Rusia susţine că a vrut să ofere ajutor Marii Britanii în cazul Skripal, dar a fost refuzată
Bianca PavalucaAutorităţile de la Kremlin au declarat joi că au încercat să ofere asistenţă Marii Britanii în cercetarea otrăvirii lui Serghei Skripal şi a fiicei lui cu un agent neurotoxic în luna martie, dar au fost refuzate, relatează Reuters.
Declaraţia a venit ca şi comentariu la remarcile ministrului Apărării britanic, Ben Wallace, care a solicitat joi Rusiei să ofere detalii despre primul atac cu agentul neurotoxic Noviciok, din Salisbury, după ce alte două persoane au fost otrăvite cu aceeaşi substanţă.
Autorităţile de la Moscova au negat orice implicare în atacul asupra lui Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, catalogând acuzaţiile drept un plan sofisticat de a strica imaginea Rusiei.
Conform declaraţiilor venite de la Kremlin, Rusia şi-a oferit de mult ajutorul pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat în cazul Skripal, dar a fost ignorată.
„Spre ruşinea mea, nici nu ştiu cine este Ben Wallace”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dimitri Peskov, după ce a aflat că Marea Britanie vrea ajutorul Rusiei în anchetă.
„Însă, ministrul ştie foarte bine că Rusia a propus o colaborare pentru rezolvarea cazului cu mult timp în urmă. Din păcate, Marea Britanie nu şi-a arătat interesul pentru propunere”, a adăugat acesta.
De asemenea, Peskov a menţionat că este îngrijorat de noul caz de otrăvire şi speră că cei doi britanici, care sunt momentan în stare critică, îşi vor reveni.
Peskov nu a luat cunoştinţă de nicio cerere oficială pentru ajutor din partea Marii Britanii. Rusia este îngrijorată de faptul că agentul neurotoxic a fost folosit încă o dată pe teritoriul Europei, a adăugat acesta.