29 martie 2025

România cumpără o corvetă din Turcia, dar nu renunţă la cele două nave de patrulare

Florin Jipa

România a mai adăugat o navă pe lista de achiziţii, o corvetă uşoară, conform deciziei CSAT de vineri.

Sursă foto: X / Yörük Işık, Corveta turceasă din clasa Ada, TCG Heybeliada F511, tranzitează Bosforul

Aprobarea CSAT este primul pas, urmează aprobarea Parlamentului, deoarece cu siguranţă va costa mai mult de 100 milioane de euro, după care Ministerul Apărării Naţionale trebuie să se decidă dacă organizează o licitaţie sau va fi vorba de un contract guvern la guvern. Instituţia militară va trebui să asigure cadrul legislativ pentru acestă achiziţie, hotărâre de guvern pentru licitaţie sau lege pentru contract guvern la guvern.

Este o decizie puţin bizară, deoarece, în primul rând, o singură corvetă uşoară nu rezolvă problemele de securitate ale României la Marea Neagră. Ministerul Apărării Naţionale încearcă de mai bine de zece ani, fără succes, să cumpere patru corvete, dar de fiecare dată procesul achiziţiei a fost blocat, chiar dacă banii erau prevăzuţi în buget.

După ultima anulare a licitaţiei pentru cele patru corvete, Ministerul Apărării anunţa că nu va renunţa la acest tip de nave şi va aplica la programul european de corvete.

România a anulat licitaţia pentru corvete după ce Naval Group a renunţat la contract şi Forţele Navale nu au fost dispuse să plătească în plus pentru Damen, compania clasată pe locul doi

Pe urmă, au apărut pe listă o variantă mai mică de nave, două nave de patrulare, şi toţi au zis că este în regulă şi că probabil va apărea curând o licitaţie şi aceste capabilităţi vor fi construite la Galaţi.

Acum, suntem deja la a treia variantă, cu o singură navă, o corvetă uşoară. Surse militare au spus pentru Monitorul Apărării şi Securităţii, că Armata nu renunţă la cele două nave de patrulare, iar corveta este ceva în plus şi cel mai probabil va fi achiziţionată din Turcia. Dar de ce una singură?

De exemplu, Ucraina cumpără din Turcia patru corvete din clasa Ada, din care două sunt construite deja. Corvetele din clasa Ada au 2.400 de tone şi o lungime de 99 de metri, un sistem de propulsie care permite o viteză de până la 29 de noduri şi o rază de acţiune operaţională de până la 3.500 de mile marine. Sunt dotate cu 8 lansatoare de rachete anti-navă Harpoon sau Atmaca. România s-ar putea să opteze pentru NSM. Pentru lupta antiaeriană au sisteme VL MICA, iar pentru cea de adâncime două lansatoare de torpile de 324 mm.

Până să apară această decizie, pe lista de achiziţii a Forţelor Navale erau deja un vânător de mine la mâna a doua din UK (al doilea, primul a fost primit deja), două nave de patrulare, vedete de intervenţie, remorchere maritime, dar şi modernizarea dragoarelor maritime, a fregatelor, navelor purtătoare de rachete, modernizare care cu greu se justifică pe nişte nave vechi de peste 30 de ani, când alţii le dau la casat.

Toate aceste poticniri arată că Ministerul Apărării Naţionale nu are o strategie clară de achiziţii, sau dacă o are nu o respectă, de vreme ce o schimbă de la an la an.

Să cumperi o singură corvetă, chiar dacă nu este bine, este totuşi ceva comun pentru Armata României, care a cumpărat un singur batalion de transportoare Piranha 3, un singur batalion de tancuri Abrams, are cel puţin 4 modele de maşi tactice blindate 4x4, iar lista este lungă.

Cu cât cumperi mai fărămiţat, preţul este mai mare, nu beneficiezi de compensaţii financiare şi este un coşmar pentru cei de la mentenanţă, plus cheltuieli mai mari de întreţinere, deoarece trebuie să ai baze de reparaţii pentru fiecare model.

O asemenea modalitate de achiziţie nu se explică decât prin lipsa unui plan sau presiuni mari politice pentru a-i „mulţumi pe toţi”. Întrebarea care se pune, însă, este când îi mulţumiţi şi pe militari, cei care îşi riscă viaţa pe aceste echipamente?

Citeşte şi:

De ce nu are România corvete. Un procuror militar scoate în evidenţă bâlbâielile din procesul de achiziţie