Resursele energetice din platforma marină a Ciprului - soluţie sau problemă pentru Europa?

Ciprul, fostă colonie engleză, a devenit independentă în anul 1960. Pe timpul suveranităţii britanice asupra insulei, comunităţile ciprioţilor greci şi turci au trăit în pace, fără tensiuni în relaţiile intracomunitare. După ce Ciprul a devenit republică, în anul 1974 în urma unei lovituri militare din Grecia ce avea ca obiectiv, printre altele, unirea Ciprului cu Grecia, Turcia invadează insula, ceea ce duce la divizarea acesteia în Ciprul de Nord, turcesc, şi Ciprul de Sud, grecesc. De jure, Ciprul este o singură ţară iar de facto este împărţită în Republica Cipru (parte cipriotă greacă) şi Republica Turcă a Ciprului de Nord. Prima entitate este recunoscută de UE ca fiind de fapt Cipru, în timp ce a doua este recunoscută doar de Turcia.

În anul 2004 Republica Cipru a devenit membră a Uniunii Europene şi în anul 2008 intră în zona Euro.

Cipru devine un important hub economic şi geostrategic între Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, afirmându-se prin stabilitatea sa macroeconomică, inflaţia scăzută, dobânzile mici şi un ritm accelerat al creşterii economice. Sistemul politic şi legislativ este stabil şi predictibil. Cu o economie de piaţă deschisă, sistemul economic cipriot se bazează pe sectorul economic privat încurajat de stat.

Descoperirea unor zăcăminte de hidrocarburi în sudul şi estul Ciprului a făcut din insulă un spaţiu economic dar şi geostrategic de mare importanţă pentru securitatea Europei. Petrolul şi gazele din această zonă ca şi gazele descoperite în Zona Economică Exclusivă a Egiptului, câmpul Zohr, pot constitui sursa alternativă gazului rusesc, intens căutată de SUA şi de unele state vest europene.

Găsirea acestor zăcăminte în Zona Economică Exclusivă a Ciprului a dus la dispute cu Turcia, având in vedere faptul ca aceasta recunoaşte doar Republica Turcă a Ciprului de Nord şi implicit zona sa economică exclusivă. În acest context Ankara consideră că are dreptul legitim de a exploata resursele energetice din acest platou a cărui hartă este destul de confuză, cu zone care, jurisdicţional se suprapun. Turcia are în zonă două nave de prospectare pe care le foloseşte în vederea delimitării viitoarelor câmpuri de exploatare. Cu ocazia discursului său la Dialogul Mediteranean al Consiliului Nord-Atlantic al NATO, pe data de 17 iunie 2019  preşedintele turc Tayyip Erdogan exprimându-şi speranţa ca NATO să sprijine interesele Turciei în estul Mării Mediterane spunea: „Drepturile legitime ale Turciei şi ale turcilor nord-ciprioţi asupra resurselor energetice din estul  Mediteranei nu sunt negociabile. Ţara noastră este hotărâtă să-şi apere drepturile ei ca şi pe cele ale turcilor ciprioţi... Ne aşteptăm ca NATO să respecte drepturile Turciei în acest proces şi să ne sprijine în prevenirea tensiunilor.”  

În vederea explorării şi, ulterior, a exploatării acestora, guvernul cipriot a împărţit platforma Zonei Economice Exclusive a Ciprului în 13 blocuri care, prin licitaţie, au fost  distribuite unor companii naţionale sau multinaţionale ca şi unor asocieri ale acestora. Prima licitaţie a fost atribuită în luna octombrie 2008 companiei texane Noble Energy pentru Blocul 12, numit Aphrodite. După ce a început exploatarea acestui bloc,în toamna anului 2018, Noble Energy şi-a păstrat doar 35%, celelalte părţi fiind vândute către Royal Dutch Shell şi către companiile israeliene Delek şi Avner. În anul 2016 a fost atribuită licitaţia de explorare şi exploatare a Blocului 10 către societatea mixtă  formată din Exxon Mobile şi Qatar Petroleum. În anul 2017 ENI a câştigat licitaţia pentru Blocul 8, iar societatea mixtă ENI/TOTAL pentru Blocul 6. Blocurile 2,3 şi 9 au fost atribuite către ENI  iar Blocurile 10 şi 11 către TOTAL. În anul 2017 ENI în parteneriat cu TOTAL au preluat Blocul 11.  

Odată cu începerea, cu 10 ani în urmă, a explorării zonelor din sud-estul Ciprului, pe lângă Turcia şi alte state aflate în proximitatea „comorii” au început prospecţiuni geologice off shore  în căutarea aurului negru şi a gazelor naturale. Odată cu aceasta  au început disputele diplomatice cum ar fi cele pentru definirea Zonelor Economice Exclusive între Israel şi Liban, Israel şi Egipt sau Egipt şi Grecia. În anul 2018 Israelul a semnat cu Egiptul un acord privind exportul de gaze naturale din câmpurile off-shore Tamar şi Leviathan. În acest an vor începe exporturile de gaze din aceste zone.

În felul acesta estul Mării Mediterane devine o zonă tot mai tensionată. Accesul la hidrocarburile submarine deschide răni vechi şi exacerbează eternele conflicte dintre Israel şi Teritoriile Palestiniene sau dintre greci şi turci în Cipru după divizarea insulei în urma invaziei turce din 1974. Limbajul agresiv folosit de către reprezentanţi ai Turciei şi Ciprului ca şi ameninţările cu forţa armată nu sunt de natură să permită poziţionarea părţilor pe poziţii de negociere.

Printr-un acord semnat în anul 2011 între ciprioţii turci şi Turcia a fost făcută delimitarea platformei maritime a Ciprului. Conform acestui acord Blocurile 1, 2, 3, 8, 9, 12 şi 13  ar aparţine Turciei. În baza acestui acord, în februarie 2019, nave de luptă turceşti au blocat poziţionarea navei de foraj Saipem 12000, aparţinând companiei italiene ENI în vederea explorării în blocul 3. Ca urmare, a fost suspendată explorarea în acest bloc iar Nicosia a acuzat Turcia de violarea legilor internaţionale. În aceste acţiuni, Turcia se prevalează de faptul că nu a ratificat Convenţia privind Legea Internaţională a Marilor şi Oceanelor din anul 1982 şi consideră ca Zona Economică Exclusivă se întinde până la 200 mile marine, ceea ce înseamnă că aceste blocuri intră şi în Zona Economică Exclusivă a Turciei.  Bazându-se pe această interpretare, Ankara a trimis în zonă nava de foraj marin Conqueror care a început explorarea blocului 3 participând la aceste operaţiuni alături de nava Fatih aflată deja în zona de operaţii.  

După ce va începe exploatarea gazelor din sud-estul Ciprului se va pune problema transportului acestora către Europa Centrală. În acest sens există următoarele variante: construcţia unor conducte submarine, construcţia unor facilităţi de lichefiere a gazelor şi transportul acestora în fază lichidă, construirea unor centrale electrice şi transportul energiei electrice sau transportul hidrocarburilor către Turcia şi de aici către Europa. Ultima variantă presupune însă rezolvarea problemei cipriote ceea ce este puţin probabil pe termen scurt.

Începerea exploatării în zona platformei continentale a Ciprului va constitui atât o variantă la gazele importate din Rusia  cât şi o concurenţă la gazele care ajung în centrul Europei prin Turcia. În aceste condiţii este evident că cele două state nu vor încuraja exploatarea platformei cipriote pentru asigurarea petrolului european şi vor căuta argumente geopolitice pentru a încetini sau bloca procesul. De altfel, supravegherea Zonei Economice Exclusive a Ciprului, este, cu certitudine, una din misiunile navelor militare ruse care sunt prezente în estul Mării Mediterane.

Conflictul între ciprioţii greci şi cei turci ajuns la faza acută prin intervenţia militară a Turciei în anul 1974 intrase, înainte de începerea explorărilor în sudul Ciprului într-o fază de tensiune continuă, dar de mică amploare. Acestea au amplificat divergenţele ducând la exacerbarea lor şi, în acest fel, la crearea unei situaţii conflictuale aflate în pragul unui conflict militar între Turcia şi Cipru ceea ce înseamnă, evident, între Turcia şi Grecia, ambele fiind state NATO.

Guvernul turc şi-a exprimat clar şi ferm poziţia faţă de lucrările de foraj din estul Mării Mediterane. Într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate ONU şi  Uniunii Europene, ministrul de externe al Turciei, Mevlut Cavusoglu arată că nava de foraj Fatih acţionează la 75km de coastele Ciprului fără a afecta zonele supuse procesului de licitaţie. El a menţionat faptul că frontierele maritime trebuie stabilite în urma unui proces de negociere şi avertizează UE să nu se poziţioneze în favoarea vreuneia dintre părţi.

Vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay a atras atenţia pe data de 15 mai 2019 că „Turcia şi Ciprul Turc trebuie să fie parte a ecuaţiei energiei în regiune”. Cu aceeaşi ocazie Nikos Christodoulides, ministrul de externe al Ciprului Grec  a cerut Consiliului Naţional de Securitate al SUA să sprijine drepturile Ciprului în Zona sa de Exclusivitate Economică. Este cunoscut faptul că SUA a sprijinit întotdeauna Ciprul în relaţia sa cu Turcia.

Consecvent acestei poziţii, pe data de 25 iunie 2019 s-a introdus în Camera Reprezentanţilor a SUA rezoluţia H.R.2913 intitulată “Eastern Mediterranean Security and Energy Partnership Act of 2019”.  Aceasta a fost deja votată de Senat urmând a fi transformată în lege şi trimisă la semnat preşedintelui SUA. Documentul a fost votat la câteva zile după ce Turcia a dislocat o a doua navă de foraj în zona incriminată.

H.R. 2913 prin prevederile şi punctele de vedere exprimate se poziţionează în opoziţie cu atitudinea Turciei în problema explorării şi exploatării hidrocarburilor în Zona de Exclusivitate Economică a Ciprului. În felul acesta SUA creşte tensiunile pe care le are cu Turcia referitor la achiziţionarea de sisteme S 400 din Rusia şi la refuzul, în consecinţă, al SUA de a livra avioane F35 Turciei.

Prin noua legislaţie este ridicat embargoul pe arme care a fost impus de SUA Ciprului în anul 1987. Această măsură nu a avut efectul dorit de a preîntâmpina militarizarea Ciprului întrucât Ciprul a achiziţionat arme din Rusia. 

Măsurile propuse se referă la cooperarea în domeniul explorării şi exploatării resurselor energetice între Grecia, Cipru şi Israel.

Fără a menţiona în mod explicit Turcia, noua legislaţie cere Departamentului de Stat al SUA să raporteze Congresului SUA orice interferenţă străină ce ar afecta eforturile cipriote de a fora în Zona sa Economică Exclusivă ca şi eventualele violări ale spaţiului aerian al insulei în Marea Mediterană.     

H.R.2913 este cea de a cincea legislaţie a Congresului SUA care interzice livrarea către Turcia a avioanelor F35, în cazul în care această ţară nu renunţă la achiziţionarea din Rusia a sistemelor de apărare antiaeriană S 400.

Pentru a întări sprijinul pe care SUA îl acordă Greciei şi Ciprului, legislaţia prevede, în final, asistenţă de securitate Ciprului de 2 mil.$ şi Greciei în valoare de 5 mil.$ pentru a permite SUA intrarea în procesul de cooperare în domeniul energiei.  

Aşa cum o fac  şi în alte situaţii SUA combină interesele de securitate cu cele economice. Eforturile pentru prevenirea militarizării estului Marii Mediterane sunt combinate cu dezvoltarea cooperării în domeniul energiei, prin implicarea companiilor private ale SUA în explorarea şi exploatarea off shore a hidrocarburilor.