21 decembrie 2018

Ridicarea Noii Drepte americane şi europene. O doctrină, o conjunctură, o provocare pentru viitor (I)

Laurenţiu Sfinteş

Sursă foto: Mediafax

Prezenţa la o conferinţă organizată de Institutul Danez pentru Studii Internaţionale, cu participarea unor specialişti în domeniu , pe subiectul ascensiunii Noii Drepte europene şi americane în procesele electorale din ultimii ani, a permis un contact direct cu o dezbatere despre importanţa şi consecinţele acestui fenomen. Ideile şi conceptele vehiculate au căutat răspunsuri, dar au născut şi mai multe întrebări despre un fenomen care este în extindere şi care are forme diverse: de la democraţia iliberală a premierului maghiar Orban, la victoriile formaţiunilor populist conservatoare din Germania şi Italia, la criticile aduse democraţiei liberale, la potenţiala dezbatere publică ce se va desfăşura cu ocazia alegerilor euro – parlamentare de anul viitor. Pentru MAS am selectat câteva din ideile reliefate pe timpul acestor dezbateri, cu accent pe experienţa istorică a acestui nou curent politic şi ideologic din câteva cazuri particulare (SUA, Italia, Franţa), pe soluţiile particulare oferite, pe potenţialul de creştere în viitor.

 

Contextul internaţional al ascensiunii Noii Drepte

Ultimii ani au înregistrat victorii electorale spectaculoase pentru o serie de partide şi lideri care fac parte din noua dreaptă antiliberală. Cel mai recent rezultat de acest gen a fost înregistrat în Brazilia, prin alegerea preşedintelui Jair Bolsonaro, iar dezvoltările ulterioare demonstrează că aceste evoluţii nu se vor opri aici. Dincolo de manifestările foarte vizibile de contestare publică a actualei ordini şi clase politice din unele state, există o ideologie şi nişte instrumente de acţiune politică, dezvoltate în câteva decenii în SUA, în Italia, dar şi în Franţa, în alte state europene, care au reuşit să se impună de-abia în ultimii ani, urmare a unor conjuncturi economice şi de securitate favorabile.

SUA – cum s-a dezvoltat ideologic mişcarea care l-a adus la putere pe Trump

În SUA a existat, deşi timpul trecut nu este corect folosit, o mişcare numită „paleo - conservatism”. Deşi ea nu s-a impus cu o agendă proprie în media americane, este vorba de principalele canale de televiziune, nici în dezbaterea ştiinţifică universitară a acelei perioade, a reuşit totuşi să pătrundă în unele cercuri conservatoare americane de la începutul anilor 80, inclusiv în fundamentarea mişcării politice reprezentate de „Tea Party”, continuând cu dreapta radicală / „ultra right”, evoluând până la apariţia curentului numit „trumpism”, după numele actualului preşedinte al SUA. Este o mişcare cu multe diferenţieri interne, fără o unitate puternică, destul de complexă şi ofensivă totuşi pentru a putea clama în final puterea.

Pentru a înţelege baza ideologică şi filosofică a acestui curent, două nume sunt primele care pot fi invocate, Paul Edward Gottfried şi Sam Francis. Primul a fost prieten şi consilier al fostului candidat prezidenţial din anii 90, Pat Buchanan. El este şi inventatorul termenului „paleo conservatism”, opus „neo conservatismului” promovat de partidul Republican american. Tot el este creditat şi cu utilizarea termenului „ultra right” / dreapta radicală, de această dată mai recent, pe timpul primului mandat al preşedintelui Obama.

Sam Francis a fost unul din editorialiştii conservatori ai publicaţiei Washington Times, scriind şi la alte publicaţii conservatoare. A fost şi consilier al aceluiaşi veşnic candidat conservator Buchanan, unul din strategii campaniei sale electorale. În urma sa a rămas un manuscris, publicat în anul 2016, „Leviathan şi inamicii săi” / „Leviathan and its enemies”. Cartea este considerată una din cele mai bune apariţii din ultimii 20 de ani, ziarul „The Guardian” apreciind-o drept „cartea unei generaţii”, una din „cele mai ameninţătoare scrise până acum”. Principalele remarci ale lui David Brooks , editorialist la New York Times, care şi el spune ca este „una din cele bune cărţi scrise în ultimii 50 de ani”, sunt cele referitoare la programul candidatului, ulterior preşedintelui Trump, concluzia fiind că tot ceea ce a spus şi a făcut Donald Trump, a fost prevăzut şi afirmat anterior de Sam Francis.

Construcţia ideologico – filosofică a lui Francis se bazează pe următoarele argumente - cheie:
 lumea este dominată din ce în ce mai mult de managementul de tip liberal, funcţional prin apariţia unei „noi clase” (o exprimare ce trimite la ideologii comunişti şi bolşevici);
 după apariţia şi dezvoltarea unei clase muncitoare transnaţionale, create de revoluţia industrială a secolului XIX, în secolul XX se înregistrează apariţia şi extinderea unei noi clase, de oameni cu abilităţi tehnice dezvoltate, îndeplinind funcţii şi funcţiuni de administratori de nivel înalt ai sistemelor pe care, deseori, ei înşişi le creează ;
 aria din care provin aceşti „administratori” (probabil, în România, ar putea fi asimilaţi „gulerelor albe”) este diversă: directori de companii, lectori, profesori universitari, avocaţi, programatori, ziarişti, birocraţi în diferite structuri corporatiste;
 această nouă elită managerială este interesată în extinderea instituţiilor politice, economice şi culturale pe care le controlează, în întărirea dependenţei statului de aceste instituţii şi corporaţii, în creşterea beneficiilor;
 pentru a se menţine în centrul puterii, „noua clasă” întăreşte dependenţa celorlalte categorii profesionale şi sociale de ceea ce produce sau manageriază „elita”, profesând, în acelaşi timp valori din domeniul drepturilor omului, justiţiei universale, statului social, calităţii vieţii;
 spre deosebire, vechea clasă liberală nu-şi exercită dominaţia prin simbolistica puterii, prin  tradiţie, prin proprietatea capitalistă asupra mijloacelor de producţie ci prin manipularea simbolurilor culturale, pe controlul şi centralizarea mecanismelor de organizare socială, pe dezvoltarea unei birocraţii care împarte beneficiile potrivit locului ocupat pe scara socială şi a performanţelor profesionale.

Potrivit celor doi ideologi, s-a înregistrat o schimbare importantă în natura valorilor liberale în secolul XX. Astfel, liberalismul clasic accentuează meritele individuale în distribuirea puterii, virtuţile autoguvernării / descentralizării, necesitatea apărării societăţii civile de interferenţa statului, în timp ce liberalismul de tip managerial are ca obiectiv lupta împotriva prejudecăţilor, furnizarea de servicii şi beneficii sociale, integrarea migranţilor, pedepsirea celor care se opun libertăţilor minorităţilor sexuale, etnice, drepturilor femeilor etc. Este un liberalism cu o evidentă tentă moralizatoare, terapeutică, care se întoarce, în unele aspecte, şi împotriva vechiului, clasicului liberalism.

Această formă liberală este considerată de ideologii săi americani a fi devenit forma dominantă de organizare socială pe plan internaţional. Globalizarea nu este numai un fenomen / proces  economic revoluţionar dar şi o uniformizare a intereselor conducerilor statelor şi elitelor lor corporatiste, a instituţiilor lor culturale şi educaţionale. Astfel expansiunea globală a liberalismului managerial nu mai este dictată ca în cazul teoriilor lui Marx, de supra producţie în centrele dezvoltate ci de promovarea şi impunerea instituţiilor şi corporaţiilor în spaţiile unde încă nu există, în primul rând în statele considerate a fi din lumea a treia.

O altă abordare ideologică se referă la dreptul internaţional, care a evoluat de la un mecanism care reglementează relaţiile dintre state, într-un mecanism care continuă să se ocupe de acest aspect dar şi de relaţiile dintre state şi proprii lor cetăţeni. Este o cale prin care liberalismul managerial încearcă să scadă din greutatea majorităţilor politice, impunând primatul valorilor, care sunt universale şi nu au nevoie de votul popular.
Promotorii paleo conservatismului nu sunt împotriva acestor procese ataşate liberalismului de factură managerială, dar doresc o reformare radicală a conservatorismului prin integrarea capitalismului neo – liberal şi prin redefinirea valorilor ataşate naţionalismului, claselor sociale, raporturilor dintre sexe şi dintre minorităţile sexuale.

Aceşti teoreticieni conservatori, precum şi politicienii care le-au preluat ideile, afirmă că vorbesc în numele celor care se simt izolaţi de proiectul liberal, aflaţi undeva către mijlocul scării sociale, fără a avea capabilităţile şi calităţile de a face parte din noua elită managerială. Un  portret sumar îi identifică drept americani, albi, cu o singură slujbă, nefiind siguri pe aceasta, care încep să nu se mai identifice cu noile instituţii culturale, educaţionale şi economice ale statului. Lor li se adresează acest conservatorism nou, populist, care îşi propune să preia controlul instituţiilor de stat, dar nu numai, prin utilizarea structurilor existente printr-un proces  democratic de promovare a valorilor clasei mijlocii.

Paleo conservatorii vor să înlocuiască regimul liberal prin acţiune din interior. Aceste valori trebuie promovate treptat, prin interacţiune cu instituţiile şcolare, organizaţiile de tineri, cluburi, asociaţii ale femeilor, asociaţii profesionale, sindicate, armata, poliţia. Scopul este crearea unei conştiinţe a clasei de mijloc americane care trebuie să prevină exploatarea acesteia de către elita liberală, care să transforme această conştiinţă comună într-un program politic. În loc să caute un candidat conservator providenţial, care a dovedit, prin Pat Buchanan, că nu este îndeajuns de convingător, paleo conservatorii vor să dezvolte o conştiinţă comună a unei largi categorii sociale care să se finalizeze, eventual, şi cu luarea puterii. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu un candidat mai persuasiv, Donald Trump.

Noua Dreaptă americană şi modelul de la Kremlin

Pe parcursul acestui proces de preluare a puterii, care a durat aproximativ două decenii, America / Statele Unite şi-au pierdut în plan ideatic acea valoare abstractă de „spaţiu al tuturor posibilităţilor şi oportunităţilor”, devenind o Americă promovând un alt tip de hegemonie bazat pe o comunitate în care prevalează unitatea credinţei şi care nu are locuri pentru cei care nu se pot integra / nu pot fi asimilaţi. Acesta pare a fi mesajul din sintagma „America First”.

America nu trebuie să fie prima doar între naţiuni, dar şi la nivelul conştiinţelor individuale, ale grupurilor sociale. Opusă proiectului liberal, care permite globalizarea economiilor, utilizarea exerciţiului democratic pentru reîmprospătarea clasei politice şi administrative, opţiunea paleo - conservatoare promovează agenda naţională, încearcă deglobalizarea deciziilor şi instituţiilor, chiar şi folosirea majorităţilor democratic alese pentru a impune un singur set de valori culturale şi economice.

Această ideologie a avut un succes neaşteptat în multe din statele occidentale, SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Brazilia, deşi este destul de neclară finalitatea acestuia într-o lume care devine din ce în ce mai interdependentă. Argumentele sunt comune, dar obiectivele sunt naţionale şi diferite.

Noua Dreaptă americană are propria sa identitate, nu există decât unele linii comune cu mişcările care se autodenumesc la fel dar care funcţionează în statele europene. Diferenţele sunt, uneori, destul de mari, dar are loc un dialog în interiorul acestei comunităţi de grupări de dreapta, pe modelul care funcţionează şi la celelalte curente ideologice şi politice, conferinţe, seminarii, prin care se promovează idei, se încearcă exportarea acestora în alte ţări. Un exemplu este cel promovat de fostul consilier Steve Bannon, care consiliază lideri conservatori şi grupări europene, precum Boris Johnson, fostul pro-Brexit ministru de externe britanic, mişcările de dreapta din Italia, Marea Britanie, Suedia.

Inamicul comun al Noii Drepte este ordinea liberală, dar, desigur, contextele naţionale sunt importante în modul în care aceste grupări îşi construiesc şi transmit mesajele. Problema cu care se confruntă nu este însă ideologică, deşi multe din argumentele de contestare a lumii prezente pot fi considerate viabile. Ceea ce Noua Dreaptă americană, dar nu numai, nu reuşeşte, deocamdată, să coaguleze este capacitatea de a veni cu proiect care să se opună globalizării. Evoluţia internaţională în această direcţie este prea evidentă şi bazată pe tehnologie, pe deschiderea spaţiilor economice, ca să poată fi combătută doar ideologic. Se pot construi garduri şi ziduri pentru a opri imigranţii, dar aceştia călătoresc, mai nou, cu avionul.

Ceea ce se reuşeşte, fără nicio îndoială, însă, este deplasarea curentelor politice actuale pentru a include şi răspunsuri pentru problemele ridicate de ascensiunea Noii Drepte. Astfel, partidele de centru se deplasează ideologic către dreapta, iar dreapta tradiţională încearcă să ducă noul venit pe acest segment politic către extremă, pentru a-i micşora apetenţa electorală. Chiar şi partidele de stânga preiau o serie de mesaje populiste ale acestei ideologii.

Chiar şi în această dezbatere care are loc, în principiu, în interiorul democraţiilor liberale (deocamdată, sic!) occidentale, Rusia este invocată deseori, pentru că ceea ce se întâmplă în spaţiul rus, în „Rusia lui Putin”, este un model pe care multe din grupările şi formaţiunile Noii Drepte l-ar dori realizat şi în Europa, poate chiar şi în SUA. De aici provine, probabil, şi atitudinea ambiguă a lui Trump faţă de Putin, care este adversarul SUA în Siria, în Estul Europei, Iran, în procesul de non proliferare nucleatră, dar cu care se întâlneşte ideologic în criticarea globalizării, a LGBT, a liberalismului cosmopolit. De aceea discuţia despre subvenţionarea financiară de către Rusia a unor grupări ale Noii Drepte este doar o parte a tabloului, nu cea mai importantă. Furnizarea modelului autoritar este o realizare mai mare a Kremlinului decât transferul de bani şi consecinţele acestui transfer de imagine pot fi mult mai adânci şi mai puternice.

@@@

  Manni Crone, Cercetător Principal, DIIS, Danemarca, Jean-Francois Drolet, Universitatea Queen Mary, Canada, Lisa Ginsborg, PhD, European University Institute, Italia.
  https://www.theguardian.com/world/2018/oct/28/jair-bolsonaro-wins-brazil-presidential-election
  https://www.nytimes.com/column/david-brooks

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional