S-a dat startul exerciţiului Wind Spring 19, conexat Saber Guardian 19, la Cincu!
Andreea SoareUna dintre cele mai mari desfăşurări de forţe din faza operaţională a programului de instruire Saber Guardian 19 a debutat azi, 3 iunie, în Cincu, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită cu ceremonia de deschidere a exerciţiului Wind Spring 19, comunică Forţele Terestre Române.

În următoarele trei săptămâni, în facilităţile de instruire din această zonă se vor derula două dintre exerciţiile conexate cu Saber Guardian 19 şi anume Wind Spring 19 şi Swift Response19, se transmite într-un comunicat al Forţelor Terestre Române.
În acest exerciţiu vor fi implicaţi un număr total de aproximativ 3.500 de militari cu peste 500 de mijloace tehnice şi echipamente de luptă.
La festivitatea de deschidere au participat generalul-maior Joe Jarrard, locţiitorul comandantului Forţelor Terestre ale Statelor Unite în Europa şi generalul-maior Dorin Ioniţă, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, cele două structuri de comandă ale programului multinaţional de instruire Saber Guardian 19 şi al celorlalte exerciţii conexate care au loc, simultan, pe teritoriul României.
Sub comanda tactică a locţiitorului comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, generalul de brigadă Nicolae Tonu, exerciţiile care se vor derula timp de trei săptămâni în Cincu se vor subsuma celor două obiective principale ale programului multinaţional de instrucţie, şi anume, creşterea interoperabilităţii între structurile participante şi întărirea cooperării militare în domeniul securităţii regionale.
Ceremonia de deschidere de la Cincu a fost organizată, la această ediţie a Saber Guardian, într-o manieră diferită faţă de alţi ani, de către comandantul Brigăzii 81 Mecanizată, generalul de brigadă Mircea Gologan.
La activitatea derulată pe locaţia numită „Crucea Nord Cincu” s-au dispus un număr de 1.800 de militari, între care aproximativ 250 militari din Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Germania, Statele Unite şi Ucraina.
Tehnica din cadrul expoziţiei statice a aparţinut Brigăzilor 81 Mecanizată, 8 LAROM, 2 Vânători de Munte, Bazei 4 Logistică, Regimentului 69 Artilerie Mixtă, unor unităţi de sprijin de comunicaţii şi logistice, altor unităţi şi structuri militare.
În faţa formaţiei, generalul-maior Joe Jarrard, locţiitorul comandantului Forţelor Terestre ale Statelor Unite în Europa a transmis „participarea Armatei Statelor Unite vine să demonstreze consolidarea puternică a angajamentului pe care îl avem faţă de aliaţii NATO şi faţă de misiunile noastre în cadrul apărării colective.Aş vrea să reiterez scopul comun, acela de a asigura de faptul că Europa este întreagă, în siguranţă şi puternică”.
Cel care a transmis ordinul de start al exerciţiului multinaţional Saber Guardian 19 a fost generalul-maior Dorin Ioniţă, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite.
Domnia sa, în mesajul său de început a subliniat că Saber Guardian 19: „este un exerciţiu care atinge apogeul unui program naţional de exerciţii de doi ani, începând cu Histria 2018 şi continuând cu Joined Resolved 2019.Urmărim o coerenţă cooperaţională la nivel naţional, dar şi multinaţional, conjungând eforturi pe două planuri, cel al simulării exerciţiului „command post exercise” şi cel al „livex”-ului, manevra şi focul forţelor în teren. Vor fi trei săptămâni de foc, în care pe întreg teritoriul României angajamentul multinaţional îşi va face simţită prezenţa.”
SG 19 şi exerciţiile conexate planificate pe teritoriul ţării noastre se vor desfăşura, în principal, în poligoanele de instruire şi zonele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Borduşani.
