19 aprilie 2018

Scandalul SKRIPAL. Londra, acuzată că a încălcat limitele decenţei incriminându-l pe Putin de implicare în programul chimic

Mircea Olteanu

Marea Britanie a trecut toate "liniile roşii" şi a încălcat limitele decenţei prin lansarea de acuzaţii că preşedintele rus Vladimir Putin este implicat în programul chimic militar, a declarat, Vasili Nebenzia, ambasadorul Moscovei la Naţiunile Unite, citat de agenţia de ştiri Tass.

Sursă foto: Mediafax

Potrivit diplomatului rus, partea britanică a transmis membrilor Consiliului de Securitate al ONU un document "ca de obicei, plin de acuzaţii false, nefondate şi calomnioase".

"De data aceasta, colegii noştri britanici au mers chiar mai departe: ei l-au acuzat direct pe preşedintele Putin că este implicat în programul chimic militar", a afirmat oficialul rus.

"Nu ştiu dacă Londra sau misiunea britanică văd că au depăşit linia roşie şi pragul de decenţă. Cred că ar trebui să mulţumiţi preşedintelui nostru pentru faptul că este un om reţinut", a spus Nebenzia, adăugând că aceste acţiuni nu sunt altceva decât o încercare de a "demoniza Rusia şi de a contesta legitimitatea şi rolul acesteia pe scena globală".

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra, în urma unui atac cu o substanţă neurotoxică, atribuit Moscovei. Rusia însă neagă vehement toate acuzaţiile.