04 februarie 2019

Rusia/ Trupele SPETSNAZ au început în forţă anul de instrucţie 2019

Daniel Ilie

Sursă foto: Mediafax

Noul an de instrucţie a început în forţă pentru trupele speciale ale Federaţiei Ruse dislocate în Districtului Militar de sud.

Liderii politico-militari ruşi sunt conştienţi că aceste trupe se pot dovedi extrem de utile în cazul unui conflict, prin actiunile pe care le pot executa în spatele liniilor inamicului şi care şi-au dovedit eficienţa, în raport cu costurile şi riscurile de natură politică, diplomatică şi militară asociate acţiunilor lor din timpul războiului hibrid declanşat de către Rusia în Ucraina în anul 2014 (folosirea lor în teren fără semne de identificare a furnizat Federaţiei Ruse, inclusiv, un anumit grad de negare plauzibilă a implicării ei în acţiunile de tip hibrid).

Bineînţeles, unele dintre exerciţii se desfăşoară concomitent cu cele planificate şi executate de către forţele convenţionale, forţele de sprijin de luptă, sau de desant aerian aeropurtat din compunerea marilor unităţi dislocate în această zonă de responsabilitate.

Asta în timp ce Rusia continuă să-şi întărească prezenţa militară în Districtul Militar de sud, în vecinătatea flancului sud-estic al Alianţei, precum şi flotele de la Marea Neagră şi Marea Caspică ce dispun de capabilităţi ofensive de ultimă generaţie cu posibilitatea de a lovi în adâncimea dispozitivului NATO, sporind, astfel, îngrijorările referitoare la dezechilibrul de securitate din Regiunea Extinsă a Mării Negre.

Unele dintre exerciţii au fost declanşate ca urmare a unor activităţi de alertare inopinată a unităţilor şi au vizat testarea gradului de operativitate a structurilor luptătoare, modul de planificare, conducere şi executare a unor misiuni de cercetare specială şi acţiuni directe în cadrul operaţiilor speciale, testarea şi validarea unor tactici, tehnici şi proceduri specifice referitoare la inserţia şi extracţia detaşamentelor operaţionale, acţiunea la obiectiv, supravieţuirea şi executarea operaţiilor independente, acoperit, în medii austere şi îndepărtate, precum şi modul de comportare a tehnicii şi echipamentelor miltare din dotare.

Să nu uităm că instruirea riguroasă şi exersarea misiunii sunt obligatorii pentru asigurarea succesului operaţiilor speciale. Ele se bazează pe experienţa şi abilităţile individuale ale operatorilor şi coeziunea şi capacitatea structurilor de mici dimensiuni care sunt în măsură să aplice aptitudini speciale cu adaptabilitate, inovaţie şi improvizaţie şi necesită planificare precisă la nivel tactic, informaţii cât mai detaliate, credibile şi complete (intelligence), precum şi cunoaştere lingvistică şi culturală a ariei de operaţii.

SPETSNAZ

Potrivit Ministerului rus al Apărării , peste 150 de militari din unităţi de forţe pentru operaţii speciale (FOS) ruse din cadrul Districtului Militar de sud au executat, în luna ianuarie 2019, exerciţii tactice speciale, în colaborare cu aviaţia tactică a armatei (infiltrare/ exfiltrare şi sprijin aerian apropiat), în cadrul unor acţiuni simulate în spatele liniilor inamice (în adâncimea dispozitivului), în zonele muntoase din Krasnodarsky Krai din Regiunea Caucazului de nord.

Un grup de FOS a fost infiltrat prin paraşutare din elicoptere de transport [probabil Mi-8AMTSH şi paraşute de înaltă performanţă pentru misiuni speciale ARBALET-2] cu sprijinul de foc asigurat de o pereche de elicoptere de atac Mi-35M [proceduri similare celor folosite şi de trupele NATO şi ale coaliţiei în teatre de operaţii precum Irak, Afganistan şi Siria].

De obicei, după ce părărsesc bordul aeronavei, operatorii de FOS execută zborul pe traiect (eventual folosind echipamente de navigaţie prin satelit), aterizează şi îşi strâng materialele, îşi ajustează echipamentul şi armamentul individual, se regrupează şi trec la executarea misiunilor. Se pare că, de această dată, a fost vorba de executarea unei misiuni specifice de cercetare specială (Special Reconaissance - SR) în teren necunoscut cu scopul, printre altele, de a îmbunătăţi deprinderile şi abilităţile operatorilor de a se deplasa în ascuns la faţa locului, de a amenaja posturile de observare pe termen lung, precum şi de a supravieţui în zone izolate de forţele principale.

Practic, cercetarea specială (SR) - reprezintă totalitatea activităţilor de recunoaştere şi de supraveghere, executate ca operaţii speciale, prin care structurile de FOS furnizează ”ochii şi urechile” din teren, în teritorii sensibile din punct de vedere politic, ostile, sau interzise (ex. în adâncimea teritoriului inamic), senzori capabili să culeagă, în timp real, informaţiile de importanţă strategică sau operaţională necesare elementului decizional, folosind capabilităţi militare care nu se găsesc în mod normal în forţele convenţionale.

Pe timpul exerciţiilor au fost utilizate elicoptere de luptă, precum şi vehicule blindate uşoare multi-rol tip Rys (un joint venture cu sediul în Rusia realizat împreună cu IVECO) şi Tiger-M din dotarea FOS.

Tiger-M este maşina de luptă recent intrată în înzestrarea FOS ale Rusiei şi este echipată cu cel mai nou modul de luptă controlat la distanţă “Arbalet-DM”. Modulul este complet stabilizat şi are posibilitatea achiziţiei şi urmăririi automate a ţintei. Ajută operatorul să deschidă focul atât din poziţie statică cât şi în mişcare şi este o soluţie constructivă care eliberează spaţiul intern al vehiculului blindat pentru a adapta echipamentul militar modern de luptă, pentru a îmbunătăţi ergonomia staţiilor de lucru ale echipajului şi pentru a reduce cantitatea de gaz eliminată în timpul arderii pulberii muniţiilor.

Recent (29 ianuarie 2019), pe canalul TV de ştiri propriu, Zvezda  (Steaua), Ministerul rus al Apărării aprecia în mod elogios modul în care trupele SPETSNAZ de intervenţie rapidă ale Districtului Militar de sud au reuşit să ”măture ca un uragan”, respingând cu celeritate un atac ipotetic al unei ”bande de atacatori” asupra unei flote de tehnică şi echipamente militare.

Unitatea a fost alertată inopinat la semnalul ”o bandă de militanţi a atacat o flotă de tehnică militară”, cu scopul de a-i fi testată capacitatea de reacţie rapidă şi de a i se evalua nivelul pregătirii pentru luptă.

Exerciţiul de alertare a constat în executarea unei misiuni cinetice de acţiuni directe  (Direct Actions - DA) prin care trupele SPETSNAZ iau cu asalt clădirea în care s-au refugiat atacatorii, urmează o secvenţă scurtă de luptă apropiată (Close Quarter Battle - CQB), iar, în cele din urmă, supravieţuitorii atacatorilor, uimiţi şi dezorientaţi, sunt încătuşaţi şi luaţi pe sus. Operaţia s-a încheiat cu succes.

Acţiunile directe (DA) - sunt acele atacuri chirurgicale, de mărime şi durată limitate asupra unor ţinte de importanţă strategică sau operativă, de obicei sensibile din punct de vedere al timpului (urgente). Acestea constau în executarea de raiduri, ambuscade, asalturi, identificarea şi indicarea ţintelor pentru executarea cu precizie a sprijinului cu foc şi aerian, recuperarea personalului şi materialelor sensibile, evacuarea cetăţenilor din zone sensibile, sabotaje, distrugeri ale ţintelor de importanţă strategică sau operativă, abordajul navelor ostile, cercetarea, descoperirea şi neutralizarea ţintelor de oportunitate etc.

Ofiţerii de informaţii din trupele de cercetare

Personalul de informaţii din trupele de cercetare dislocate în Regiunea Volgograd a Districtului Militar de sud al Rusiei a fost instruit să forţeze cursurile de râuri pe timpul modulelor de instruire montană  desfăşurate timp de 3 săptămâni în luna ianuarie 2019, în poligonul de instrucţie Daryal din Oseţia de Nord. Cei mai experimentaţi membri ai grupurilor de cercetare au demonstrat procedura de depăşire a râurilor de munte cu o lăţime de până la 50 m folosind toate tipurile de treceri în condiţii cât mai apropiate de cele ale câmpului de luptă.

Să ne amintim că supravegherea permanentă, combinată cu procesarea, exploatarea şi diseminarea adaptată a informaţiilor, oferă FOS un intelligence precis. FOS necesită informaţii precise şi detaliate, care trebuie deseori să fie produse şi diseminate în medii austere, cu arhitecturi limitate de transport de date.

În centrul de instruire montană "Daryal", în prezent se pregătesc aproximativ 500 de cercetaşi din formaţiuni şi unităţi militare ale Districtului Militar de sud.

Desantul aeropurtat

Între timp, desantul aeropurtat  din cadrul grupurilor aeromobile operaţionalizate în  decembrie 2018, în cadrul marilor unităţi de infanterie motorizată din compunerea Armatei 58 arme întrunite, a început manevrele militare la poligonul Sernovodsky din Regiunea Stavropol, Districtul Militar de sud, militarii fiind desantaţi în secret în zona misiunilor, în spatele liniilor inamicului ipotetic. Militarii au urmat cursuri de pregătire specială pentru desantarea din elicoptere, capturarea obiectivelor importante şi desfăşurarea de misiuni în mod izolat faţă de forţele principale.

Peste o mie de militari şi mai mult de 250 de mijloace de luptă şi echipamente militare, printre care elicopterele Mi-8AMTSH Terminator, Night Hunter Mi-8N, precum şi drone participă la exerciţiul aflat în desfăşurare la finele lunii ianuarie 2019.

Aviaţia Flotei ruse a Mării Negre

În paralel, aviaţia Flotei ruse a Mării Negre se antrenează în executarea zborurilor tactice de inserţie la joasă altitudine, în ascuns . Echipajele tehnice şi de zbor ale elicopterelor Mi-8, Ka-27PS şi Ka-27PL, precum şi ale avioanelor tip An-26 şi Be-12 se află în curs de executare a instruirii preliminare şi a zborurilor de instrucţie.

La zborurile de instrucţie participă atât piloţi experimentaţi, cât şi tineri care au încadrat unităţile de aviaţie ale Flotei ruse a Mării Negre în 2018. În timpul acestora, echipajele avioanelor şi elicopterelor vor practica metode de mascare atunci când zboară la altitudini ultra-joase, la conturul terenului, precum şi abordări nestandardizate pentru a îndeplini sarcinile atribuite.

Elementul surpriză este decisiv în obţinerea succesului operaţiilor speciale, iar cooperarea dintre FOS şi forţele convenţionale, conform celui de-al 5-lea adevăr al FOS (Majoritatea operaţiilor speciale necesită sprijinul forţelor convenţionale) spre exemplu în cazul asigurării sprijinului aerian cu mijloace cu aripă rotativă ajută adesea la obţinerea acestuia.  Aceasta se datorează capacităţii elicopterului de a opera la altitudine foarte scăzută, pe timp de zi şi pe timp de noapte, vitezei lui, a libertăţii sale relative de mişcare şi utilizarea metodelor de mascare pentru a evita detectarea. Evident, numai dacă echipajele acestora sunt instruite în permanenţă în aceste condiţii şi îşi menţin calificările specifice.

În loc de concluzii

Se pare că acest tempo ridicat la început de an nou de instrucţie confirmă spusele ministrului rus al Apărării, din luna decembrie a anului trecut, care afirma că 2019 va fi unul extrem de ocupat în care vor fi planificate şi executate un număr de peste 4.000 de exerciţii de diferite tipuri care vor viza, în principal, utilizarea expertizei de luptă, îmbunătăţită inclusiv în procesul de instruire, în utilizarea forţelor armate ruse în conflictele armate moderne.

Trupele SPETSNAZ, trupe de elită ale Federaţiei Ruse, nu vor face excepţie de la acest program de instrucţie şi inspecţii inopinate, liderii politico-militari ruşi fiind conştienţi că aceste trupe se pot dovedi extrem de utile în cazul unui conflict, prin actiunile pe care le pot executa în spatele liniilor inamicului şi care şi-au dovedit eficienţa, în raport cu costurile şi riscurile de natură politică, diplomatică şi militară asociate acţiunilor lor din timpul războiului hibrid declanşat de către Rusia în Ucraina în anul 2014 (folosirea lor în teren fără semne de identificare a furnizat Federaţiei Ruse un anumit grad de negare plauzibilă a implicării ei în acţiunile de tip hibrid).