Relaţiile UE – Rusia la nivelul cel mai scăzut posibil

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia au avut, până la jumătatea lunii februarie 2021, un parcurs pragmatic, bazat mai mult pe relaţiile economice. Nu numai istoria, dar şi interpretarea prezentului, au adus din nou în discuţie argumente geopolitice sau politice văzute divergent de cele două mari puteri.

Relaţiile UE-Rusia le-au influenţat pe cele dintre UE şi SUA ca şi pe cele dintre Rusia şi SUA

Practic, relaţiile Rusia-SUA s-au deteriorat în 2014, odată cu intervenţia Rusiei în Crimeea şi în sud-estul Ucrainei. Imediat, SUA au încetat dialogul la nivel înalt şi  au început demersuri pentru introducerea de sancţiuni. Pentru o perioadă, prin atitudinea Rusiei asupra UE, puteau fi controlate relaţiile dintre Germania şi SUA.

În aceeaşi perioadă, Uniunea Europeană, cu interese economice importante în Rusia, a devenit, prin intermediul Germaniei, dependentă de Moscova, cel puţin în domeniul energetic. Dacă relaţiile economice au devenit interdependente, în domeniul politic acestea au rămas destul de distante. Germania a încercat să evite influenţele politice în domeniul economic. Ea a participat la toate sancţiunile economice şi politice iniţiate de Uniunea Europeană şi SUA, luate ca măsuri coercitive datorită invadării Crimeii şi sud estului Ucrainei. La acel moment, Angela Merkel a declarat că „preşedintele rus trăieşte într-o altă lume”. Cu toate acestea, de atunci şi până în prezent cei doi lideri vorbesc frecvent la telefon, se informează reciproc sau detaliază măsurile luate de ambele părţi.

La eforturile Germaniei de a dezvolta noi relaţii cu Rusia se adaugă şi cele ale Franţei, preşedintele Macron fiind angajat într-un amplu proces diplomatic în rezolvarea conflictului militar din sud-estul Ucrainei.

Pentru europeni, scopul declarat al dezvoltării relaţiilor era alipirea UE la Eurasia şi constituirea unui spaţiu economic comun, de la Lisabona la Vladivostok, cu acceptarea normelor UE în domeniul economic, dar cu o politică externă independentă. În felul acesta, Rusia s-ar poziţiona ca partener asociat şi nu ca membru al UE sau candidat al UE, ca Turcia.

Rusia a preferat sintagma “Greater Europe” pentru a sublinia că, prin prezenţa ei, alături de statele UE,  Europa devine “măreaţă”. Un regim liber al vizelor ar putea permite circulaţia cetăţenilor în tot acest spaţiu geografic.  

Noua arhitectură de securitate ar fi centrată pe OSCE, în timp ce NATO şi Moscova ar trebui să asigure împreună cu Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă stabilitatea continentului.  

Uniunea Europeană urmărea prin acest demers atingerea obiectivului de autonomie strategică şi deplină independenţă de SUA şi de administraţia Trump. Liderii europeni considerau că sunt capabili ca, împreună cu Rusia, care este membră a Consiliului de Securitate ONU, o puternică deţinătoare de arme nucleare şi stăpânind o întreagă gamă de tehnologii de generaţia a 5-a, să devină, prin asociere, cea mai mare putere a lumii.

Ceea ce au omis analiştii occidentali este faptul că Rusia lui Putin nu poate, conform istoriei sale, să aibă prieteni sau asociaţi. Lungul şir de conflicte în desfăşurare, ca şi politica de forţă   pe care o duce Kremlinul, susţinute de o diplomaţie a ameninţărilor şi a asasinatelor, au convins, probabil,  liderii UE că o asociere formală, prin intermediul NATO, cu SUA, cu care împărtăşesc aceleaşi valori, în cadrul relaţiei transatlantice, este mai bună decât o “tovărăşie cu Rusia”.   

Fostul preşedinte Barack Obama a cerut Europei să fie alături de SUA în procesul de izolare a Rusiei. Uniunea Europeană, la solicitarea Germaniei şi Franţei, nu a aderat la această solicitare, dar a introdus propriile sancţiuni împotriva Moscovei.

Relaţia dintre Germania şi, implicit, UE şi Rusia, este complexă. Ea presupune dezvoltarea relaţiilor politice şi diplomatice simultan cu cooperarea în domeniul energiei. Deşi Germania susţine  separarea relaţiilor economice de cele politice, este evident că, pe măsură ce se strâng relaţiile economice cu Rusia, se estompează cele cu SUA. Dimpotrivă, orice îndepărtare a UE faţă de Rusia duce la o apropiere de SUA.

În această perioadă, deosebit de complicată, are loc otrăvirea de către autorităţile ruse a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi. Acesta părăseşte Rusia şi se vindecă în Germania. Întors în Rusia, el este judecat şi arestat. Ca reacţie la comportamentul lui Putin, UE anunţă noi sancţiuni aplicate Rusiei. Pentru a nu agrava şi mai mult situaţia economică a Rusiei, această decizie se referă doar la anularea dreptului de circulaţie a unor oficiali care au participat la tentativa de asasinare a lui Navalnîi. Sancţiunile UE au fost sprijinite şi de noul preşedinte american, aceasta fiind dovada că Joseph Biden este determinat să continue presiunea asupra Moscovei, dar într-o manieră mult mai eficientă.

Pentru europeni, cazul Navalnîi a dus la risipirea speranţelor că relaţia UE-Rusia poate fi orientată doar către afaceri (business oriented). In felul acesta, mitul atragerii Rusiei la valorile occidentale s-a ruinat după ani de negocieri pe care UE le-a dus, cu perseverenţă, cu speranţa că Rusia va putea fi adusă în rândul democraţiilor lumii. 

Vizita şefului politicii externe a UE, Josep Borrel, la Moscova a răspuns la toate întrebările pe care şi le puneau liderii europeni în ceea ce priveşte relaţia UE cu Rusia. Lucrurile se vor clarifica în martie 2021, printr-un document comun al tuturor statelor Uniunii.

Josep Borrel a făcut o vizită oficială la Moscova pentru a vedea cu ochi proprii care este poziţia Rusiei faţă de principalele divergenţe ale acesteia cu Uniunea Europeană. În acest scop, s-a întâlnit cu Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei. Chiar de la începutul discuţiei, Borrel a ridicat problema cea mai stringentă, cea legată de otrăvirea şi arestarea lui Aleksei Navalnîi, subliniind că, în perspectiva UE, aceasta este o încălcarea a drepturilor omului.  În partea a doua a întâlnirii, Lavrov a avut o discuţie contondentă cu Borell, situată în afara uzanţelor diplomatice, afirmând brutal că Uniunea Europeană nu este un partener serios. Ulterior desfăşurării întâlnirii, Serghei Lavrov a ameninţat UE şi întreaga lume democratică că ţara sa este pregătită să rupă relaţiile cu Uniunea Europeană dacă aceasta va continua să impună sancţiuni Rusiei în cazul Navalnîi.

Obsedat de posibilitatea izolării Rusiei, Lavrov a declarat: “Nu vrem să ne izolăm singuri din viaţa globală, dar trebuie să fim pregătiţi pentru aceasta. Dacă vrei pace trebuie să te pregăteşti pentru război”.  Dimitri Peskov, purtătorull de cuvânt al Kremlinului, a încercat să detensioneze atmosfera dintre Bruxelles şi Moscova  acuzând media că a scos cuvintele lui Lavrov din context: „Rusia a vrut să dezvolte relaţiile cu Bruxellesul, dar trebuie să fie pregătită pentru ce este mai rău”.

Cuvintele lui Lavrov par a semăna cu o ameninţare la adresa Uniunii Europene

De altfel, poziţia ministrului rus de externe i-a permis lui Borell să sublinieze şi să condamne Kremlinul prin afirmaţia: “Kremlinul vede democraţia ca pe o ameninţare existenţială”, menţionând în acelaşi timp că, în opinia sa, UE trebuie să aibă o politică dură faţă de Rusia după ani de zile în care a încercat să îmbunătăţească relaţiile cu aceasta.

Chiar şi supusă ameninţărilor Rusiei că va rupe relaţiile  cu Uniunea Europeană, aceasta din urmă a introdus pe data de 2 martie 2021 noi sancţiuni Rusiei în cazul Navalnîi. Trebuie remarcat faptul că, spre a sublinia noua relaţie transatlantică şi disponibilitatea de pe ambele ţărmuri ale Atlanticului pentru o bună cooperare, sancţiunile împotriva Rusiei, au fost impuse simultan, de cei doi aliaţi, în aceeaşi zi de 2 martie 2021.

Pentru a nu impune sancţiuni de natură economică, ce ar înrăutăţi nivelul de trai al populaţiei, şi aşa foarte scăzut, ele s-au adresat mai ales unor persoane de pe lanţul de decizie al condamnării. Acestora li s-a interzis accesul în statele UE şi, respectiv, în SUA. Deşi simbolice, sancţiunile au dus la tratarea Kremlinului ca o organizaţie infracţională membră a grupurilor de crimă organizată la nivel internaţional. Nu au fost sancţionate o serie de personalităţi, în frunte cu Putin, pentru a lăsa poarta deschisă unor negocieri ulterioare, cum ar fi cele care abordează tematica reducerii înarmărilor.

Prin aceste măsuri SUA dovedesc că sunt decise pentru o abordare fermă a Rusiei, care să facă uitată atitudinea ambiguă a Administraţiei Trump. Ca o altă exemplificare a acestei schimbări este şi faptul că FBI a emis un mandat internaţional pentru arestarea lui Evgheni Prigojin, apropiat al lui Putin, considerat a fi creatorul şi finanţatorul conceptului de „armată privată” în Rusia. 

Prin această atitudine, UE dovedeşte încă o dată că doreşte să devină una dintre cele patru mari puteri ale lumii, care în deciziile de bază privind soarta lumii este alături de SUA.

Dacă în ceea ce priveşte relaţia UE cu Rusia, lucrurile par a deveni clare, este posibil ca, prin angajarea unor resurse alternative de energie, Germania să devină, din victimă a şantajului cu energie, factorul care impune regulile. Prin reducerea cantităţii de gaze importate de către statele UE prin Nord Stream 2, Rusia, prin diminuarea veniturilor adiacente, va suferi din punct de vedere economic. Dacă, prin îmbunătăţirea  relaţiilor transatlantice, alternativa de energie devine chiar SUA, Rusia va pierde atât din punct de vedere economic, cât şi geostrategic.