SAHEL | Francezii suplimentează contingentul, americanii se retrag … problemele regiunii rămân aceleaşi

Raportul ONU şi realitatea din teren

Mohamed Ibn Chambas, reprezentantul special al ONU şi şeful Biroului ONU pentru Africa de Vest şi Sahel (UNOWAS), a prezentat, pe 8 ianuarie, în faţa Consiliului de Securitate, un raport în care era descrisă o creştere fără precedent a violenţei în toată regiunea, în special de natură teroristă. Şeful UNOWAS a precizat că cea mai mare creştere a atacurilor teroriste a fost înregistrată în Burkina Faso, Mali şi Niger, unde numărul victimelor a crescut de la 770, în 2016, la 4.000, în 2019. Din acestea, 1.800 au fost înregistrate în Burkina Faso, în condiţiile în care, în urmă cu trei ani, în această ţară au fost aproximativ 80 de victime ale atacurilor teroriste. În context, şeful UNOWAS a precizat că, pe parcursul ultimilor trei ani, s-a observat o deplasare a concentrării geografice a atacurilor din Mali spre Burkina Faso, iar această translatare continuă, ameninţând din ce în ce mai mult statele de coastă din Africa de Vest.

În alocuţiunea sa, şeful UNOWAS a mai precizat că terorismul, crima organizată şi violenţa intercomunitară sunt adesea legate între ele, în special în zonele periferice unde prezenţa autorităţilor statului este slabă. În acele locuri, extremiştii oferă siguranţă şi protecţie populaţiei, dar şi servicii în schimbul loialităţii, înlocuind în acest fel autoritatea statului.

Pe 21 decembrie 2019, în cadrul summit-ului şefilor de stat ECOWAS a fost adoptat planul de acţiune pentru perioada 2020-2024, dedicat eradicării terorismului în subregiune. În aceste condiţii, şeful UNOWAS a precizat, la sfârşitul prezentării raportului, că a sosit momentul sprijinirii guvernelor statelor din regiune acordând prioritate „unei abordări complexe, la toate nivelurile şi în toate sectoarele”.

Revenind la aria geografică a atacurilor, putem afirma că acestea sunt concentrate pe o suprafaţă de teren care acoperă zonele de frontieră din Burkina Faso, Mali şi Niger.

Sursa – ESRI

Motivele deplasării zonei ”fierbinţi” a atacurilor violente  sunt multiple. Printre acestea pot fi enumerate:

- porozitatea frontierelor şi prezenţa redusă a instituţiilor de forţă ale statelor din regiune;

- asigurarea veniturilor grupurilor armate prin desfăşurarea de activităţi non-lucrative de colectare a banilor, cum ar fi impunerea unor impozite locale, taxarea traficanţilor de droguri, arme sau fiinţe umane;

- slaba dotare, echipare şi instruire a militarilor care desfăşoară acţiuni contrateroriste în regiune.

În afară de efectivele militare ale ţărilor din G5 Sahel, estimate la 5.000 de militari, în zonă mai acţionează şi un contingent francez cu aproximativ 4.500 de militari. La aceste forţe se mai adaugă 13.000 militari din cadrul misiunii ONU din Mali (MINUSMA) şi un contingent al SUA care deserveşte o bază aeriană pentru drone din Niger. La misiunea ONU participă şi un detaşament de 120 militari români, împreună cu şapte elicoptere militare.

Pe fondul acestei stări de nesiguranţă s-au format aşa-numitele ”grupuri de autoapărare”. Atât în Mali, cât şi în Burkina Faso, aceste miliţii se află în spatele mai multor masacre. Această realitate se poate observa şi în graficul de mai jos.

Grupurile armate de sorginte islamistă prezente în regiune sunt:

- Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQIM);

- Ansar Dine, condus de Iyad Ag Ghaly;

- Frontul de Eliberare Macina, condus de Amadou Koufa;

- Statul Islamic din Sahara (ISGS), este activ în nord-estul Mali;

- Ansar ul Islam, activ în nordul Burkina Faso.

Tensiunile etnice şi rivalităţile economice s-au suprapus peste activităţile grupurilor islamiste. Există speculaţii conform cărora membrii grupului etnic musulman Fulani desfăşoară şi activităţi în sprijinul grupurilor islamiste. În plus, schimbările climatice care au generat extinderea deşertului, au sporit conflictele de lungă durată dintre crescătorii de animale din grupul Fulani şi fermierii locali.

Franţa măreşte miza

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a găzduit, pe 13 ianuarie, summit-ul G5 Sahel, în localitatea Pau din sud-vestul Franţei, căutând mai mult sprijin în lupta împotriva grupurilor salafist jihadiste afiliate Al-Qaida (AQ) sau Statului Islamic din Irak şi Levant (SIIL) care acţionează în regiune, chiar dacă rolul militar al Franţei în acest efort este pus sub semnul întrebării. Summit-ul a avut loc la doar câteva zile după cel de-al doilea atac de anvergură din Niger, din ultimele două luni, executat de islamiştii afiliaţi SIIL sau AQ. La reuniune au participat şi reprezentanţi ai ONU, Uniunii Africane şi Consiliului UE.

Pe parcursul summit-ului, Macron a insistat ca omologii săi din Mali, Burkina Faso, Niger, Mauritania şi Ciad să utilizeze ocazia pentru a-şi exprima sprijinul public pentru prezenţa militară a Franţei, în condiţiile în care, în decembrie 2019, preşedintele francez s-a plâns de lipsa ”condamnării politice clare a sentimentelor anti-franceze” de către oficialii statelor enumerate anterior.

În acelaşi timp, Parisul şi-a propus să folosească evenimentul pentru a repeta apelul transmis unor naţiuni occidentale de a sprijini lupta împotriva grupurilor afiliate AQ şi SIIL. În 2019 au fost strânşi 300 de milioane de dolari din cei 400 de milioane de dolari promişi de comunitatea internaţională pentru sprijinul material al ţărilor din regiune.

Într-o declaraţia comună de la sfârşitul summit-ului, liderii prezenţi au declarat că vor continua să lucreze împreună pentru protejarea civililor şi „să prevină extinderea ameninţării teroriste”, iar preşedintele francez a promis suplimentarea contingentului dislocat cu 220 de militari.

SUA analizează o retragere

Sosit la Bruxelles pentru reuniunea Comitetului Militar al NATO, şeful Statului Major al Apărării din SUA, generalul Mark Milley, a afirmat că resursele umane alocate de Pentagon pentru misiunile din Africa şi Orientul Mijlociu ar putea fi reduse şi, ulterior, ”reorientate către îmbunătăţirea pregătirii forţelor americane în ţară sau către zona Pacificului". În fapt, anunţul nu este nou, în condiţiile în care media americane au scris la finele anului trecut că Pentagonul are în vedere o reducere a numărului de militari americani desfăşuraţi în Africa, în cursul următorilor ani, pentru a se concentra cu precădere asupra ameninţării chineze şi ruse.

În prezent, forţele armate ale SUA au dislocate în Africa aproximativ 7.000 de militari din forţele speciale, care sprijină acţiunile desfăşurate de armatele din statele vest africane împotriva grupurilor jihadist-salafiste. De asemenea,  SUA mai are dislocaţi aproximativ 2.000 de militari care desfăşoară activităţi de instruire în câteva zeci de state de pe continentul african. Întrebat în legătură cu eventuala închidere a bazei aeriene de la Agadez, din nordul Nigerului, de pe care sunt operate drone, generalul Milley a asigurat că a fost luată o decizie în acest sens. ”Să ne economisim forţele nu înseamnă să le reducem la zero”, a subliniat responsabilul american.

Şi până la urmă … care sunt efectele?

Participarea SUA la operaţiunile militare din vestul Africii este estimată la aproximativ 45 milioane de dolari anual, în perioada 2013-2019.

În ciuda eforturilor financiare şi umane depuse de statele afectate, de Uniunea Africană, de Uniunea Europeană şi de SUA, situaţia de securitate, în loc să se stabilizeze, s-a agravat progresiv, iar militanţii islamişti, alături de alte grupuri armate, şi-au consolidat poziţia în toată regiunea, ceea ce a determinat ca zone largi din teritoriile statelor din Sahel să rămână neguvernabile şi să alimenteze tensiunile etnice.

Retragerea prezenţei militare a SUA din Africa de Vest pare să lase o gaură pe care Franţa este nevoită să o umple. În acest sens, la summit-ul G5 Sahel, din 13 ianuarie, preşedintele francez Macron a solicitat omologului său american să nu îşi retragă trupele din Africa de Vest. Mai precis, retragerea prezenţei militare a SUA va pune capăt cooperării cu forţele armate locale în operaţiunile de combatere a terorismului. Cel mai probabil, baza aeriană din Niger va rămâne. De asemenea, redislocarea din regiune va pune capăt sprijinului SUA pentru operaţiunile militare franceze din Mali, Niger şi Burkina Faso împotriva diferitelor grupări militante aliniate SIIL şi AQ.

În acelaşi timp, decizia SUA de a-şi retrage efectivele din vestul Africii ar putea conduce, paradoxal, la o scădere a numărului de atacuri teroriste. Dacă privim strict din punct de vedere statistic, se poate observa o creştere a numărului de atacuri de tip terorist şi a amplorii acestora, proporţional cu creşterea prezenţei militare a SUA în regiune. Dacă în 2006 au fost înregistrate 41 de atacuri de tip terorist în regiune, în 2017 numărul acestora a crescut la 2.498. Dovadă în acest sens stă şi un raport al RAND, realizat la solicitarea AFRICOM, în care se precizează că respectivul comandament „nu şi-a îndeplinit în mare măsură obiectivele”, cel puţin în domeniul SSA (Security Sector Assistance).

Ca atare, o scădere sau chiar retragere completă a asistenţei militare a SUA ar putea reduce semnificativ capacitatea forţelor de securitate regionale de a susţine presiunea împotriva grupărilor teroriste, fapt ce ar putea duce la o reorientare a guvernelor statelor din zonă către expertiza şi sprijinul material militar al Chinei sau Rusiei.

Concluzii 

Pentru SUA, decizia de retragere reprezintă o schimbare drastică a politicii sale externe. După atacurile din 11 septembrie 2001, SUA au lansat un „război împotriva terorismului” în care a dislocat sute de mii de militari în zeci de ţări şi a derulat acţiuni militare contrateroriste aproape pe tot globul. Cu toate acestea, după 18 ani şi trilioane de dolari cheltuiţi, actualul preşedinte american care a promis (la începutul mandatului) că va pune capăt „războaielor fără sfârşit” ale SUA, forţează Pentagonul să se concentreze pe confruntarea cu Rusia şi China. Deşi Administraţia Trump susţine că retragerea din Africa îşi propune să se concentreze pe combaterea Rusiei şi a Chinei, prezenţa forţelor militare ruseşti şi chineze creşte pe continent. În timp ce armata rusă devine un actor important în multe ţări, în special în Republica Centrafricană, China îşi foloseşte baza militară din Djibouti pentru a-şi extinde influenţa în regiune ca parte a Iniţiativei Belt and Road.

În acelaşi timp, se poate afirma că actualele eforturi de stabilizare a regiunii sunt incomplete şi în contradicţie cu nevoile imediate locale. Eforturile actuale rămân concentrate pe cerinţele militare, iar organizaţiile regionale şi internaţionale încă nu reuşesc să integreze obiectivele de guvernare şi dezvoltare la nivelul la care ţările din regiune şi comunitatea internaţională pretind că îl doresc. Conflictele politice şi etnice continuă şi ele să alimenteze instabilitatea şi insecuritatea.

La summit-ul G5 Sahel din 13 ianuarie au fost invitaţi şi reprezentanţi ai ONU, Uniunii Africane şi Uniunii Europene. Această coordonare extinsă este binevenită, dar nu este suficientă pentru a limita sau stopa valul de violenţă şi instabilitate care afectează ţările din regiune.

Problemele din Sahel, în special din zona de frontieră dintre Mali, Niger şi Burkina Faso, sunt mult mai complicate decât rezultând dintr-o simplă lipsă de coordonare internaţională sau un sprijin insuficient din partea aliaţilor externi. În situaţii similare, eforturile de a delimita foarte precis ”părţile aflate în conflict” sau de a interveni prin intermediul unor proxy, au agravat, în loc să îmbunătăţească situaţia. O mai bună formare, instruirea şi integrarea forţelor locale cu militarii misiunilor internaţionale, pot ajuta la îmbunătăţirea situaţiei de securitate. În acelaşi timp, regândirea modalităţilor de abordare a politicii şi guvernanţei din statele din Sahel ar putea oferi populaţiei locuri de muncă, venituri, educaţie, asistenţă pentru sănătate … siguranţă şi securitate la nivel individ şi comunitate.