16 iulie 2019

Şase state solicită încetarea imediată a conflictului armat din Libia

Andrei Vacaru

Franţa, Marea Britanie, Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite şi Italia au solicitat marţi, prin intermediul unei declaraţii comune, încetarea imediată a conflictului armat din zona capitalei Libiei, Tripoli, potrivit Reuters.

Sursă foto: Mediafax

Cele şase state precizează că situaţia actuală din Libia favorizează grupările teroriste, care ar putea profita de această criză pentru a prelua puterea în anumite regiuni.

Potrivit declaraţiei comune, cele şase ţări sunt profund îngrijorate în legătură cu situaţia din Libia şi fac apel la încetarea imediată a conflictului şi revenirea la negocierile mediate de Organizaţia Naţiunilor Unite.

Confruntări militare de amploare au loc de la începutul lunii aprilie la periferia capitalei Libiei între grupul paramilitar Armata Naţională Libiană, condus de Khalifa Haftar, şi trupele Guvernului de uniune naţională, recunoscut de comunitatea internaţională. Conform celui mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 454 de persoane au fost ucise, iar alte peste 2.000 au fost rănite în confruntări.