Rusia forţează în Doneţk. Cum se măsoară succesul Armatei Rusiei
Florin JipaCum se măsoară succesul armetei Rusiei în Ucraina: cu roşu sunt teritoriile ocupate în campaniile din 2014 (haşurate) şi februarie 2022, cu albastru suprafaţa eliberată de Ucraina în 2022 şi 2023 şi punctele cu roşu închis capturile Moscovei din ultimii doi ani, aproximativ 1.000 km²
Intenţia lui Putin, care nu s-a schimbat, este de a cuceri sau controla toată Ucraina. Acest lucru face parte din doctrina Rusiei de a avea state tampon la graniţa cu NATO (Belarus, Ucraina, Georgia).
Nu a explicat niciodată de ce ţara cu cele mai multe focoase nucleare, peste 5.000 operaţionale şi peste 6.000 în total, cu o armată de 1,3 milioane de militari, are nevoie de această zonă de protecţie, când nu are nicio ameninţare externă, dar este simplu de înţeles.
Putin şi apropiaţii lui de la Kremlin ştiu că cel mai mare pericol pentru regimul lor sunt ruşii, nu armatele străine, şi atunci au nevoie de acest „zid de protecţie” pentru a-i izola pe ruşi şi a le arăta „pericolul” occidental.
În total, Rusia a cucerit 114.500 km pătraţi, 19% din teritoriul Ucrainei, în campaniile din 2014 şi 2022-2025. Ar veni 48% din teritoriul României.
Armata Rusiei a pierdut 1,5 milioane de militari, din care peste 200.000 de morţi, conform unei declaraţii a lui Donald Trump, care aduce cel mai puternic argument pentru încetarea focului: 7.000 de militari ruşi şi ucraineni mor pe săptămână în acest război.
Ucraina, SUA şi Europa sunt de acord cu încetarea focului pe linia frontului, dar Putin vrea mai multe teritorii, din unele surse cei 5.000 de km² din regiunea Doneţk, pentru a avea toată provincia Donbas, formată din regiunile Luhansk – ocupată aproape complet – şi Doneţk.
Rusia a încercat să cucerească Doneţk în 2014, dar nu a reuşit. A doua încercare, în 2022, s-a blocat de rezistenţa ucrainenilor. Chiar dacă armata rusă trimite şi 60 de asalturi pe zi în acea regiune, avansul este unul mic, cu pierderi foarte mari.
Acum, armata Ucrainei este aproape încercuită la Pokrovsk, dar tot rezistă. Rusia nu a atacat direct, ci a trimis grupe mici de militari, în jur de 5-10, care s-au infiltrat în timp ce poziţiile ucrainene erau atacate cu artilerie şi bombe de aviaţie.
Unul din motivele pentru care Putin cere mai mult teritoriu este şi din nevoia de a arăta ruşilor că ultimii doi ani de conflict, în care pierderile au fost foarte mari şi cuceririle foarte mici, au meritat.
Din cele patru regiuni anexate la finalul anului 2022, Rusia a acaparat complet regiunea Luhansk şi aproximativ 70% din celelalte trei: Doneţk, Zaporijie şi Herson. Mai are mici părţi din ale regiuni de graniţă, precum Sumi şi Harkov.