Şantierul aruncă mănuşa. Marina o ridică. Provocare acceptată sau „Mirajul Marinei”?

Joi, 3 octombrie 2024, la Galaţi, din bani europeni, un şantier naval din România începe construirea primului portavion destinat dronelor, având ca beneficiar Marina Portugheză.

Cu această ocazie, remarcăm declaraţiile venite din trei medii: politic, comercial şi militar.

„A investi în domeniul maritim înseamnă să investim în viitorul Portugaliei şi în poporul său”, Nuno Melo, ministrul portughez al Apărării.

„În acest moment, construim pentru trei marine, construim pentru Olanda, pentru Pakistan şi pentru Portugalia. Nu construim nimic pentru Forţele Navale Române sau pentru Armata României”, Jan Win Dekker, directorul comercial al şantierului naval Galaţi.

„Atât a putut România pentru Marina militară”, viceamiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale.

Comandantul Marinei Române a părut oarecum spăşit şi îngândurat, nicidecum convingător. Este acelaşi om care a anunţat şi anularea contractului corvetelor. Pare că cineva îl împinge în faţă să scoată castanele din jar. Şi nu se simte comod într-o astfel de postură, în măsura în care este un profesionist meticulos şi riguros, un om de onoare, aşa cum îl ştiu şi îl descriu cei din familia marinarilor. Dar declaraţia sa a descris cum nu se poate mai bine nivelul dotării Forţelor Navale Române. După câteva secunde vine bomba: „trei fregate noi, două nave de patrulare şi patru corvete noi. Acestea sunt proiectele Marinei”. Ăsta oare să fie viitorul sau avem parte de alte promisiuni deşarte? Cu aşa proiecte îndrăzneţe, cu atâtea nave noi, dacă ar exista şanse de materializare, s-ar mândri toţi politicienii. Mai ales acum în precampania electorală.

Dacă erau declaraţiile unui politician, ai fi putut spune că este vremea promisiunilor electorale. Dar nu este cazul. Este declaraţia unui militar în activitate. Pentru că declaraţia nu a avut loc în zona Mării Baltice, în regiunile polare, a Marilor Lacuri din Statele Unite ale Americii, Deşertul Sahara sau în Defileul Fantomelor, din Munţii Atlas, Algeria, ca să o clasificăm ca „Fata Morgana”, îi putem spune „Mirajul Marinei”. De ce? Pentru că este un adevăr dureros. Construim pentru alţii, în timp ce noi folosim nave vechi sau foarte vechi. Nici nu vrem să amintim de planurile MApN de atragere şi retenţie a personalului! Nivelul scăzut de atractivitate al carierei militare are cauze multiple. Şi nu numai la Marină. Organizarea sesiunii a doua de admitere la academiile militare chiar reprezintă o problemă de credibilitate academică. De ce nu mai este atractivă cariera militară în contextul creşterilor salariale, a instabilităţii şi mai ales a imprevizibilităţii pieţei muncii? Una din cauzele pentru care personalul militar pleacă şi cei tineri nu mai sunt atraşi de meseria nobilă a marinarilor militari o constituie lipsa perspectivei profesionale.

Această realitate dură este şi mai dureroasă atunci când, în calitate de profesor, priveşti la opţiunile primilor clasaţi din promoţie, care în mare parte nici nu concep să îşi înceapă cariera la bordul unei nave din Marina Română, ci optează pentru alte funcţii. La „uscat”, adică neambarcaţi. Este de neînţeles: te pregăteşti ca marinar şi alegi să lucrezi la uscat, cel puţin o perioadă, întrucât navele sunt din cu totul alte vremuri.

Poate că la un astfel de eveniment am fi meritat un mesaj mai pragmatic, de la nivelul ministerului, nu o simplă declaraţie de presă, aşa cum au fost multe altele, smulsă şefului Marinei, mai ales că a venit după declaraţia ministrului portughez al apărării: „Teritoriul maritim extins aflat sub jurisdicţia Portugaliei constituie o parte semnificativă a Zonelor Economice Exclusive ale statelor membre ale Uniunii Europene. Protejarea acestei regiuni devine tot mai importantă în contextul intensificării competiţiei strategice în Atlanticul de Nord. Este crucial să ne consolidăm capacităţile pentru a face faţă acestor ameninţări şi a securiza resursele subacvatice, care au o valoare strategică deosebită”. Decidenţii politici şi militari ar trebui să se preocupe îndeaproape de problema marinei. Şi poate să ia aminte la ce a declarat ministrul portughez al apărării, pentru că, furnizând securitate mediului economic, generezi resurse finaciare pentru armată. Cel mai recent exemplu este cel de la finele lunii trecute, când Turcia a declarat că va trimite două fregate şi nave de război suplimentare, pentru securizarea zonei şi monitorizarea operaţiunilor de foraj petrolier derulate în largul coastelor Somaliei de nava de prospecţiuni Oruc Reis.

Dar să revenim la noi în ţară. Ce am văzut ieri ? Un nivel superior de ambiţie! În prezent, susţinut doar de declaraţii. Care nu prea concordă cu amărăciunea viceamiralului Panait când a spus că atât a putut România pentru Marina Română. Cu trei submarine plus toate navele amintite, marina ar redobândi strălucirea de odinioară a Marinei Regale Române, care între noi fie vorba, nu s-a creat nici ea uşor, dar până la urmă a format o castă.

Ce nu am înţeles din declaraţia şefului Statului Major al Forţelor Navale: nu a specificat dacă navele noi vor fi construite în şantiere navale din ţară, iar despre navele de patrulare, dacă vor fi noi sau după cum ne-am obişnuit, second hand. Spun asta pentru că bine ar fi ca marina să fie dotată în baza unor propuneri ale specialiştilor militari, îndeosebi marinari cu experienţă nu a unor birocraţi! Şi, mai ales, nu în urma unor decizii politice părtinitoare!

„2027 - două nave de patrulare”. Cam suspect termenul. Spun asta pentru că umblă vorba că ar exista nişte discuţii să procedăm cum am învăţat de la „marele popor sovietic“, când se purta schimbarea destinatarului pe drumul de livrare. După cum navele purtătoare de rachete din clasa Tarantul de construcţie sovietică, iniţial construite pentru Irak, au fost redirecţionate spre România din cauza embargoului, se pare că alţi beneficiari ar fi dispuşi să renunţe la nişte nave care urmează a fi preluate de Marina Română. Ce nave ar fi ? Offshore Patrol Vessel (OPV) nominalizate pe lista mare a şefului Marinei. Dacă cineva renunţă la ele, intuiesc două variante: sunt nemulţumiţi de calitatea lor sau statul român va acorda ceva în „compensaţie”. A se citi le luăm mai scump. Unii vorbesc că ar fi OPV pe structură de navă comercială. Deci, din nou, scumpe şi necorespunzatoare necesităţilor reale ale Marinei.

Şi să nu uităm: Forţele Navale Române nu înseamnă doar Flota Maritimă. Înseamnă şi Flotila Fluvială. Despre care nu se prea vorbeşte. Să nu uităm că structura are în subordine şi Regimentul 307 Infanterie Marină, cu o zonă de responsabilitate complexă şi vastă.

Oare declaraţia viceamiralului Panait anunţă într-adevăr un proces real de constituire a unei marine militare moderne? Bine ar fi!!! Totodată, poate că este momentul relansării economice a şantierelor navale din România. Mă întreb: oare ce se mai întâmplă în şantierele navale din Mangalia?

Şi dacă se vor pune bazele modernizării Marinei toţi vor avea cu adevărat de ce să fie mândri când se îmbulzesc de Ziua Marinei Române în tribunele devenite neîncăpătoare de la „Mogador”, aşa cum este supranumit de marinari fostul hotel „Carol”, actualul Comandament al Flotei.