Ridicarea Noii Drepte americane şi europene. O doctrină, o conjunctură, o provocare pentru viitor (II)

Prezenţa la o conferinţă organizată de Institutul Danez pentru Studii Internaţionale, cu participarea unor specialişti în domeniu , pe subiectul ascensiunii Noii Drepte europene şi americane în procesele electorale din ultimii ani, a permis un contact direct cu o dezbatere despre importanţa şi consecinţele acestui fenomen. Ideile şi conceptele vehiculate au căutat răspunsuri, dar au născut şi mai multe întrebări despre un fenomen care este în extindere şi care are forme diverse: de la democraţia iliberală a premierului maghiar Orban, la victoriile formaţiunilor populist conservatoare din Germania şi Italia, la criticile aduse democraţiei liberale, la potenţiala dezbatere publică ce se va desfăşura cu ocazia alegerilor euro – parlamentare de anul viitor. Pentru MAS am selectat câteva din ideile reliefate pe timpul acestor dezbateri, cu accent pe experienţa istorică a acestui nou curent politic şi ideologic din câteva cazuri particulare (SUA, Italia, Franţa), pe soluţiile particulare oferite, pe potenţialul de creştere în viitor.

Italia – moştenirea trecutului şi a „interesului naţional”

Cazul Italiei este unul diferit de cel al SUA, nu prin diferenţe majore ideologice, cât prin natura experienţei şi moştenirii istorice. Dacă în SUA noua dreaptă a trebuit să găsească modalităţi pentru a folosi un vehicul deja existent, establishmentul Partidului Republican, riscând falii în interiorul acesta, în Italia situaţia a fost de la început mai clară, existând atât un trecut istoric pe care să se fundamenteze această ideologie, cât şi un partid / o mişcare care să-şi asume implementarea acesteia, Liga Nordului / La Lega. Din martie 2018, La Lega se află la putere în Italia, într-o coaliţie cu Mişcarea 5 Stele, având ocazia şi demonstrând că este hotărâtă să implementeze un program de dreapta promovat în campania electorală.

Sunt importante câteva recursuri istorice:

 Italia este unul din statele care nu a cunoscut o condamnare a fascismului. Nu a avut loc un proces de tip Nurenberg, dacă au fost proces ele au fost pe cazuri individuale. La fel s-a petrecut şi cu memoria istorică, foarte selectivă, privind totalitarismul din perioada interbelică şi a celui de-al doilea război mondial. În oraşul Predappio, unde este înmormântat Mussolini, încă au loc pelerinaje, iar primarul oraşului, provenind de la o formaţiune de centru stânga, a şi iniţiat un demers pentru construirea unui muzeu al fascismului , ca „loc de reflecţie”;
 imediat după război, dar şi în deceniile următoare, a continuat să existe o anumită nostalgie după acest trecut, iar inacţiunea din planul politic a condamnării lui, a permis apariţia unui număr mare de mişcări care s-au revendicat din el;
 în parlamentarismul italian a continuat să existe o mişcare de extremă dreapta tolerată, cu o reprezentare minoritară, „Mişcarea Socială Italiană”, continuatoarea mişcării fasciste, ostracizată la nivel oficial, rămânând la acest nivel şi în următoarele decenii. Discursul naţionalist a fost asumat la acest nivel redus, curentul politic oficial promovând temele obişnuinţe în perioada postbelică: cooperare internaţională, integrare etc.;
 lucrurile s-au schimbat odată cu apariţia mişcării conduse de Berlusconi, ”Forza Italia”, care, în anii în care a condus Italia, uneori în coaliţie cu La Lega, a impulsionat o renaştere a ideii de „interes naţional”. În această perioadă La Lega a evoluat către asumarea obiectivelor prezente, printre care „euroscepticismul”, o idee de neimaginat anterior;
 o altă evoluţie s-a înregistrat în domeniul politicilor migraţioniste. Este teritoriul de succes al La Lega, permis şi de noile evoluţii internaţionale.
Definitorie pentru intensificarea discursului naţionalist, anti-europenist, anti-imigraţionist este chiar istoria La Lega, evoluţia acestei grupări contribuind la o adevărată cotitură în politica italiană a ultimelor două decenii. Plecând de la mişcare de protest înfiinţată în anul 1989, ea s-a extins prin coagularea unui număr de grupări regionale din nordul şi nord-estul Italiei, având o platformă comună secesionistă. Exista şi în acea perioadă un mesaj anti-imigraţionist  dar se referea la migraţia dinspre sudul Italiei către nord, deci era unul intern. Mişcarea a obţinut rapid rezultate electorale remarcabile, deşi era doar un partid regional, care se adresa unei probleme regionale. Iar istoria a continuat:
 programele politice elaborate de La Lega au evoluat de la propuneri de federalizare, prin crearea regiunii Padania, a conceptului Prima il Nord, pe o linie secesionistă consecventă;
 această consecvenţă regionalistă a fost întreruptă odată cu venirea la conducerea formaţiunii a lui Matteo Salvini, în anul 2012, fost însă membru al Parlamentului European din 2004. Acesta a mutat direcţia de acţiune a mişcării de la obiectivele secesioniste la cele etno-naţionaliste şi eurosceptice;
 în timp ce Salvini a menţinut o retorică specifică La Lega şi îndreptată împotriva elitei politice italiene, el s-a orientat şi către mesaje politice menite să atragă voturi nu numai din nordul Italiei, dar şi din  alte regiuni. În context, s-a folosit de creşterea curentului popular anti-islamic italian, ulterior atentatelor împotriva World Trade Center de la New York, de extinderea concepţiilor privind supremaţia civilizaţiei creştine;
 astfel, La Lega s-a îndepărtat ideologic de centrul politicii italiene, prin îmbrăţişarea acestor mesaje naţionaliste, anti-islamice, anti-imigraţioniste, în extrema dreapta spectrului politic, devenind o variantă italiană a Frontului Naţional francez.

Modelul „Ruspa” pentru eliminarea elitelor politice. Salvini, italianul care transmite „Noapte bună” pe Facebook

În prezent, La Lega este o formaţiune care domină scena politică italiană prin noua abordare politică, dar şi printr-un stil nou de mesaj şi comunicare publică în care liderul grupării, fost ziarist, este extrem de combativ şi eficace. O caracterizare la prima vedere este cea de „discurs populist”, care nu acoperă, însă, integral conceptele ideologice ale partidului, pentru că trebuie adăugată şi contribuţia personală a lui Salvini.

Cele două direcţii principale ale mesajelor La Lega / Salvini sunt :
1. împotriva elitelor politice (cele noi împotriva celor vechi);
2. împotriva clasei politice, în general (poporul împotriva clasei politice).

Atacul la elitele politice anterioare este o formă de legitimizare a mişcării, deplasându-se astfel discursul politic de la obişnuitele confruntări dreapta vs stânga, la mesaje populare / populiste îndreptate împotriva politicienilor din guvernările anterioare, a clasei politice din care aceştia provin. Salvini a reuşit astfel să ”vândă” un partid destul de vechi pe scena politică italiană (cel mai vechi din actualul parlament italian), ca pe o mişcare nouă, percepută astfel de către conştiinţa publică italiană. La Lega a promovat prin mesajul său politic ”o nouă moralitate” în politica italiană, iar liderul său s-a promovat şi el ca fiind „italianul normal”. Pentru aceasta, ce putea fi mai potrivit ca mijloc de comunicare publică decât propria pagină de Facebook, acolo unde Salvini se prezintă apropiat prietenilor FB, cărora le urează chiar şi ultra uzitatele mesaje de „noapte bună, prieteni”, cu utilizarea propriului selfie. De asemenea, media sunt folosite extensiv, Salvini fiind foarte prezent în emisiuni, talk-show-uri, transmiţând un mesaj de normalitate, afecţiune pentru suporterii săi. Această prezenţă permanentă în viaţa publică şi în dezbaterea publică este, în fapt, o campanie electorală permanentă, similară celei desfăşurate de preşedintele Trump care, la fel, uzitează extensiv de mesajele publice pe reţele de socializare pentru a se promova.

Dincolo de această imagine publică se află însă ideologia mişcării şi a liderului ei, bazată pe teamă / frică şi mesaje explicite rasiste. La Lega continuă să promoveze programul identităţii naţionale şi al politicilor anti imigraţioniste. Salvini alternează aceste mesaje despre o Italie tradiţionalistă, naţionalistă, cu cele referitoare la „inamicul acestor valori”, amintind, pentru cei cu memoria mai lungă, de sloganuri din perioada lui Mussolini. Iar cultivarea fricii se face prin abordarea anti imigraţionistă care nu e doar anti imigranţi, dar este şi anti roma, este şi islamofobică (nu este o întâmplare că Salvini a ales postul de ministru al internelor).

Campania sa electorală a fost bogată în mesaje gen: „Stop Invaziei!”, caracteristice şi campaniei La Lega, care a evoluat de la platforma protejării Nordului împotriva Sudului, ajungând în prezent la acest discurs anti imigraţie, care nu este doar despre protecţia locurilor de muncă şi proprietăţii, ci despre ameninţarea la identitatea naţional etnică a Italiei. În acest context, un accent important este pus pe utilizarea incidentelor izolate dar şi a datelor statistice pentru a prezenta fenomenul criminalităţii italiene ca fiind provocat în cea mai mare parte de imigranţi.

Fenomenul, conform lui Salvini, nu poate fi rezolvat decât „cu legea şi cu Ruspa”. „Ruspa” este un buldozer de producţie internă, a cărui imagine a fost utilizată extensiv de Salvini în ultimii ani, inclusiv pentru a promova acţiunile sale recente de ministru de interne . Utilizarea buldozerului are nu numai conotaţie de curăţire a criminalităţii, dar este extinsă şi în ceea ce priveşte înlăturarea elitei politice anterioare, în principiu se poate curăţa, în forţă, orice, inclusiv taberele roma sau de imigranţi. Probabil, în altă ţară, imaginea unui lider pe excavator ar fi considerată una exotică, în Italia s-a integrat însă perfect aşteptărilor pentru un personaj politic care se comportă şi autoritar şi ca un italian obişnuit, decis să-şi facă singur dreptate, în acelaşi timp. La Lega nu are un inamic permanent, a fost, la un moment dat, Sudul italian, acum sunt imigranţii, mâine va fi altceva. Constantă este existenta unui inamic, pentru a se putea construi sentimentul de teamă.

La Lega, ajungând la putere, nu numai că a continuat transmiterea de mesaje pe acest format, dar a trecut şi la implementarea programului său de întărire a securităţii, prin introducerea pachetului de legi în acest domeniu, care presupune o blocare a fenomenului imigraţionist, repatrierea forţată a migranţilor fără documente, stoparea sprijinului public / instituţional pentru solicitanţii de azil sau pentru refugiaţi.
Un  alt mesaj important al La Lega este „prima gli italiani” , „primii sunt italienii”, o replică la „America First”, promovând un nou naţionalism italian, nativ, în care naţiunea italiană să redevină „liberă şi suverană”.

Mesajul are atât o componentă etnică, naţionalistă, de curăţire de elementele externe, dar şi una economică, de promovare şi protejare a economiei naţionale, ceea ce a produs un anumit antagonism cu Uniunea Europeană. În relaţia cu UE, paradoxal este faptul că La Lega solicită UE o poziţie şi mai decisă în politica privind migraţia, astfel că ceea ce părea ca o mişcare care vrea să-şi câştige autonomia în peisajul politic italian şi european, a evoluat către o abordare pro-UE, desigur dacă UE îşi face treaba de a proteja graniţele exterioare, ceea ce organizaţia nu prea este în stare. În acest sens, La Lega vrea o Europă întărită, desigur pe coordonatele apărării valorilor pe care le promovează mişcarea politică italiană. În ceea ce priveşte economia, cheltuielile bugetare, Bruxelles-ul şi Roma au avut deja un prim episod de confruntare, prin respingerea iniţială de către UE a bugetului propus de guvernul italian. Discursul asumării suveranităţii economice şi financiare pică astfel direct în curtea La Lega. 

Revenind la vechile legături cu trecutul fascist italian, La Lega şi Matteo Salvini au utilizat o parte din retorica fascistă, de la modul de organizare a apariţiilor publice, la sloganurile politice utilizate, asemănările nefiind totuşi asumate de către Salvini şi La Lega. La una din aniversările zilei de naştere a lui Mussolini, Salvini ar fi utilizat această sintagmă, folosită şi de Mussolini: „Câţi inamici, tot atâta onoare / Tanti nemici, Tanto onore” , într-un mesaj twitter. Dictatorul fascist se exprimase un pic diferit : „Molti nemici, Tanto onore” / „Mulţi inamici, multă onoare”. Întrebat de media despre semnificaţia acestui mesaj, Salvini a răspuns senin: „Nu cunosc când e ziua de naştere a lui Mussolini”.

Două elemente cheie diferenţiază, totuşi, dreapta radicală (La Lega) de extrema dreaptă (grupările fasciste) :
 Le Lega nu respinge sistemul democratic, este o mişcare care vrea să utilizeze instrumentele democratice ale statului, este pentru menţinerea structurilor democratice ale acestuia;
 La Lega promovează capitalul privat, opus celui de stat, mai ales în ceea ce priveşte întreprinderile mici şi mjlocii, este împotriva globalizării, iar rolul statului se poate manifesta mai ales în menţinerea suveranităţii economice naţionale.
La Lega se regăseşte pe baricada anti-UE cu partenerii săi de coaliţie din actualul guvern italian, dar din motive diferite. În timp ce Mişcarea 5 Stele este împotriva solicitărilor UE pentru măsuri economice de austeritate, ceea ce a şi dus la conflictul cu Bruxelles-ul pe problematica deficitului bugetar, a proiectului de buget, La Lega are ca obiectiv înăsprirea măsurilor UE anti – migraţie. Astfel, paradoxal, La Lega vrea UE să fie mai puternică şi mai decisă în acest domeniu, chiar cu schimbarea Convenţiei de la Dublin privind solicitările de azil. De altfel, chiar Salvini a declarat că La Lega nu este, în principiu, împotriva UE, ci împotriva unei Uniuni Europene care nu înţelege problemele Italiei.

Franţa – o ideologie care ţine de cald în opoziţie. Şi apropie de Rusia

În Franţa se înregistrează, în ultima perioadă, o dezbatere despre motivul şi modul în care extrema dreaptă a învins în acest război al ideilor, al ideologiilor. Sunt identificate câteva cauze vizibile: lipsa de proiect politic a stângii franceze, lipsa de motivaţie ideologică, căderea Partidului Socialist, în sondaje şi în încrederea publică. Pe de altă parte, în Franţa există o lungă tradiţie a curentului de extremă dreapta, începând chiar cu perioada Revoluţiei Franceze, când anumite grupuri au refuzat proiectul modernizării ţării, continuând să creadă într- o societate bazată pe ierarhii stricte, pe monarhie, pe autoritarism.

Tradiţia acestui refuz al modernismului a continuat până în secolul XX, până către sfârşitul anilor 60, când a apărut o nouă mişcare, care a încercat să nu se mai revendice din trecut, încercând, dimpotrivă, să-şi acomodeze mesajul cu cadrul lumii moderne. Ideologii francezi ai Noii Drepte sunt printre cei mai proeminenţi furnizori de idei pentru grupările şi mişcările internaţionale care constituie azi o reţea de nivel global a acestui curent politic. Printre cei care fac parte din reţea sunt ideologii americani deja menţionaţi, rusul Alexandr Dughin, dar şi teoreticieni conservatori brazilieni (ascensiunea dreptei braziliene nu un fenomen întâmplător).

Punctul de la care pleacă în demonstraţia pentru o nouă ideologie este aprecierea că lumea liberală este în ruine. Ei pun semnul egalităţii între „lumea liberală”, apărută după cel de-al doilea război mondial, şi „lumea americană”. Ei reproşează acestei „lumi americane” că a adus nu numai valori liberale şi cooperare, pace şi prosperitate, dar şi hegemonism american, consecinţă a „pax americana” ulterioară războiului, o societate a consumului, o societate care îşi perde valorile tradiţionale, disciplina.

Noua dreaptă franceză nu e doar o abordare critică a liberalismului, dar are şi proiecte pentru modul în care să arate societatea franceză viitoare. Şi nu e vorba doar de  cultivarea naţionalismului, prin grupările „Frontul Naţional”  / „Adunarea naţională”. Noua dreaptă franceză nu e doar naţionalistă, de fapt naţionalismul nu e punctul forte, pentru că ordinea internaţională pe care o prefigurează este dominată de fapt de culturile individuale (o teorie preluată de la ideologul german, apropiat cercurilor naţional socialiste, Karl Schmitt, care scria despre „marile spaţii” / „Große Räume” ).

Astfel, pe de o parte există cultura şi spaţiul anglo – saxon, al puterilor maritime, pe de altă parte există puterile continentale. Nou la abordarea privind „puterile continentale” este includerea Rusiei, ceea ce implică acceptarea unui spaţiu euro – asiatic / Eurasia, Euro – Siberia, cu un subtext admirativ pentru Rusia contemporană, Rusia lui Putin, Rusia autoritară şi disciplinată.

Această abordare franceză a spaţiului european arată că există o diviziune conceptuală în lumea occidentală, în interiorul cercurilor ideologice care promovează curente de dreapta şi extremă dreapta, între promotorii unei viziuni anglo – saxone şi americane a lumii, şi cei care se retrag în interiorul marelui continent Eurasia. Iar aceasta nu este doar un conflict al civilizaţiilor, pe paradigma lui Samuel P. Huntington, din „Ciocnirea civilizaţiilor”, ci o recuperare a trecutului european comun, chiar de dinainte de creştinism. Astfel, simbolistica Noii Drepte recuperează trecutul mitologic al culturilor europene.

Prin accentul pe moştenirea culturală comună şi curăţată de impurităţile modernismului, Noua Dreaptă franceză este şi împotriva imigraţiei, dar explicaţia pentru aceasta este una sofisticată în care punctul forte este că imigranţii ar trebui să rămână în ţările şi culturile originare pentru că astfel pot menţine cultura locală africană sau islamică. Obiectivul acestei abordări este de a menţine spaţii culturale pure, sau având caracteristici comune în sensul agreat, în acest caz al „culturii eurasiatice”. Noua Dreaptă franceză îşi asumă astfel o viziune mai bine fundamentată ideologic a acestui curent, în care noţiunile culturale primează, cele rasiale, etnice, xenofobe trecând în umbră, menţinându-se totuşi sub protecţia argumentelor teoretice amintite.

Danemarca – în umbra puterii. Şi o concluzie generală

Noua Dreaptă europeană a primit cel mai mare număr de voturi şi are, conform sondajelor, cel mai ridicat număr de susţinători, în alte două state UE, de dimensiuni mai reduse, Austria şi Danemarca. În ceea ce priveşte Danemarca, elementul pozitiv al implicării partidului „Folkeparti” în viaţa parlamentară este evident, radicalismul poziţiilor politice fiind atenuat de dialogul în acest cadru cu celelalte partide şi grupări politice. Faptul că „Folkeparti” sprijină o coaliţie la guvernare fără a se implica direct în actele executivului, creează anumite responsabilităţi care au ca efect atât preluarea în actele decizionale a unora din ideile dreptei populare, dar şi asumarea de această grupare a unor măsuri care nu sunt exact în linie cu propria ideologie. Această situaţie este permisă de sistemul politic din Danemarca, parţial şi de cel din Italia sau Austria, unde nu este posibilă obţinerea majorităţii de către un singur partid, unde sunt necesare coaliţiile.
În SUA şi Franţa, situaţia este însă diferită, de aceea Noua Dreaptă americană, prin victoria lui Donald Trump, este acum pe valul politicii americane, de aceea Noua Dreaptă franceză, înfrântă la recentele alegeri prezidenţiale, trebuie să se resemneze cu creionarea unei complexe ideologii, a unui sofisticat sistem de argumente, dar pe care nu le poate expune decât la conferinţele naţionale şi internaţionale ale acestui curent politic.

@@@

  Manni Crone, Cercetător Principal, DIIS, Danemarca, Jean-Francois Drolet, Universitatea Queen Mary, Canada, Lisa Ginsborg, PhD, European University Institute, Italia.
  https://en.wikipedia.org/wiki/Predappio
  https://evz.ro/salvini-buldozerul-vila-mafiei-roma.html
  https://twitter.com/hashtag/primagliitaliani
  https://edition.cnn.com/2018/07/30/europe/salvini-mussolini-italy-intl/index.html
  https://plato.stanford.edu/entries/schmitt/