Rouhani afirmă că propunerile UE privind menţinerea acordului nuclear sunt "dezamăgitoare"
Teodora MarinescuPreşedintele iranian Hassan Rouhani a afirmat, în cadrul unei conversaţii telefonice cu Angela Merkel, că propunerile prezentate de Uniunea Europeană, privind menţinerea acordului nuclear, sunt "dezamăgitoare", relatează site-ul agenţiei Tass.
"Din păcate, propunerilor le lipsesc soluţiile operaţionale şi metodele specifice de cooperare, fiind doar un set de angajamente generale şi similare cu declaraţiile anterioare ale Uniunii Europene", a declarat liderul iranian.
În cadrul convorbirii telefonice, cancelarul german a declarat că discuţiile privind detaliile acordului trebuie să continue.
"Cel mai important lucru este că suntem siguri că vrem să menţinem acordul şi credem că dialogul trebuie continuat", a declarat Merkel.
Rouhani i-a transmis omologului său francez, Emmanuel Macron, că "pachetul de măsuri economice care să compenseze retragerea SUA din acordul nuclear nu sunt suficient de bune".
"Pachetul propus de Europa nu atinge toate cererile noastre", a declarat Rouhani.
Preşedintele Iranului a adăugat că speră ca această problemă să fie discutată în cadrul reuniunii miniştrilor de Externe ai ţărilor semnatar, care va avea loc vineri la Viena.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat în luna mai că Statele Unite se retrag din acordul nuclear, semnat în 2015 de statele din P5+1 (Marea Britanie, Germania, China, Rusia, SUA şi Franţa) şi Iran.
În acest context, premierul britanic Theresa May, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au cerut celorlalte state să rămână angajate în acord. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrvov a afirmat de asemenea că Rusia va încerca să menţină înţelegerea, în pofida planurilor Washingtonului de a reimpune sancţiuni Teheranului.