Rusia-China – Parteneriat împotriva SUA

Ghidul noii Strategii Naţionale Intermediare de Securitate a SUA, lansat în februarie 2021,    menţionează ferm faptul că Rusia şi China sunt principalele ameninţări asupra securităţii naţionale a SUA. Întrucât este vorba de două state totalitare, aceasta înseamnă, cumulativ, ameninţări asupra securităţii mondiale.

Această situaţie, în care cele două dictaturi se află de aceeaşi parte a baricadei, creează ceea ce mulţi analişti numesc a fi un nou Război Rece. După ce, cu mulţi ani înainte, Rusia şi China erau în competiţie, mai mult economică decât militară, în ultimii15 ani acestea colaborează din ce în ce mai consistent. După ce în anul 2019 a avut loc întâlnirea de la Sankt Petersburg între liderii celor două state, Xi Jiangping şi Vladimir Putin, aceste relaţii s-au extins nu numai în domeniul economic şi financiar, ci şi în cel militar şi de securitate. Având în faţă un duşman comun, SUA, cele două state au dezvoltat cooperarea în ceea ce priveşte achiziţionarea de tehnică militară, schimbul de tehnologii de fabricaţie şi cercetare, dezvoltarea de proiecte comune în domeniul exploatării intensive a oportunităţilor pe care le oferă spaţiul cosmic, exerciţii militare comune, aceste domenii fiind permanent extinse.

Introducerea sancţiunilor adresate Rusiei a obligat-o să dezvolte relaţiile comerciale cu China. Recent, după  sancţiunile operate, de către UE şi SUA, şi la adresa Chinei,  cele două state vor putea evita efectele acestora prin intensificarea cooperării comerciale. Apropierea Chinei de Rusia duce şi la apropierea SUA de UE, având în NATO un important nucleu de coagulare, nu numai în ceea ce priveşte atitudinea, ci şi capabilităţile militare şi de securitate..

China priveşte cu superioritate relaţia cu Rusia. Această poziţie este dată, în primul rând, de vechimea civilizaţiei în cele două state, cultura, ştiinţa şi organizarea conferindu-i Chinei, la nivel global, un statut special. De altfel, Richard Nixon, vorbind despre cele două state, spunea că “ problema majoră între cele două ţări este că cea mai mare putere asiatică se consideră superioară şi mai civilizată decât Rusia”.

În prezent, acest statut de superioritate este dat nu numai de faptul că populaţia Chinei este de 1,4 miliarde de locuitori, ci şi de produsul naţional brut care este de 14 trilioane de dolari, situând China pe cel de-al doilea loc în lume. Rusia, la rândul ei, are o populaţie de 145 de milioane de locuitori, mai mult decât Mexicul, dar mai puţin  decât Brazilia. Venitul naţional brut al Rusiei este de 1,7 trilioane de dolari, mai puţin decât al Italiei sau al Texasului. Conform unor studii, populaţia Rusiei va scădea până în 2050, în timp ce populaţia Chinei va stagna.

În ceea ce priveşte cheltuielile militare, acestea sunt în China de 4 ori mai mari decât în Rusia, transformând-o, treptat, din client al Kremlinului în achiziţia de echipamente militare, în competitor pe piaţa mondială.

Cooperarea, în domeniul militar, a celor două state nu este, deocamdată, o prioritate, aşa cum este cea care are loc în domeniile tehnologiilor duale, civil-militar. Nivelul de înţelegere şi coordonare în domeniul securităţii fac însă posibilă ridicarea rapidă a nivelului de integrare în domeniul militar, în cazul în care acest efort este justificat, aşa cum ar fi un atac al SUA asupra Chinei sau Rusiei.  

Identificarea intereselor comune şi mai ales inamicul comun, SUA, au făcut ca Rusia şi China să dezvolte relaţii din ce în ce mai strânse. Esenţa acestor relaţii o constituie procesul de creştere a încrederii reciproce între cele două state, ceea ce presupune paşi mici, dar fermi, în dezvoltarea unor programe comune, de succes.

Identificarea acestor paşi se face prin analiza mesajelor transmise de lideri. Un exemplu clar, referitor la această strategie, a fost afirmaţia lui Vladimir Putin la conferinţa Grupului Valdai din octombrie 2019 prin care anunţa că Rusia şi China vor coopera pentru realizarea unui Sistem de Avertizare Timpurie pentru Rachete Balistice. Gradul de secretizare ridicat al acestei cooperări nu poate avea loc decât în condiţiile unui nivel de încredere pe care, până acum, cele două state nu l-au avut în relaţiile lor.

Datele pe care Rusia le va pune la dispoziţie prin staţiile construite în nordul şi vestul ei, vor fi analizate de sistemele de avertizare timpurie aflate pe teritoriul Chinei. Cooperarea în domeniul prevenirii atacului cu rachete balistice a fost susţinută de numeroase exerciţii simulate, comune, între armatele celor două state.

Urmare a acestui succes, la întâlnire Valdai din octombrie 2020 Putin a sugerat posibilitatea realizării unei alianţe Rusia-China bazate pe nivelul de încredere atins în relaţiile dintre cele două state. Ministerul de Externe al Chinei a confirmat cele afirmate de Putin, dar s-a ferit să folosească termenul „alianţă”.

Între cele două ţări există şi în prezent o convenţie de colaborare valabilă din 2019, prin care liderii celor două ţări îşi propun să nu se opună, atunci când cealaltă parte are interese într-un anumit domeniu. În prezent, cele două mari puteri nu au aceleaşi opinii referitor la Crimeea, Abhazia şi Osetia de Sud, China preferând doar să fie neutră. De asemenea, China nu agreează vânzările de echipamente militare din Rusia către India, dar nu face nimic pentru blocarea lor.

Pentru a analiza situaţia internaţională de securitate, ca şi ameninţările asupra celor două state, la mijlocul lunii martie 2021 a avut loc o scurtă vizită a lui Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei în China şi întâlnirea sa cu omologul său Wang Yi. Această întâlnire a avut loc la două zile după întâlnirea contondentă, din Alaska, a Secretarului de Stat al SUA Anthony Blinken, cu o delegaţie chineză a Ministerului de Externe, condusă de un oficial chinez, fără participarea omologului de la Beijing.

Bineînţeles că subiectul discuţiilor l-a constituit ameninţarea SUA adresată celor două ţări. Cu această ocazie, cele două mari puteri au condamnat politica occidentală de aplicare a sancţiunilor. De asemenea, au criticat interferenţele SUA în politica internă a altor state pentru a le determina să susţină sancţiunile aplicate Rusiei şi Chinei.

Serghei Lavrov şi Wang Yi au declarat că nu acceptă niciun fel critică a autoritarismului care guvernează cele două mari puteri. Ministrul rus de externe a subliniat faptul că Rusia nu mai are niciun fel de relaţii cu UE, dar va fi gata să ia legăturile „dacă UE va fi dispusă să elimine anomaliile din aceste relaţii”, ceea ce presupune că nu vor relua negocierile decât după eliminarea sancţiunilor.

Confruntarea Rusiei cu Vestul a împins Kremlinul către Beijing. La solicitarea de produse, investiţii şi tehnologii, China a răspuns pozitiv. În felul acesta s-a ridicat la un nivel superior Tratatul sino-sovietic de prietenie, alianţă şi asistenţă reciprocă, care a funcţionat în timpul Războiului Rece.

China ocupă o poziţie centrală în economia Rusiei, fiind cel mai mare partener în schimburile comerciale ale acestei ţări, cu o valoare a acestora de peste 100 de miliarde de dolari. În felul acesta, China asigură fondurile de investiţii, echipamente industriale şi tehnologii inclusiv 5G pentru Rusia. La acestea se adaugă tehnologiile şi procedurile de supraveghere în masă a cetăţenilor aplicate pe scară largă în China. În schimb, Rusia transferă Chinei experienţa sa în manipularea în masă a populaţiei.

Pentru a proteja vulnerabilităţile Rusiei în faţa SUA, China a afişat o cooperare mai strânsă cu Rusia decât era în realitate. A folosit însă această atitudine pentru a dezvolta în zone de interes relaţiile militare pe care le are cu Rusia. În această categorie ar putea intra exerciţiile comune în mările din estul şi sudul Chinei, Pacificul de vest, Marea Neagră şi Marea Baltică.

Având în vedere atitudinea deloc cooperantă pe care o are Rusia faţă de Europa, orice dezvoltare militară din estul Chinei va distrage atenţia SUA de la o implicare mai accentuată în  Europa, ceea ce ar fi în favoarea Rusiei. De aceea, este esenţială cooperarea UE cu NATO, deoarece Uniunea Europeană nu se poate baza pe întreaga capacitate de luptă a SUA implicată, posibil, în a face faţă  ameninţărilor care vin din vestul Oceanului Pacific.

Dar principalul impediment al realizării unei alianţe între cele două mari puteri nu se referă la unele poziţii diferite pe care le au în ceea ce priveşte situaţia internaţională sau regională. În orice alianţă trebuie să existe un lider. ADN-ul Rusiei, ca şi cel al Chinei, nu poate accepta  situaţia în care unul dintre aceste state ar fi liderul celuilalt.  În întreaga sa istorie Rusia nu a acceptat poziţia de ”junior partner”, impunându-şi autonomia strategică.

Proiectul Rusiei “ Greater Asia” urmăreşte consolidarea poziţiei Moscovei în Uniunea Economică Eurasia, care începe să-şi piardă relevanţa, ca şi în Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă al cărei lider este. China nu face parte din aceste organizaţii, considerându-le un handicap de securitate în relaţia cu Rusia.

Rusia încearcă, în acest timp, să dezvolte conexiunile sale cu acele state în care relaţiile cu China sunt în regres: India, Japonia, Filipine, Indonezia şi Vietnam. Relaţia cu India este destul de ambiguă, având în vedere faptul că aceasta face parte şi din alianţa de securitate QUAD împreună cu Australia, Japonia şi SUA. Această organizaţie a avut, la începutul lunii martie 2021, primul său Summit în formă virtuală, deci este activă.

China a semnat în ultima zi a anului 2020 un acord de cooperare cu Uniunea Europeană. După reluarea Alianţei Transatlantice odată cu venirea lui Biden în funcţia de Preşedinte al SUA, cel puţin deocamdată, acest acord nu a mai devenit funcţional. Aceasta face ca, în ceea ce priveşte securitatea europeană, Rusia să rămână principalul competitor al Uniunii Europene.

În relaţiile China-Rusia există însă o competiţie latentă pentru supremaţie în domeniul securităţii asiatice, competiţie ce are formă concretă în achiziţionarea de armamente.

Competiţia China-Rusia nu numai în Asia, dar şi în Europa sau Africa, este bine camuflată de cele două mari puteri. O alianţă între acestea este, cel puţin pentru moment, imposibilă. Ambele state vor căuta nu numai să-şi declare disponibilitatea pentru aceasta, dar să şi găsească argumente care să modifice ierarhiile mondiale. Este posibil ca, la un moment dat, să fie asigurate condiţiile pentru aceasta, dar nu pe termen scurt sau mediu.