22 aprilie 2022

Rusia a pus ochii pe Transnistria. Un general rus a declarat că în faza următoare a ofensivei se va crea un coridor până la graniţa Moldovei

Gabriel Negreanu

Agenţia de ştiri Interfax relatează că adjunctul comandantului districtului militar central al Rusiei, Rustam Minnekayev, a declarat că intenţionează să preia controlul total al Donbasului şi al sudului Ucrainei ca parte a celei de-a doua faze a operaţiunii militare.

Sursă foto: Mediafax

Reuters notează că Rustam Minnekayev a spus de asemenea că Rusia intenţionează să creeze un coridor terestru între Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, şi Donbas. Dar şi că controlul sudului Ucrainei va oferi Rusiei o poartă de intrare în regiunea separatistă moldovenească Transnistria.

"Controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale de acces către Transnistria, unde există, de asemenea, dovezi că populaţia vorbitoare de limbă rusă este oprimată", a declarat Minnegaiev, citat de Tass, la o întâlnire în regiunea centrală rusă Sverdlovsk.

Notă: Nu există dovezi că autorităţile de la Chişinău ar oprima etnicii ruşi 

Recent, liderii separatişti din Transnistria au criticat decizia Moldovei de a avansa procesul de aderare la UE şi au susţinut că măsura nu ia în considerare opiniile parlamentului şi poporului transnistrian.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Transnistria/sau Republica Moldovenească Nistreană a reiterat cerinţele de recunoaşterea a independenţei şi oficializarea separării de Republica Moldova. Acţiunile au ridicat semne de îngrijorare la Chişinău.