Rusia şi China consideră "inacceptabile" ingerinţele Statelor Unite în Venezuela
Mihai DraghiciPreşedinţii din Rusia şi China, Vladimir Putin şi Xi Jinping, au catalogat, în cursul unei întrevederi desfăşurate în Beijing, drept inacceptabile presiunile Statelor Unite în sensul înlăturării Administraţiei din Venezuela, anunţă Kremlinul, conform agenţiei de presă Tass.
"În privinţa situaţiei din Venezuela, Vladimir Putin şi Xi Jinping au subliniat că este total inacceptabil ca cineva să încerce să înlăture autorităţile dintr-un stat terţ, să încerce utilizarea forţei şi aplicarea de presiuni internaţionale ilegale asupra unui stat suveran cu scopul schimbării conducerii", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, la postul Rossiya-1.
Vladimir Putin şi Xi Jinping au argumentat că poporul Venezuelei trebuie să decidă în mod independent asupra viitorului naţiunii.
Statele Unite au acuzat Rusia de "comportament inconştient" din cauza trimiterii de trupe şi echipamente militare în Venezuela. Două avioane militare ruse au aterizat recent în Venezuela, transportând trupe şi echipamente. Conform unor surse, în Venezuela au fost trimişi aproximativ 100 de militari ruşi.
Juan Guaidó, şeful Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Numeroase ţări din Uniunea Europeană, inclusiv România, au luat decizii similare. Însă Italia şi Grecia au semnalat că nu îl vor recunoaşte pe liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, drept preşedinte interimar, avertizând că trebuie evitat un război precum cel din Libia.
Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va face totul pentru apărarea preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, după ce, pe fondul speculaţiilor privind o presupusă invazie militară prin Columbia, Casa Albă a reiterat că preşedintele Donald Trump menţine "toate opţiunile". De asemenea, China, Turcia, Cuba şi Siria îl susţin pe Nicolas Maduro.