celor 27 de state membre UE, Marea Britanie riscă să părăsească UE fără niciun acord care să reglementeze viitoarele relaţii bilaterale. Acest lucru ar afecta foarte mult economia britanică şi ar genera probleme vamale, inclusiv la frontiera sensibilă dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat UE.
Alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie
Partidul Laburist britanic, aflat în opoziţie, a depus marţi seară, în contextul respingerii Acordului Brexit de către Camera Comunelor, un proiect privind organizarea unei moţiuni de cenzură la adresa Guvernului Theresa May. "Am depus un proiect de moţiune de cenzură la adresa Guvernului", a declarat Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (centru-stânga), denunţând "incompetenţa" Executivului de la Londra. Andrea Leadsom, preşedintele Camerei Comunelor, a stabilit ca votul pe tema moţiunii de cenzură să aibă loc miercuri seară.
Organizarea unui nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE
În ultimii ani, numeroşi politicieni britanici au cerut organizarea unui nou referendum privind apartenenţa la UE. Referendumul care a decis Brexit a generat o profundă criză internă în Marea Britanie, în contextul în care Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor au semnalat că vor rămânerea în UE, avertizând chiar cu independenţa. Foştii premieri Tony Blair şi John Major au atras atenţia că eventuala ieşire din UE va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia. "Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară", a declarat John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997. "Votul în favoarea ieşirii din UE pune în pericol viitorul Irlandei de Nord", a spus, la rândul său, fostul premier laburist Tony Blair.
Deşi principalii liderii politici britanici, în frunte cu premierul Theresa May, susţin că trebuie să respecte voinţa exprimată clar de electorat în privinţa ieşirii din Uniunea Europeană, rezultatul referendumului din 2016 a fost strâns, 51,9% (17,4 milioane de alegători) votând în favoarea Brexit, iar 48,1% (16,1 milioane) pentru rămânerea în UE.
Anularea procedurii Brexit
Anularea procedurii Brexit ar putea fi decisă în urma unui nou referendum sau a alegerilor parlamentare anticipate din Marea Britanie. După respingerea Acordului Brexit de către Camera Comunelor, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea procedurii Brexit. "Dacă este imposibil un acord şi nimeni nu vrea ieşirea fără acord, atunci cine va avea în sfârşit curajul să spună care este singura soluţie pozitivă?", a declarat Donald Tusk prin Twitter.