Rolul schimbului de informaţii în menţinerea coeziunii aliaţilor

Principiile suveranităţii naţionale, necesitatea obţinerii unui consens şi cerinţa protejării informaţiilor sunt încă coordonate de care intelligenceul la nivel de Alianţă Nord Atlantică trebuie să ţină seama în prezent, ca şi în urmă cu câţiva zeci de ani. Deşi lucrurile s-au schimbat, deşi astăzi se discută în mod deschis despre responsabilitate (accountability) şi transparenţă (transparency), deşi opinia publică i-a cunoscut pe Edward Snowden şi Julien Assange, rămâne dezideratul punerii în comun a informaţiilor obţinute de fiecare stat membru şi corelarea acestora în scopul unei acţiuni coerente şi unitare la nivel de Alianţă.

Poate că Joint Intelligence and Security Divisions ar atinge un important obiectiv dacă ar reuşi să promoveze un sens comun al cuvântului intelligence … al proceselor de intelligence şi al semnificaţiilor naţionale acordate intelligence în funcţie de istorii, culturi şi administraţii naţionale. Dialogul este util, dar schimbul de puncte de vedere şi practici este mai potrivit (Bob de Graaff, profesor de studii de securitate şi intelligence, Universitatea din  Utrecht).

Ce îi va determina pe aliaţii NATO să reacţioneze unitar în faţa unui atac rus?

Un raport al organizaţiei non-profit RAND Corporation, intitulat Un atac împotriva tuturor? Tendinţe şi decizii care să contribuie la Apărarea colectivă NATO, publicat la finalul lunii august a.c., precizează că oferă un cadru analitic pentru înţelegerea disponibilităţii aliaţilor de a contribui la un răspuns militar la atacurile ruseşti asupra unui membru al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Pe baza unor idei din literatura de ştiinţe politice, privind descurajarea, politicile de alianţă şi opţiunile de politică externă, materialul identifică 13 factori cheie care pot afecta decizia fiecărui stat membru de a participa la o astfel de acţiune.

Aceştia sunt grupaţi în 3 categorii şi anume:

● factori care vizează politica internă (dat fiind că opoziţia publică ar putea împiedica liderii naţionali să participe la o operaţiune pentru combaterea agresiunii ruse, în timp ce alte elemente interne, cum ar fi consensul elitelor şi o coaliţie de guvernare, s-ar putea să treacă peste această opoziţie);

● factori care se referă la percepţiile asupra Rusiei (statele care percep Rusia ca fiind ambiţioasă, oportunistă sau ameninţătoare au mai multe şanse să participe la o acţiune comună, în timp ce acei membri cu opinii favorabile la adresa Moscovei ar putea fi îngrijoraţi cu privire represaliile economice sau militare ruseşti);

● şi, în fine, factori privind alianţele politice (ţările care pun un accent deosebit pe ideea de continuitate a NATO, din motive de securitate, sunt mai susceptibile să participe la un răspuns la adresa Rusiei, iar această participare poate fi influenţată de atitudinea unui aliat major, în special SUA, a căror alăturare la o astfel de acţiune ar putea depinde de modul în care sunt percepute obiectivele aliaţilor, dacă acestea sunt divergente sau nu).

În accepţiunea RAND, factorii care ar putea influenţa răspunsul NATO la o acţiune a Rusiei sunt: 1. opinia publică cu privire la răspunsurile militare şi angajamentele de alianţă (dimensiunea efectului depinde foarte mult de context); 2. vulnerabilitatea coaliţiei de guvernare pe probleme de politică externă; 3. structura decizională de politică externă; 4. percepţia scopurilor şi motivaţiilor ruse; 5. cerinţe de securitate naţională concurente ; 6. vulnerabilitate la represalii militare ruse; 7. vulnerabilitate la represalii economice ruse; 8. percepţia riscului de escaladare; 9. participarea altor aliaţi; 10. alinierea obiectivelor în rândul participanţilor; 11. capacitatea de a se împotrivi membrilor coaliţiei; 12. consecinţele dizolvării sau abandonului alianţei; 13. pedeapsa din partea aliaţilor care nu fac parte din coaliţie.

Raportul este preocupat să identifice zonele în care procesul de luare a deciziilor de către aliaţi ar putea fi vulnerabil la manipularea rusească şi să propună măsuri pentru atenuarea tentativelor de influenţă rusă, dar şi pentru creşterea unităţii NATO în caz de … atac rus.

Cum ar putea fi reduse vulnerabilităţile din procesul decizional al Alianţei?

Think tank-ul american sugerează că SUA ar trebui să suplimenteze capacităţile defensive ale aliaţilor vulnerabili şi să reducă vulnerabilităţile aliaţilor faţă de constrângerea economică, continuând să sprijine diversificarea aprovizionării cu energie europeană şi iniţierea unui nou Program NATO-Uniunea Europenă de rezerve strategice.

De asemenea, ar fi necesar ca SUA să abordeze preocupările aliaţilor în legătură cu atragerea în cursă de către Rusia (posibilitatea de a fi implicaţi într-un conflict inutil) prin susţinerea unor reînnoite angajamente ale NATO cu Moscova şi să continue să încurajeze statele baltice să abordeze constructiv nemulţumirile minorităţilor.

S-ar mai putea propune o nouă abordare a elitelor politice emergente în ceea ce priveşte valoarea Alianţei prin intermediul unor instituţii precum Adunarea Parlamentară NATO, după cum ar mai putea fi realizate exerciţii politice pentru a genera discuţii despre obiectivele NATO într-un scenariu rusesc şi creşterea încrederii aliaţilor în luarea deciziilor colective.

Raportul consideră, însă, că şi Washingtonul ar trebui să se implice în mod regulat, împreună cu aliaţii, în analiza ţelurilor şi motivaţiilor ruseşti, inclusiv printr-o actualizare a Conceptului strategic al NATO şi, nu în ultimul rând, să îmbunătăţească schimbul de informaţii privind activităţile ruseşti prin creşterea resurselor dedicate colectării şi analizei comportamentului rusesc şi distribuirea produselor de intelligence către guvernele statelor membre NATO.

În acest scop ar fi necesară şi sporirea accesului publicului la informaţii despre Rusia prin sprijin financiar suplimentar acordat unor entităţi precum Radio Free Europe/Radio Liberty şi unor instituţii NATO, cum este Joint Intelligence and Security Divisions.

Atât Joint Intelligence and Security Divisions, cât şi European Centre of Excellence for Countering Hybrid Threats (Hybrid CoE), ambele înfiinţate în 2017, ar putea oferi oportunităţi pentru analiza şi diseminarea rapidă a unor produse de intelligence neguvernamentale şi open-source credibile.

Statele Unite ar putea aloca resurse suplimentare pentru declasificarea mai multor informaţii care să fie oferite publicului, instruirea personalului implicat în analiza de informaţii fiind necesară în acest sens, dar şi constituirea unui grup de lucru în cadrul comunităţii de informaţii, care să se concentreze pe identificarea şi igienizarea informaţiilor referitoare la activităţile ruseşti, astfel încât acestea să poată fi făcute publice.

Atunci când aliaţii împărtăşesc o viziune comună asupra gradului şi tipurilor de activităţi maligne ruse, s-ar putea să cadă de acord şi cu faptul că Rusia poate reprezenta o ameninţare.

Perfecţionarea schimbului de informaţii şi a modului în care ele sunt corelate s-ar putea dovedi esenţială în reducerea ambiguităţii cu privire la această ameninţare şi generarea unui acord al aliaţilor asupra unei abordări atât premergător, cât şi în timpul unei crize.

SUA ar trebui să-şi intensifice schimbul de informaţii cu toţi membrii NATO pentru a slăbi încercările de influenţă rusă şi în scopul consolidării Alianţei, în cazul în care Rusia ar viza un atac împotriva unui aliat NATO.

Analiza RAND Corporation arată că, deşi există acorduri multilaterale şi bilaterale pentru realizarea schimbului de informaţii, sunt absente instituţiile destinate acestui scop.

O îmbunătăţire a procesului de punere în comun, analiză şi distribuire a datelor, i-ar putea ajuta pe membrii NATO să aibă la dispoziţie, de pildă, pe aceeaşi pagină de raport informativ analitic, atât elemente despre gravitatea posibilelor ameninţări din partea Rusiei, cât şi despre modalitatea în care ar trebui să răspundă la un potenţial atac rus împotriva unui membru al Alianţei, ceea ce ar putea să conducă şi la creşterea capacităţii comune a NATO de a detecta şi contracara dezinformarea rusă.

Raportul a avertizat că o astfel de atitudine ar putea expune diferenţele dintre aliaţi, dar, în acelaşi timp, le-ar oferi şansa de a participa la discuţii transparente despre activităţile ruseşti şi ar putea facilita unitatea de opinie. Implicarea într-un dialog regulat, inclusiv prin procesele de actualizare a evaluărilor ameninţărilor, ar putea ajuta aliaţii să se apropie de o înţelegere unitară a ameninţării pe care Rusia o reprezintă.

De asemenea, în documentul RAND se apreciază că ar fi oportună definirea unui proces prin care agenţiile de intelligence din SUA să poată integra şi disemina rapid informaţii cu toţi aliaţii NATO. Aceasta ar presupune alocarea de către Washington a unor resurse semnificative pentru culegerea şi analizarea informaţiilor despre activităţile ruseşti şi dezvoltarea, în acelaşi ritm, accelerat, a produselor de analiză care să poarte marca NATO.

Rapid şi accelerat par a fi cuvintele cheie, viteza de schimb a informaţiilor fiind considerată de către RAND esenţială, cu observaţia că, în prezent, pe de o parte, analiştii de informaţii au nevoie de timp destul de îndelungat pentru a scrie rapoarte, pe de altă parte, respectivele materiale transferate aliaţilor nu conţin cele mai înalt clasificate date.

Micşorarea timpului de transfer al informaţiilor este o idee care a fost susţinută, potrivit relatărilor CBC News, şi în urmă cu un an, în cadul unei întâlniri a Military Intelligence Committee[1] al NATO, desfăşurată cu uşile închise la Otawa (una dintre cele două întâlniri anuale ale comitetului), de către Arndt Freytag von Loringhoven, şeful intelligence al NATO, potrivit căruia comunicarea între prieteni (sharing among friends) este un element esenţial, în special într-o alianţă. Suntem echipaţi, dar trebuie să ne descurcăm mai bine în viitor. E necesar să devenim mai rapizi.

Analiza RAND se doreşte a fi un instrument analitic pentru planificatori şi factori de decizie atunci când se ia în considerare probabilitatea participării unui anumit stat la un răspuns militar la agresiunea rusă. Factorii luaţi în considerare, de care depinde luarea deciziilor în cadrul Alianţei în cazul unei acţiuni din partea Rusiei, ar putea varia, potrivit raportului, în funcţie de utilizarea de către Rusia a mijloacelor convenţionale sau a celor neconvenţionale.

RAND Corporation consideră că evaluările ameninţărilor, realizate de SUA, ar trebui să ghideze priorităţile politice americane pentru a realiza creşterea contribuţiilor aliaţilor la Apărarea colectivă.

Şi, probabil, concluziile unei entităţi analitice non-afiliate care, de la înfiinţare, în 1948, se defineşte ca fiind o organizaţie de cercetare care dezvoltă soluţii la provocările politicii publice pentru a ajuta comunităţile din întreaga lume să fie mai sigure şi mai apărate, mai sănătoase şi mai prospere ar trebui luate în considerare.

Şi mai ales concluzia studiului, care trage linie: într-un conflict cu Rusia, Statele Unite şi aliaţii săi NATO s-ar baza mult mai mult unul pe celălalt decât în ​​orice conflict de la înfiinţarea Alianţei. Statele Unite s-ar putea confrunta cu provocări fără precedent în găsirea echilibrului între asigurarea propriei libertăţi de acţiune şi coordonarea efortului de a pune de acord aliaţii pentru a-şi angaja forţele.

Context în care recomandările din raportul prezentat ar trebui să ajute Statele Unite să-şi găsească drum printre aceste provocări.

https://www.cbc.ca/news/politics/nato-intelligence-chiefs-meeting-1.4677045

https://www.nato.int/cps/en/natolive/news_155071.htm?selectedLocale=en

https://www.militarytimes.com/flashpoints/2019/09/10/why-the-us-needs-to-improve-intelligence-sharing-on-russian-military-activities-with-nato-allies/

https://www.rand.org/pubs/research_reports/RR2964.html

https://carleton.ca/mnato/wp-content/uploads/MNATO2019_CIC_BGG.pdf

https://www.nato.int/cps/en/natolive/107942.htm

https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_165302.htm