Reprezentant al talibanilor: Statele Unite intenţionează reducerea la jumătate a trupelor din Afganistan
Mihai DraghiciStatele Unite au promis, în cadrul negocierilor, reducerea la jumătate a trupelor americane din Afganistan în următoarele luni, afirmă un reprezentant al insurgenţilor talibani afgani, citat de agenţiile RIA Novosti şi Reuters.
"Da, americanii ne-au spus luna trecută că vor retrage jumătate din trupe în perioada februarie-aprilie", a declarat Abdul Salam Hanafi, un reprezentant al Mişcării talibanilor afgani.
Hanafi a precizat că Washingtonul a agreat ideea retragerii totale a efectivelor militare din Afganistan la un moment dat. "Calendarul retragerii totale va fi discutat la următoarele întrevederi", a adăugat Hanafi.
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi-a atras critici dure după ce a anunţat retragerea trupelor americane din Siria şi reducerea efectivelor militare din Afganistan.
În discursul despre "Starea Naţiunii", Donald Trump a declarat: "Am accelerat negocierile pentru a ajunge la o soluţie politică în Afganistan. (...) Pe măsură ce vom face progrese în aceste negocieri, vom putea reduce efectivele militare şi ne vom concentra pe combaterea terorismului", a explicat Trump.
În replică la comentariile reprezentantului talibanilor, Departamentul de Stat al SUA a transmis că încă nu a fost stabilit calendarul reducerii efectivelor militare, precizând că deciziile vor fi luate "când condiţiile de pe teren vor permite". "Nu am stabilit încă un calendar al posibilei reduceri a trupelor (...)", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.
Negociatorii Statelor Unite au ajuns la un acord cu reprezentanţi ai insurgenţilor talibani pentru un proiect de tratat ce ar putea pune capăt conflictului din Afganistan, care durează de 17 ani, a anunţat la sfârşitul lunii ianuarie emisarul Washingtonului, Zalmay Khalilzad.
Cea mai recentă sesiune a negocierilor cu insurgenţii talibani afgani s-a desfăşurat în ianuarie în Qatar. Zalmay Khalilzad, emisarul special american pentru Reconciliere în Afganistan, s-a deplasat ulterior în Kabul pentru a le prezenta rezultatele liderilor afgani. Liderii insurgenţilor talibani refuză negocierile directe cu Administraţia de la Kabul, pe care o consideră o "marionetă". Talibanii s-au aflat la putere în Afganistan în perioada 1996-2001, până la invazia militară americană lansată după atentatele comise de reţeaua teroristă Al-Qaida pe 11 septembrie 2001. "Avem un proiect de acord-cadru care trebuie detaliat înainte de a deveni acord", a declarat Zalmay Khalilzad într-un interviu acordat cotidianului The New York Times.
În pofida anunţului, analiştii cred că sunt necesari câţiva ani până la ajungerea la un acord de pace în Afganistan.
Statele Unite analizează posibilitatea retragerii trupelor din Afganistan în schimbul unui acord de încetare a focului şi al angajamentului talibanilor de a iniţia negocieri cu Administraţia de la Kabul.