MAS Raport SpecialRegiunea extinsă a Mării Negre

Raport săptămânal NATO - UE LEVANT Balkanii de Vest Regiunea Mării Negre

Ruşii s-au antrenat în Marea Neagră înainte de sosirea navelor americane

Florin Jipa

„Navele americane care au intrat în Marea Neagră ne vor testa puterea de a ne apăra litoralul şi graniţa de sud,” a declarat, duminică, ministrul rus al Apărării, generalul Sergei Shoigu.

Sursă foto: Twitter European Security Journal

„Când vedem că o navă a unei ţări neriverane intră în Marea Neagră şi este dotată cu rachete cu rază lungă de acţiune, nu este aici într-un tur turistic, noi o urmărim şi înţelegem că orice provocare este posibilă, cum a fost, recent, cazul unui distrugător britanic,” a declarat Shoigu unei televiziuni ruse conform Tass.

Acesta a continuat: „pentru a fi mai specific, este o încercare constantă să ne testeze, să vadă cât de bine suntem pregătiţi şi cum am construit sistemul nostru defensiv.”

De asemenea, liderul militar rus a spus că forţele americane nu sunt singure şi desfăşoară exerciţii cu nave militare din Ucraina şi Georgia. „Dar şi noi avem exerciţiile noastre,” a completat Shoigu.

Imediat ce navele americane au intrat în Marea Neagră, militarii ruşi din Flota Mării Negre au exersat lansarea unor rachete de croazieră de pe submarine şi apărarea antiaeriană a teritoriului, folosind fregata „Amiral Essen.” De altfel, fregata rusească a şi urmărit navele americane, conform informaţiilor din surse deschise apărute.

Două vase americane operează în acest moment în Marea Neagră, nava de comandament a Flotei a 6-a americane, USS Mount Whitney, şi distrugătorul USS Porter.

Până acum, navele s-au aflat în zona de sud a mării, unde au exersat diferite exerciţii cu marina turcă şi bulgară şi este de aşteptat ca acestea să fie hărţuite de aviaţia rusă când vor intra în partea de nord şi se vor apropia de graniţa cu Ucraina.

NATO şi Uniunea Europeană nu recunosc anexarea ilegală a Peninsulei Crimeei în 2014 de către Federaţia Rusă şi nici graniţa maritimă care a rezultat.