Reţeaua teroristă Stat Islamic a fost eliminată din Siria, anunţă Casa Albă
Mihai DraghiciReţeaua teroristă Stat Islamic nu mai ocupă nicio zonă din Siria, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite, citat de agenţia de presă Reuters.
"Reţeaua teroristă Stat Islamic a fost eliminată sută la sută", a declarat vineri Sarah Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Preşedintele Donald Trump a fost înştiinţat de victoria din Siria de Patrick Shanahan, secretarul interimar al Apărării, a precizat Sarah Sanders.
Donald Trump anunţa miercuri iminenţa eliberării zonelor din Siria ocupate de organizaţia teroristă sunnită. "Teritoriul ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic este o mică pată pe hărţi şi va fi eliberat(...)", a afirmat Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă a precizat că Statele Unite vor menţine 400 de militari în Siria, dintre care 200 vor fi staţionaţi în apropierea frontierei cu Israelul. Donald Trump îşi atrăsese critici dure după ce anunţase retragerea trupelor americane din Siria şi reducerea efectivelor militare din Afganistan.