România este parte a European Sky Shield Initiative. 15 state din Europa îşi vor proteja împreună spaţiul aerian
Florin JipaÎn marja reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, joi, 13 octombrie, la Cartierul General al NATO, ministrul român al apărării naţionale, Vasile Dîncu, a semnat Scrisoarea de Intenţie pentru participarea României la European Sky Shield Initiative (ESSI), iniţiativă propusă şi coordonată de către Germania. La activitate a participat şi Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, anunţă MApN.
ESSI reprezintă un proiect de cooperare în domeniul apărării aeriene, oferind sprijin statelor participante în procesul de achiziţie, integrare şi sustenabilitate a viitoarelor sisteme componente, realizarea obiectivelor privind standardele de interoperabilitate şi creşterea gradului de implicare a industriilor naţionale de apărare, astfel putând fi reduse costurile specifice.
Semnarea Scrisorii de Intenţie de către România, alături de alte 14 state (Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Norvegia, Slovacia, Slovenia, Ţările de Jos şi Ungaria), va facilita iniţierea detaliilor şi a procedurilor aferente iniţiativei. Pe perioada derulării proiectului şi alţi Aliaţi au posibilitatea de a adera la iniţiativă.