Rusia îşi manifestă regretul faţă de moartea femeii expuse la agentul neurotoxic Novicioc
Bianca PavalucaAutorităţile de la Kremlin au transmis luni că regretă decesul britanicei Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, care a murit după ce a fost expusă la agentul neurotoxic Novicioc, relatează Reuters.
De asemenea, autorităţile de la Kremlin au adăugat că orice sugestie că Rusia este implicată în acest caz este „destul de absurdă”.
„În continuare suntem profund îngrijoraţi de prezenţa acestei substanţe otrăvitoare pe teritoriul Marii Britanii”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dimitri Peskov. „Considerăm că este un pericol major nu doar pentru britanici, ci şi pentru europeni”, a adăugat acesta.
Autorităţile din Marea Britanie au confirmat duminică moartea britanicei din cauza agentului neurotoxic care a fost folosit în atacul asupra lui Serghei Skripal şi a fiicei lui, Iulia.
Rusia a negat orice implicare în cazul otrăvirii lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, şi a sugerat că serviciile de securitate britanice au pus la cale atacul pentru a da vina ulterior pe Rusia.
De asemenea, Peskov a menţionat că situaţia din zona Salisbury este problema Marii Britanii şi nu va influenţa cu nimic organizarea summitului dintre preşedintele rus Vladmir Putin şi omologul său american, Donald Trump.