Sancţiunile americane lasă Huawei fără cipuri pentru procesoare
Alexandru GologanHuawei Technologies Ltd., unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri şi echipamente de reţea la nivel global, se află alături de TikTok şi WeChat, în centrul tensiunilor dintre SUA şi China, care îşi dispută dezacordul în privinţa tehnologiei şi securităţii. Washingtonul a întrerupt accesul companiei chineze la componente şi tehnologie importată din SUA, inclusiv la aplicaţii descărcate din magazinul Play, încă de anul trecut.
Sancţiunile au fost înăsprinse în mai, atunci când Casa Albă le-a interzis furnizorilor din întreaga lume să folosească tehnologia importată din SUA la producerea de componente pentru Huawei. Producţia de cipuri Kirin pentru procesoare, proiectate de proprii ingineri, se va opri din data de 15 septembrie. Cipurile sunt realizate de contractanţi care folosesc tehnologia de fabricaţie adusă din SUA.
„Huawei nu are capacitatea de a-şi face propriile cipuri. Aceasta este o pierdere foarte mare pentru noi. Din păcate, din cauza noilor sancţiuni impuse de SUA, producătorii noştri de cip au acceptat comenzi doar până pe 15 mai. Producţia se va închide pe 15 septembrie. Anul acesta poate fi ultima generaţie de cipuri Huawei Kirin de înaltă calitate.”, a declarat în cadrul unei conferinţe, Richard Yu, preşedintele unităţii de consum al Huawei.
Huawei neagă acuzaţiile că ar facilita spionajul chinez. Oficialii chinezi acuză Washingtonul că a folosit securitatea naţională drept scuză pentru a opri un concurent în industria tehnologiei din SUA. Casa Albă face lobby printre aliaţii europeni pentru a exclude Huawei din reţelele de telecomunicaţii pentru că nu sunt un partener de încredere.