18 august 2018

Rusia şi Turcia, provocări majore pentru arhitectura şi stabilitatea Balcanilor de Vest

Stelian Teodorescu

Ne aflăm într-o perioadă în care lumea trebuie să facă faţă unor diverse acţiuni impredictibile puse în operă de entităţi statale sau non-statale printr-o paletă diversificată de instrumente specifice şi, nu în ultimul rând, prin exploatarea vulnerabilităţilor unor spaţii cum este şi regiunea Balcanilor de Vest.

Sursă foto: HEPTA

Contextul actual politic, economic, militar şi de securitate din regiune este marcat profund de o gamă de interese foarte variată, constituind astfel un mediu favorabil pentru apariţia simultană a unor evenimente neprevăzute, toate acestea generând nesiguranţă şi confuzie cu privire la perspectiva viitoarei arhitecturi a Balcanilor de Vest.

Dezvoltarea mai multor poli de putere în Balcanii de Vest  şi consolidarea unor percepţii diferite a riscurilor de orice natură, generează aprinse polemici privind principiile şi modul de acţiune pentru asigurarea unui climat stabil în regiune. Drept consecinţă, mai mult ca oricând, în mediile de analiză strategică se fac eforturi deosebite pentru a se cuantifica impactul la nivel naţional, regional şi global al evoluţiei provocărilor cu care se confruntă regiunea Balcanilor de Vest. O astfel de situaţie face necesară adoptarea unei poziţii proactive în abordarea acestor provocări datorită vitezei schimbărilor care uneori surprind actorii internaţionali implicaţi în evoluţia situaţiei din zonă.

Balcanii de Vest, mediu favorabil pentru jocuri de putere la nivel geopolitic

A devenit o certitudine că lumea se află în plin proces de dezvoltare a unui sistem multipolar în care, pe lângă ceilalţi actori internaţionali, Rusia şi Turcia îşi consolidează poziţiile de actori regionali importanţi adaptându-şi permanent strategiile în raport cu celelalte state şi, în mod special, cu UE şi NATO. Acţiunile liderilor celor două state sunt marcate deseori de viziunea „confruntării” ca o prioritate atât în procesul decizional, cât şi în procesul de planificare, organizare şi punere în operă a acţiunilor în politica externă, de apărare şi securitate.

Iată că şi Balcanii de Vest trebuie să facă faţă unor astfel de provocări, această regiune fiind întotdeauna una de importanţă strategică datorită complexităţii sale generate de diversitatea religiilor şi etniilor, dar şi de istoria conflictuală şi, implicit, de stabilitatea fragilă care a caracterizat mereu acest spaţiu.

Complexitatea dinamicii situaţiei politice, militare şi de securitate din regiune generează un mediu favorabil pentru jocurile de putere şi pentru creşterea influenţei unor diverşi actori regionali. Balcanii de Vest au devenit acel cadru care oferă condiţiile necesare pentru desfăşurarea unei competiţii acerbe la nivel geopolitic între UE, Rusia, Turcia şi, nu în ultimul rând, China.

În timp ce UE încearcă să dea o perspectiva reală proiectului european de integrare a regiunii şi China încearcă să transforme zona într-un hub comercial şi poartă de intrare în Europa, Rusia caută prin orice mijloace să obstrucţioneze perspectiva europeană şi euroatlantică a entităţilor din zonă, iar Turcia încearcă printr-un angajament din ce în ce mai asertiv să-şi consolideze influenţa culturală, politică şi economică în regiune.

Pentru realizarea propriilor lor interese liderii ruşi şi turci caută să interfereze în mod direct şi să dezvolte cooperarea cu elitele politice din Balcanii de Vest, exploatând acea complexitatea etnică şi religioasă a regiunii, dar şi vulnerabilităţile existente în mediul politic, economic, militar şi de securitate.

Cu toate că entităţile din Balcanii de Vest se află în plin proces de integrare în UE sau NATO, acest întreg demers poate deveni o iluzie în contextul adâncirii contradicţiilor şi diferenţelor de puncte de vedere ale liderilor din regiune cu privire la orientarea geostrategică. Balcanii de Vest au făcut dovada unor sincope reale în realizarea progresului lor către integrarea europeană sau euroatlantică din cauza unor reforme incomplete, a menţinerii diferendelor istorice cu privire la teritorii şi frontiere şi a unei tranziţii discontinue de la conflicte militare la pace şi de la economia centralizată la economia de piaţă.

Alături de toate aceste probleme interne ale entităţilor din regiune, competiţia geopolitică menţionată şi, implicit, efectele generate, constituie o provocare majoră pentru toate entităţile din Balcanii de Vest, dar şi o oportunitate pentru adoptarea unor decizii şi dezvoltarea unor acţiuni decisive pentru menţinerea stabilităţii şi dezvoltarea întregii regiuni.

Rusia, provocare majoră pentru viitoarea arhitectură a Balcanilor de Vest

Importanţa economică şi strategică a Balcanilor de Vest în sine, dar şi poziţia acestei regiuni în vecinătatea UE şi rolul din ce în ce mai mare al Turciei şi Chinei în zonă au contribuit la amplificarea ambiţiilor liderilor de la Moscova de "a face Rusia din nou mare", acesta fiind unul din obiectivele tradiţionale ale politicii externe ruse care, în acelaşi timp, aminteşte de geopolitica secolului al XIX-lea.

Rusia constituie una dintre provocările majore pentru regiune deoarece deţine avantaje semnificative ce ţin de istorie, cultură şi religie. Într-un astfel de mediu favorabil, liderii ruşi utilizează o paletă diversificată de instrumente politice, economice, militare sau specifice domeniului intelligence pentru dezvoltarea şi consolidarea superiorităţii faţă de ceilalţi competitori, în special faţă de UE şi NATO.

În cadrul strategiei pregătite pentru Balcanii de Vest, Rusia profită de oportunităţile identificate pentru a-şi proteja interesele economice şi de securitate, de a-şi extinde sfera de influenţă şi de a împiedica integrarea europeană şi euroatlantică a regiunii. În acest scop, obiectivul principal al Moscovei în regiune este de a discredita fundamentele şi principiile democraţiei occidentale, dar şi statele şi instituţiile ce funcţionează pe baza acestora, inclusiv UE şi NATO, cu scopul de a-şi proiecta şi implementa propriile elemente de putere la nivel regional şi global.

În cadrul unui proces abil de proiectare şi influenţare a structurilor de putere în entităţile din Balcanii de Vest, Rusia exploatează vulnerabilităţile şi oportunităţile din regiune aliniindu-se, în acelaşi timp, cu elementele radical-naţionaliste din cadrul societăţilor civile, în special cele majoritar slave, cu scopul de a-i fi facilitată intervenţia în afacerile interne ale entităţilor ţintă din regiune (ex. procesul electoral).

 

Sursa: Shining a Light on the Western Balkans Internal Vulnerabilities and Malign Influence from Russia, Terrorism, and Transnational Organized Crime (https://www.cna.org/CNA_files/PDF/DOP-2017-U-015223-2Rev.pdf)

Drept urmare, aşa cum s-a putut constata în nenumărate cazuri la nivel internaţional, este semnificativ a readuce în atenţie faptul că Rusia foloseşte cu succes dezinformarea şi lansează în dezbatere publică speculaţii şi teorii ale conspiraţiei, acest fapt generând scăderea nivelului de credibilitate a mijloacelor de informare din regiune şi determinându-i pe consumatorii produselor informative să pună la îndoială informaţiile cu privire la proiectele ce ţin de integrarea europeană şi euroatlantică a spaţiului.

 

 

Mai mult, Rusia exploatează sentimentul naţionalist din ţările din Balcanii de Vest pentru a atrage entităţile ţintă din regiune în cadrul unor diverse forme de alianţe bilaterale sau multilaterale, dar care au ca scop, în primul rând, realizarea obiectivelor geopolitice ale Moscovei, pe termen lung.

Un prim exemplu, în acest sens, ar putea fi abordarea şi susţinerea Rusiei faţă de referendumul organizat în R. Srpska (RS), în data de 25.09.2016, când locuitorii republicii au fost întrebaţi dacă sunt de acord ca ziua de 9 ianuarie[i] să fie declarată sărbătoare naţională. La nivel internaţional, referendumul a fost perceput ca o încercare  de plebiscit pentru o posibilă declarare a independenţei RS, în 2018. Ca o consecinţă, comunitatea internaţională a lansat avertismentele de rigoare, Curtea Constituţională a BIH a respins o astfel de iniţiativă prin motivaţia că ar putea crea discriminare între bosniacii musumlmani, sârbii bosniaci şi croaţii bosniaci, iar Serbia a refuzat să susţină o astfel de iniţiativă, în pofida faptului că liderul RS, Milorad Dodic, a declarat că decizia de anulare a referendumului este un atac direct la democraţie.

Un alt exemplu este Macedonia, unde Rusia a contribuit la exacerbarea tensiunilor dintre majoritatea macedoneană şi minoritatea albaneză, încercând să discrediteze opoziţia politică de la Skopje prin prezentarea lor ca fiind agenţi străini şi să lanseze avertismente false conform cărora Albania şi Bulgaria ar încerca divizarea teritorială a statului macedonean.

Influenţă culturală şi religioasă constituie un atu puternic al Rusiei în Balcanii de Vest, Moscova rezonând cu comunităţile sârbe din regiune cu care împărtăşesc idealurile pan-slavice şi tradiţiile creştinismului ortodox. Un argument edificator în acest sens este poziţia adoptată de liderul Bisericii Ortodoxe din Muntenegru care s-a opus deciziei guvernului muntenegrean de a se alătura sancţiunilor împotriva Rusiei.

În acelaşi context, este semnificativ de subliniat că în Macedonia, Patriarhia Rusă îşi construieşte propriile biserici, iar în plus, Rusia finanţează şi promovează diverse organizaţii culturale în Balcanii de Vest, acest ultim aspect fiind cel mai vizibil în Serbia.

Influenţa economică şi dependenţa energetică sunt instrumente care şi ele generează un avantaj semnificativ Rusiei în regiunea Balcanilor de Vest în competiţia cu ceilalţi actori internaţionali. Prezenţa şi influenţa Rusiei în economia din regiune variază de la 1% în Macedonia până la 10% în Serbia, amprenta economică rusească fiind focalizată pe anumite sectoare de afaceri de nivel strategic, cum ar fi energia, sectorul bancar, metalurgia şi proprietăţile imobiliare şi, implicit, generând dependenţă.

În Bosnia şi Herţegovina, investiţiile directe ruseşti reprezintă 8% din PIB-ul acestei ţări, în special în sectorul petrolului şi gazului, în timp ce în Muntenegru investiţiile străine directe din Rusia reprezintă 30% din PIB-ul ţării. Merită de subliniat aici că o treime din companiile străine prezente în această ţară sunt deţinute de investitori ruşi, aceştia dominând, de asemenea, industria turismului (25% din turiştii din Muntenegru sunt ruşi)[ii].

Drept consecinţă, având în vedere starea economiilor entităţilor din Balcanii de Vest şi dependenţa energetică a acestora faţă de Rusia, extinderea influenţei capitalului rusesc în regiune a devenit un instrument de presiune în procesul de adoptare a deciziilor strategice legate de politica externă şi de securitate în regiune. Este semnificativ de evidenţiat că Rusia intervine şi în alte domenii, cum ar fi mass-media de orientare pro-rusă şi ONG-uri şi, nu în ultimul rând, influenţa sa în regiune este reflectată înclusiv la nivelul partidelor politice.

Astfel, Rusia a reuşit să inducă percepţia că poate fi o alternativă la modelele UE şi NATO pe diverse segmente ale domeniilor politic, social, cultural, economic, financiar, militar şi de securitate, fiind create pârghiile necesare pentru exercitarea influenţei asupra guvernelor naţionale din Balcanii de Vest.

Turcia, un angajament din ce în ce mai asertiv în Balcanii de Vest

La fel ca şi Rusia, Turcia exploatează şi ea avantaje similare de ordin istoric, cultural şi religios, mai ales în zonele unde ideologia extremistă s-a înrădăcinat în cadrul unor comunităţi musulmane din Balcanii de Vest. Toate acestea se datorează influenţelor nefaste venite din Orientul Mijlociu şi stabilităţi fragile a regiunii, dar şi unor instituţii relativ slabe, care au ca obiect de activitate gestionarea factorilor de risc şi ameninţărilor, toate acestea contribuind la paşii limitaţi în realizarea reformelor şi îndeplinirea condiţiilor de integrare în structurile europene şi euroatlantice.

Începând cu anul 2000, Turcia a început să joace un rol din ce în ce mai activ în Balcanii de Vest, devenind unul dintre cei mai implicaţi parteneri economici, acordând o importanţă din ce în ce mai mare spaţiilor cu populaţie majoritar musulmană, în special BIH şi Kosovo, şi urmărind să-şi asume un rol din ce în ce mai puternic de mediator în soluţionarea problemelor regiunii prin abordări noi şi soluţii pragmatice.

Turcia a investit semnificativ în ultimii 15 ani în Balcanii de Vest, acţiunile sale desfăşurate în regiune fiind considerate de liderii turci ca parte a sferei fireşti de influenţă a unei foste mari puteri care a dominat o lungă perioadă de timp regiunea.

Investiţiile Turciei în Balcanii de Vest s-au focusat pe sprijinirea dezvoltării regiunii, pe politici de infrastructură, pe înfiinţarea de universităţi şi restaurarea moscheilor, precum şi pe încurajarea firmelor turceşti să investească în regiune. Comerţul Turciei cu Balcanii de Vest a crescut de la 435 milioane de dolari SUA în 2002 la 3 miliarde de dolari SUA în 2016[iii].

Drept urmare, se pare că şi în privinţa Turciei s-a consolidat percepţia în Balcanii de Vest că statul turc poate fi o soluţie alternativă la modele oferite de alţi actori internaţionali pe domeniile economic, financiar, cultural, social şi chiar politic. Drept urmare, Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a înţeles că este oportună exploatarea acestei percepţii şi a organizat, la Sarajevo (BIH), o etapă a campaniei sale electorale pentru realegerea ca preşedinte al Turciei, evenimentul atrăgând mii de cetăţeni turci din ţările vecine. Cu acea ocazie, guvernul de la Ankara a dat girul pentru finanţarea cu 3,5 miliarde de dolari SUA a construcţiei autostrăzii care va leaga Sarajevo (BIH) şi Belgradul (Serbia). În BIH, o ţară profund divizată din punct de vedere etnic şi religios, în care musulmanii constituie majoritatea, Turcia a investit 300 de milioane de euro în diverse proiecte, inclusiv în reconstrucţia moscheilor şi a monumentelor din epoca otomană.

Turcia face dovada că a stabilit relaţii puternice nu numai cu entităţile balcanice cu comunităţi musulmane semnficative pe teritoriul naţional, ci şi cu Serbia, relaţie bilaterală în cadrul căreia importanţa intereselor economice a triumfat în faţa diferendelor istorice. Este pentru prima dată când cele două state împărtăşesc obiective comune de politică externă, excepţia fiind cazul Kosovo al cărui statut de independenţă a fost imediat recunoscut de Turcia şi pentru care Serbia pare determinată să reziste presiunilor UE pe tema independenţei fostei provincii sârbe.

În pofida faptului că Serbia este statul din Balcanii de Vest cu cele mai strânse legături cu Rusia şi face dovada unor semnificative diferenţe culturale şi religioase în comparaţie cu Turcia, potrivit Camerei de Comerţ sârbe, 20 de fabrici turceşti au fost deschise în ultimul an sau sunt în construcţie în această ţară.

Dar, nu numai BIH şi Serbia au beneficiat de investiţiile Turciei ci şi Kosovo (aeroporturi), Albania (bănci) şi Macedonia (fabrici). Cu cei 400 de milioane de dolari SUA investite, majoritatea pentru a cumpăra o companie de transport energie şi un aeroport, Turcia a devenit al treilea cel mai mare investitor în Kosovo.

Chiar dacă la o primă evaluare agenda acţiunilor liderilor de la Ankara în Balcanii de Vest par a nu avea ca obiectiv subminarea procesului de integrare a regiunii în structurile europene şi euroatlantice, ci par a induce percepţia că vin în completarea acestuia, influenţa din ce în ce mai mare pe care Turcia o are în Balcanii de Vest le conferă liderilor de la Ankara o poziţie din ce în ce mai puternică în relaţiile cu UE şi NATO, acest fapt generând serioase dificultăţi politicilor occidentale în procesele de negociere şi dezvoltare a cooperării cu liderii de la Ankara pe marginea soluţionării unor diverse probleme cu care se confruntă comunitatea internaţională, exemple elocvente fiind, în acest sens, dinamica situaţiei de securitate în Regiunea Măii Negre şi Orientul Mijlociu, dar şi fenomenul migraţionist.

Va reuşi  UE să se impună în competiţia geopolitică din Balcanii de Vest?

În contextul vulnerabilităţilor entităţilor din regiune, dar şi a influenţelor externe semnificative din partea unor actori statali şi non-statali, stabilizarea ţărilor din Balcanii de Vest se dovedeşte a fi o prioritate-cheie pentru securitatea colectivă europeană,

Politica UE faţă de Balcanii de Vest a devenit, de asemenea, una complicată şi din cauza Brexit-ului. Fiind recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari susţinători a integrării Balcanilor de Vest în UE, Regatul Unit a dat asigurări că îşi menţine implicarea pentru sprijinirea regiunii, mai ales în contextul în care pentru elitele şi opinia publică din zonă, decizia Marii Britanii de a părăsi UE constituie un argument suplimentar care subminează atractivitatea şi beneficiile aderării şi, implicit, motivează entităţile din Balcanii de Vest să caute soluţii alternative.

Drept consecinţă, Europa caută să revigoreze procesul de integrare a Balcanilor de Vest, dar se confruntă în continuare cu efectele progreselor lente realizate de entităţile din regiune din cauza corupţiei, crimei organizate, tensiunilor etnice şi diferenţelor de opinie şi strategie în ceea ce priveşte frontierele şi migraţia, soluţionarea acestora necesitând reforme interne serioase şi susţinute.

Astfel, în timp ce UE încearcă să îşi intensifice influenţa şi să prezinte procesul de integrare ca cea mai bună alternativă decizională pentru liderii entităţilor din Balcanii de Vest, Rusia şi Turcia depun eforturi pentru a-şi consolida propriile conexiuni cu regiunea. Dacă revigorarea interesului UE pentru regiune a fost determinată în primul rând de temerile legate de impactul creşterii influenţei Rusiei asupra procesului de integrare, nu trebuie tratat cu indiferenţă faptul că Turcia devine pe zi ce trece un element important care poate contribui la creşterea nivelului de impredictibilitate al stabilităţii Balcanilor de Vest şi, implicit, la creşterea nivelului de dificultate în ceea ce priveşte previzionarea viitoarei arhitecturi a regiunii.

La fel ca şi Rusia, Turcia investeşte în proiecte majore de interes strategic care au un impact mare în domeniul economic, politic, social, cultural şi, nu în ultimul rând, în cel al securităţii la nivelul întregii regiuni a Balcanilor de Vest. Un exemplu elocvent în acest sens este gestul preşedintelui turc Recep Tayyib Erdogan, care pentru a-şi demonstra angajamentul faţă de Serbia, a declarat recent că investiţiile turceşti în Serbia 2018 vor fi de 2 miliarde de dolari SUA, ajungând la 5 miliarde de dolari SUA pe termen lung[iv].

Astfel, în contextul în care se fac eforturi pentru a se construi o perspectivă cât mai realistă şi predictibilă pentru integrarea Balcanilor de Vest, putem aprecia că UE nu a identificat, încă, instrumentele şi metodele de contracarare a creşterii influenţei Rusiei şi Turciei în regiune.

Frecvenţa ridicată a summiturilor organizate de UE pe tema Balcanilor de Vest se doreşte a fi percepută ca o intenţie a Europei de a recupera regiunea pe orbita sa şi a reîmprospăta şi a da o valoare şi mai mare declaraţiei făcute cu mulţi ani în urmă conform căreia "viitorul Balcanilor se află în interiorul UE", însă toate aceste acţiuni se derulează într-o perioadă în care chiar Europa însăşi se confruntă cu o intensificare semnificativă a naţionalismului şi populismului.

Drept urmare, având în vedere problemele cu care se confruntă Balcanii de Vest şi creşterea influenţei Rusiei şi Turciei în regiune, se impune a nu fi ignorată evoluţia situaţiei în regiune pe termen scurt deoarece, intr-un astfel de caz, pe termen lung, instabilitatea Balcanilor de Vest ar putea deveni o problemă majoră cu efecte foarte greu de previzionat.

După preconizata soluţionare a diferendului dintre Macedonia şi Grecia ca urmare a unui rezultat pozitiv al referendumului organizat de liderii de la Skopje, în data de  30.09.2018, instituţiile europene şi euroatlantice au responsabilitatea de a se angaja mai intens în soluţionarea celei de a doua mari probleme a Balcanilor de Vest şi anume a dosarului Kosovo, căutând să identifice soluţii viabile din punct de vedere politic, economic, militar şi de securitate.

În caz contrar, UE şi NATO nu ar trebui să fie surprinse dacă anumite entităţi din Balcanii de Vest ar putea fi motivate pentru a opta pentru soluţii alternative pe diverse segmente ale domeniilor politic, economic, militar şi de securitate, unele fiind deja percepute ca fiind mai atrăgătoare şi în concordanţă cu interesele lor, două dintre acestea fiind Rusia şi Turcia. O astfel de evoluţie ar putea diviza regiunea pe criterii etnice, culturale şi religioase şi, implicit, ar putea genera instabilitate sau ar putea conduce la reactivarea unor diferende aflate în stare latentă şi, implicit, putând să genereze efecte impredictibile la nivelul statelor vecine sau chiar la nivelul întregii Europe.

Un eşec în ceea ce priveşte integrarea europeană a regiunii ar putea conduce la intrarea definitivă a unei părţi a Balcanilor de Vest în zona de influenţă a panslavismului, iar a celeilalte părţi în zona de influenţă a extremismului islamic, una din consecinţe negative fiind creşterea impredictibilităţii evoluţiei situaţiei generale din regiune.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


[i] La data de 09 ianuarie 1992 a fost proclamată Republika Srpska, războiul care a urmat în perioada 1992-1995 lăsând în urmă 100.000 de morţi.

[ii] https://tsarizm.com/news/2018/03/12/western-balkans-russia-increases-influence-in-slavic-states/

[iii] Turkey’s increasing influence in Balkans worries EU, https://ahvalnews.com/western-balkans-turkey/turkeys-increasing-influence-balkans-worries-eu

[iv] The Serbia-Turkey-Russia Axis: Alarm Bells for Europe, https://www.theglobalist.com/serbia-balkans-turkey-russia-eu-nato/

 

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional