Rusia – o nouă politică nucleară independentă şi negocieri fără entuziasm cu SUA pentru un New START

Cu puţin timp înainte de acest eveniment, preşedintele Putin a semnat Decretul ”Cu privire la fundamentele politicii de stat a Rusiei în domeniul descurajării nucleare”, document de planificare strategică a apărării care generează criteriile politice de evaluare a ameninţărilor şi riscurilor militare de confruntare cu un inamic care foloseşte arme nucleare, şi care stabileşte principiile militare de descurajare nucleară şi condiţiile în care Rusia trece unilateral la utilizarea armelor sale nucleare.

Momentul adoptării unei noi politici nucleare independente a venit chiar înainte de reluarea negocierilor pentru New START. Este deci foarte posibil ca Moscova să fi urmărit consolidarea poziţiilor sale pentru negocieri, sau eliminarea unor percepţii posibil eronate ale Occidentului, în special ale SUA, despre determinările politice pe care Kremlinul le are în prezent pe linia utilizării unilaterale a armelor sale nucleare.

De reţinut că este pentru prima dată când un document referitor la politica nucleară a Rusiei în domeniul apărării şi securităţii statului a devenit un document public, ultimul document doctrinar privind utilizarea armelor nucleare fiind unul clasificat şi elaborat în anul 2010, în contextul  actualizării Doctrinei Militare a Rusiei.

Noua politică nucleară militară a Rusiei

Noua politică rusă de stat în domeniul descurajării nucleare a unor agresiuni ale unei terţe părţi asupra Rusiei sau asupra unui aliat al acesteia se va realiza cu toate instrumentele de putere ale Moscovei, evident inclusiv cu ajutorul arsenalului nuclear rus. Această politică se va derula prin planuri unice la nivel de stat, cu măsuri concrete politice, militare, tehnico-militare, diplomatice, economice, informaţionale sau cu alte măsuri bazate pe forţă militară de descurajare nucleară. Măsurile se aplică de toate structurile de forţă ale statului rus printr-o coordonare naţională unică, pentru a preveni orice agresiune nucleară sau de altă natură împotriva Rusiei şi/sau aliaţilor acesteia.

Moscova dă ”asigurări” că politica descurajării nucleare este de natură defensivă, dar care va menţine potenţialul forţelor sale nucleare la un ”nivel suficient” pentru a realiza descurajarea nucleară şi pentru a garanta apărarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale. Şi în caz de conflict militar, pentru a preveni escaladarea ostilităţilor sau încetarea acestora în ”condiţii acceptabile” (n.n. – favorabile) Rusiei. La aplicarea acestei politici de descurajare nucleară, Moscova are în vedere şi desfăşurarea de către un inamic a unor alte arme strategice ofensive decât cele nucleare - rachete balistice, aeronave şi rachete hipersonice, vehicule aeriene fără pilot, armamente cu energie dirijată, sisteme de apărare anti-rachetă, sisteme de avertizare împotriva rachetelor nucleare, sau existenţa pe teritoriul altor state a unor tipuri de arme de distrugere în masă care ar putea fi utilizate împotriva Rusiei.

Asta înseamnă că armamentele nucleare ruse pot fi folosite ca instrument coercitiv de forţă pentru impunerea de condiţii dictate de Moscova. Noua politică nucleară va fi practicată în raport cu orice stat individual sau cu un bloc militar, o uniune sau o coaliţie militară cu un anumit potenţial militar, indiferent dacă acea entitate deţine sau nu arme nucleare, dar care vede în Rusia un stat inamic. Teoretic şi fără detalieri, documentul de referinţă acceptă ideea de a se ţine cont de normele de drept internaţional pe linie de control al armamentelor nucleare.

În viziunea planificatorilor militari ruşi, esenţa descurajării nucleare constă în   avertizarea directă a unui potenţial inamic sau adversar că, prin simpla tentativă de a ataca Rusia cu diferite arme strategice, acel inamic trebuie să realizeze că va fi ”inevitabil supus unor represalii pe măsură”.

Moscova transmite practic oricărui potenţial inamic că are întreaga determinare de a folosi ca instrument imediat de retaliere armele ruse nucleare la o scară care să producă inamicului ”pierderi inacceptabnile”. Această nouă politică militară rusă va fi operabilă pe timp de pace, în faza de ameninţare cu războiul şi până la începerea utilizării armelor nucleare de către orice inamic al Rusiei. În detaliu, principalele pericole militare care pot fi asimilate cu ameninţări cu agresiunea asupra Rusiei sunt:

- un potenţial inamic acumulează pe teritorii şi în zone maritime adiacente la cele ruse concentrări sau grupări de forţe militare, care deţin purtători de încărcături nucleare;

- crearea şi lansarea în cosmos de către un inamic a unor mijloace de lovire sau de apărare anti-rachetă;

- deţinerea de către alte state a unor arme nucleare sau de distrugere în masă care ar putea fi folosite împotriva Rusiei, sau desfăşurarea de către un inamic a unor arme nucleare pe teritoriile statelor non-nucleare;

- proliferarea necontrolată a armelor nucleare, precum şi a tehnologiilor şi echipamentelor de fabricare a acestora.

Prin urmare, acum nu mai este nevoie de inventarea a cine ştie ce pretexte politice sau militare, deoarece potrivit noii politici nucleare miliatre, pentru a deveni ţintă în vizorul Rusiei este suficient ca un alt stat să desfăşoare pe teritoriul său sisteme de apărare anti-rachetă, rachete de croaziere şi balistice, arme non-nucleare hipersonice, arme de înaltă precizie sau de înaltă tehnologie.

Întrebuinţarea unilaterală de către Moscova a armelor nucleare

Este important de reţinut că decizia privind utilizarea armelor nucleare este luată de preşedintele Rusiei, care are toate prerogativele legale în această direcţie. Sunt prestabilite totuşi unele condiţii-cadru suficiente pentru trecerea Rusiei la folosirea armelor sale nucleare.

În primul rând, Moscova îşi rezervă dreptul de a întrebuinţa arme nucleare ca răspuns la utilizarea împotriva sa a armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă, dar şi în cazul unei agresiuni armate la adresa Rusiei cu utilizarea armelor convenţionale atunci când ameninţarea în sine ”vizează supravieţuirea statului rus”.

În al doilea rând, criteriile sau condiţiile care determină posibilitatea utilizării armelor nucleare de către Rusia sunt:

- deţinerea de date certe de intelligence despre lansarea de rachete balistice cu ţinte pe teritoriile Rusiei sau aliaţilor săi,

- utilizarea de către un inamic a armelor nucleare, a altor tipuri de arme de distrugere în masă sau a armamentelor convenţionale pe teritoriile Rusiei, atunci când este vizată existenţa statului rus,

- detectarea de acţiuni inamice asupra unor infrastructuri critice sau obiective militare ruse, şi care ar afecta capacitatea de răspuns a forţelor nucleare ruse.

Nu se vorbeşte despre deciziii care s-ar lua cu consultarea sau informarea unor instanţe internaţionale sau parteneri externi. Este vorba numai despre decizii care se iau unilateral, deci de o politică nucleară militară independentă. Reamintim că în anul 2018, preşedintele Putin declara că Rusia va folosi arme nucleare exclusiv în scopuri defensive, şi numai după ce s-a asigurat că cineva o atacă. Acum, Moscova a dezvăluit auditoriului mondial noua sa politică de descurajare nucleară, pentru a arăta că are o politică independentă şi pe această dimensiune de securitate naţională.

Reluarea consultărilor americano-ruse pentru prelungirea New START

Aşadar au fost reluate consultările politice americano-ruse pe probleme de stabilitate strategică şi pentru prelungirea ultimului tratat major nedemontat încă privind reducerea armamentelor strategice nucleare, New START. Consultările s-u derulat fără entuziasm, cu ”uşile închise”, pe durata a circa zece ore. Oficialii celor două state au notat diplomatic că a fost un dialog complex dar ”pozitiv”, soldat practic cu decizia de constituire a unor grupuri tehnice de lucru pe problematica dată.

Negocierile au fost purtate de către delegaţiile conduse de reprezentanţii speciali ai preşedinţilor celor două state, ambasadorul Marshall Billingslea şi ministrul adjunct de externe rus Sergei Ryabkov. Reamintim că tratatul actual datează din 2010 şi limitează fiecare parte la 1550 de focoase nucleare dislocate, urmând a fi dizolvat în februarie 2021 dacă SUA şi Rusia nu vor ajunge la un acord de prelungire.

Alte evaluări asupra rezultatelor consultărilor arată că există şanse reduse pentru un nou acord, deoarece negocierile sunt marcate de diferenţe suficient de mari a abordărilor şi de tensiuni generate de faptul că China a refuzat să intre în negocieri ca parte pentru un ”New START+”, care să acopere armele nucleare ale celor trei state. Refuzul Chinei nu este însă nici pe departe o surpriză, pentru că Beijingul a folosit din plin situaţia lipsei de obligaţii internaţionale, având astfel ”mână liberă” pentru a dezvolta arme nucleare într-o atmosferă de mister şi de totală lipsă de transparenţă, pe care de altfel o întreţine şi în alte multe domenii.

Nici Moscova nu manifestă un mare entuziam pentru negociere. A refuzat de altfel sugestia preşedintelui Trump de a interveni pe lângă China să se implice în acest dosar, din mai multe motive politice. Potrivit unor parlamentari ruşi, inclusiv pe motiv că Rusia nu ar putea să-şi asume responsabilităţi pentru China, după cum nici Washingtonul nu convoacă Franţa sau Marea Britanie şi nu-şi asigură responsabilităţi pentru aceste state.

Totodată, preşedintele Putin a acuzat SUA de câţiva ani buni că distruge, rând pe rând, principalele tratate care guvernau sistemul internaţional de control al armamentelor strategice. Deşi Rusia a ”pus umărul” la dezvoltarea deciziilor americane prin generarea de argumente foarte pertinente pentru Washington de a da curs acestor demersuri. Recapitulând, este vorba despre retragerea SUA în 2002 din Tratatul ABM, retragerea reciprocă în 2019 din Tratatul INF şi dizolvarea Tratatului Open Skies în această primăvară.

Politicieni de la Moscova – şi chiar opozanţi ai lui Trump, consideră că manevra politică a preşedintelui Trump de a condiţiona participarea Chinei la negocieri trilaterale – precum şi dezinteresul ostentativ al părţii chineze, ar fi pretexte folosite de Washington pentru a permite ”expirarea” Tratatului New START. Cu alte cuvinte, dacă se ia în calcul dificultatea includerii în tratative a Chinei în cele câteva luni până la expirarea actualului tratat, respectiv termenul apropiat al viitoarelor alegeri prezidenţiale din noiembrie în SUA, prelungirea Tratatului New Start sau negocierea unui nou tratat mai amplu care să includă partea chineză ar fi practic imposibilă în perioada imediat următoare. Ca atare, perspectiva ca actualul sistem al relaţiilor internaţionale să rămână fără o arhitectură serioasă de securitate este cât se poate de reală şi deschide un viitor sumbru pentru o nouă epocă a armelor nucleare.