11 aprilie 2018

Rusia blochează prin veto lansarea unui anchete privind presupusul atac chimic din Siria/Două proiecte de rezoluţie propuse de Moscova au fost respinse

Mircea Olteanu

Rusia a blocat prin veto adoptarea unui proiect de rezoluţie al Consiliului de Securitate ONU ce prevedea demararea unei anchete privind presupusul atac chimic din Siria, ambasadorul Moscovei acuzând SUA că intenţionează să folosească rezoluţia ca "pretext" pentru acţiuni împotriva Damascului.

Sursă foto: Mediafax

Doisprezece din cei 15 membri ai Consiliului de Securitate au votat în favoarea proiectului de rezoluţie, China s-a abţinut, iar Bolivia a votat împotrivă.

A fost pentru a douăsprezecea oară când Rusia şi-a exercitat dreptul de veto pentru a vota adoptarea de măsuri vizând regimul sirian, care este sprijinit de Moscova şi Teheran.

Înaintea votului, Nikki Haley, ambasadoarea Statelor Unite la ONU, a declarat că "această rezoluţie este minimul absolut pe care Consiliul îl poate face ca răspuns la atacul" de sâmbătă.

Pe de altă parte, ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, a acuzat Statele Unite că au "plantat această rezoluţie" ca un "pretext" pentru a-şi justifica acţiunile pe care Washingtonul le plănuieşte în Siria.

"Folosim dreptul de veto pentru a proteja supremaţia legilor, pacea şi securitatea internaţională, pentru a ne asigura că nu târâţi Consiliul de Securitate în aventurile voastre", a declarat oficialul rus.

Consiliul de Securitate al ONU a respins tot marţi şi două proiecte de rezoluţii întocmite de Rusia ce priveau anchetele referitoare la presupusul atac chimic din Siria, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Un prim proiect de rezoluţie, propus de Rusia, prevedea ca investigatorii ar fi raportat în faţa Consiliului de Securitate care apoi ar fi avut puterea să decidă cine este responsabil pentru presupusul atac chimic.

Şapte ţări membre ale Consiliului au votat împotriva proiectului de rezoluţie, iar alte două s-au abţinut.

Ulterior, un nouă rezoluţie propusă de Rusia a fost respinsă, cu doar cinci ţări votând pentru, în timp ce şase s-au abţinut.

Cea de-a doua propunere de rezoluţie susţinea o anchetă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), însă stipula că obiectivul investigaţiei nu este acela de a identifica cine este responsabil pentru atac.

Pentru adoptarea unui proiect de rezoluţie sunt necesare cel puţin nouă voturi pentru şi ca niciun membru permanent al Consiliului să nu blocheze prin veto adoptarea rezoluţiei.

O echipă a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice se va deplasa în Siria pentru a colecta probe în vederea unei investigaţii internaţionale privind presupusul atac chimic de la periferia Damascului. Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că ar putea ordona un atac militar punctual ca reacţie la presupusul bombardament chimic produs sâmbătă în localitatea Duma, la periferia Damascului. Administraţia de la Damasc a negat orice implicare în atacul chimic produs într-o zonă insurgentă, propunând trimiterea unei echipe internaţionale pentru efectuarea anchetei.

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional