RELAŢIA UE-CHINA - ALTERNATIVĂ LA OFERTA TRANSATLANTICĂ?

Lipsa de unitate şi implicit de direcţie marchează momentul actual pe care îl parcurge Uniunea Europeană, preocupată de viitoarea sa traiectorie pe scena internaţională şi de menţinerea balanţei actuale a puterii în regiune. Apariţia unor state vocale, cu o economie puternică şi stabile din punct de vedere politic, dornice să-şi promoveze interesele naţionale individuale cu preţul intereselor colective ale UE, fac ca celelalte state membre să-şi dorească mai multă libertate în domeniul politicii economice. Şi nu numai.

Plecând de la premisa că independenţa a fost întotdeauna mai lucrativă decât interdependenţa, aceasta lipsă de unitate, la nivelul UE, se face resimţită din ce în ce mai mult în ultima perioadă. Fără un plan comun de a continua în direcţia stabilită de principiile sale fondatoare, membrii săi, în căutarea unor perspective economice mai bune, se vor depărta de esenţa spaţiului comunitar. Şi China, paradoxal, poate fi forţa externă care îi poate aduce împreună.

Aflată într-o relaţie cu suficiente sincope cu SUA, Uniunea Europeană întâmpină greutăţi în a se manifesta ca actor cheie într-o lume din ce în ce mai multipolară într-un moment de evoluţie a triunghiului strategic China, UE şi SUA.

În ciuda avertismentelor americane, presiunea unor guverne din cadrul UE subminează în mod voluntar politica externă a Uniunii, slăbind sau blocând poziţiile UE, la cererea puterilor externe spaţiului comunitar. Cu toate acestea, guvernele sunt pe deplin conştiente că ţările lor au nevoie de UE, în acelaşi timp, din motive economice dar şi în domenii specifice de politică externă, de securitate şi de apărare.

Deşi rivalităţile de mare putere dintre SUA şi China amplifică presiunea SUA asupra UE pentru a-şi defini explicit poziţia sa în relaţia cu Beijingul, succesul vizitei preşedintelui chinez în Europa şi poziţiile unor lideri europeni marcanţi au arătat progresul şi potenţialul cooperării dintre China şi UE în diferite domenii (economic, cultural etc.).

O succintă analiză a evenimentelor din ultimii 10 ani evidenţiază câteva momente cu valenţă geopolitică în ceea ce priveşte preocuparea Beijingului faţă de Europa.

Schimbarea profundă în politica externă a Statelor Unite, ca urmare a noului concept geopolitic (Pivot to Asia - 2011), prin care se face o translaţie a interesului strategic al Washingtonului către Asia de Est, pune China într-o situaţie delicată.

Modelul iniţiativei chineze din anul 2012, cunoscută sub numele de „16 + 1”, destinată promovării cooperării cu 16 ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv ţările balcanice, evidenţia anvergura preocupărilor Chinei în arealul european, un jucător strategic important cu rol major în geopolitica regiunii, a cărei relaţionare a fost percepută, la acel moment, ca bilaterală, strict tranzacţională.

Dorinţa Beijingului, de a ieşi din „corsetul strategic” al SUA, se materializează, însă, în anul 2013, când preşedintele Xi Jinping lansează proiectul New Road Silk (denumit mai târziu One Belt, One Road), marcând astfel sfârşitul politicii sale externe „low profile” prin adoptarea unei politici corespunzătoare restabilirii rolului istoric, economic, politic şi cultural al Chinei şi Eurasiei în lume.

Cu toate că iniţiativa este concentrată pe Asia, ţări din Europa Centrală şi de Est (CEE) formează o parte importantă a Belt and Road Initiative (BRI), acest lucru reflectând dezvoltarea foarte intensă a cooperării China - CEE sub auspiciile BRI.

Din cele 16 ţări (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia), 11 sunt state membre ale UE (dintre care cinci sunt membre ale zonei euro), patru sunt ţări candidate la aderarea la UE şi unul este un stat potenţial candidat. Începând cu anul 2016, odată cu achiziţia de către grupul China Ocean Shipping Co (COSCO) a unei participaţii de 51% în portul Pireu, caracterul implicării Chinei în CEE a început să se schimbe. Împrumuturile acordate Macedoniei, Serbiei, Muntenegrului pentru finanţarea proiectelor de infrastructură rutieră, ca şi investiţiile în alte domenii, în ciuda avertismentelor din partea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar International că proiectele pot pune în pericol stabilitatea fiscală a ţărilor din Balcani, demonstrează că atitudinea Chinei faţă de regiune este total diferită faţă de ceilalţi actori care îşi manifestă cu reţinere interesele în această zonă.

Această componentă eterogenă (Iniţiativa 16+1) şi cooperarea directă a acestor ţări cu China, au atras critici importante din partea Uniunii Europene, blamând Beijingul pentru presupusa subminare a procesului de integrare europeană şi solicitând adoptarea politicii „One Europe”, identică cu cea adoptată de UE în relaţia cu China „One China”.

În iunie 2018, la cel de-al 8-lea summit al cooperării China-CEE din Sofia, Bulgaria, mulţi au speculat că relaţiile Beijingului, cu capitalele statelor din CEE, ar putea trece printr-o perioadă de răcire. Cu toate acestea, summit-ul de la Dubrovnik, din 11-13 aprilie 2019, va sfida toate aceste predicţii.

Deşi se credea ca acesta va fi ultimul summit al acestui format de cooperare China CEE (16+1), realitatea a demonstrat ca motivul schimbării formatului nu va fi cel preconizat, ci doar pentru că este de aşteptat ca un alt stat să devină parte a iniţiativei. Era vorba despre Grecia care, prin cedarea controlului asupra portului Pireu, a îndeplinit dorinţa Beijingului de a conecta portul, prin Macedonia, cu linia de cale ferată de mare viteză propusă între Belgrad şi Budapesta şi apoi spre partea de vest a continentului.

Acest lucru va transforma în mod eficient Iniţiativa „16 + 1” în „17 + 1” o mişcare ce pare să confirme importanţa ţărilor CEE pentru China.

Ca urmare, cooperarea Chinei cu ţările din Europa Centrală şi de Est a atras un val de critici din partea Uniunii Europene. În ultimii trei ani, oficialii UE au blamat China pentru presupusa subminare a procesului de integrare europeană, transformând ţări din Europa Centrală şi de Est în „cai troieni”, contribuind astfel la adâncirea disensiunilor dintre statele membre.

Dacă la toate acestea adăugăm poziţia cancelarului Angela Merkel, din mai 2013, când, împreună cu premierului chinez Li Keqiang, sărbătoreau „echipa de vis China-Germania”, investiţiile importante ale Chinei în terminalele europene CSP Zeebrugge din Belgia, terminalul de containere Noatum din portul Valencia din Spania şi alte porturi din Europa, este evidentă dubla măsură cu care este apreciată influenţa Beijingului în Europa de sud-est.

Aceste temeri s-au materializat, la începutul lunii martie 2019, înaintea vizitei preşedintele Xi Jinping în Europa, într-o Comunicare comună către Parlamentul European, Consiliul European şi Consiliu, „UE-China – o perspectivă strategică”. În această comunicare, „China este, în acelaşi timp, în diferite domenii de politică, un partener de cooperare cu care UE are obiective strâns aliniate, un partener de negociere cu care UE trebuie să găsească un echilibru la nivelul intereselor, un concurent economic care aspiră la ocuparea poziţiei de lider în domeniul tehnologic şi un rival sistemic care promovează modele alternative de guvernanţă.”  Era 12 martie 2019, când UE, pentru prima data, recurge la un astfel de mesaj contondent în direcţia Chinei.

Această nouă strategie a fost aprobată, de Consiliul European la 22 martie, în cadrul pregătirii pentru summit-ul anual UE-China care a avut loc pe 9 aprilie.

O analiză atentă a acestei abordări evidenţiază o presiune a unor state membre şi a mediului de afaceri asupra Comisiei Europene, pentru a lua o hotărâre mai fermă faţă de China. La baza acestui demers stă un raport recent al confederaţiei industriilor germane, în care se afirmă că societăţile comerciale din UE se confruntă încă cu probleme serioase de acces pe piaţa chineză şi că întreprinderile chineze de stat beneficiază de subvenţii neloiale.

La aceasta se mai adaugă o presiune din ce în ce mai mare din partea Statelor Unite, care au cerut guvernelor europene să nu accepte tehnologia Huawei în dezvoltarea reţelelor lor 5G şi să nu susţină iniţiativa Chinei, Belt and Road.

O astfel de atitudine denotă faptul că problemele ridicate de Bruxelles şi Washington în relaţia cu China, sunt similare, dar situaţiile sunt diferite, UE fiind obligată să conştientizeze importanţa Chinei ca partener comercial, fapt pentru care nu este interesată să decupleze China de la imensa piaţă europeană printr-un conflict bilateral aşa cum a făcut-o SUA.

În ultima decadă a lunii martie, vizita preşedintelui chinez Xi Jinping în Italia, Monaco şi Franţa, fără a ne opri asupra contractelor economice de peste 60 de miliarde de dolari, a reprezentat mult mai mult decât o oferta economică, a marcat un moment politic mult mai important. Acesta s-a petrecut la Paris, pe timpul vizitei in Franţa, când cancelarul german Angela Merkel, după discuţiile cu preşedinţii Xi Jinping, Emmanuel Macron şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a recunoscut că Uniunea Europeană doreşte „să joace un rol activ” în iniţiativa BRI. Mai mult, în ciuda presiunii SUA, Italia, un membru al G7, în timpul vizitei lui Xi, a semnat un memorandum de înţelegere privind iniţiativa Belt and Road. De asemenea, Italia a susţinut că semnarea Memorandumului de înţelegere (care nu acoperă tehnologia 5G), nu este in contradicţie cu strategia globală a UE faţă de China.

Pe timpul vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping în Franţa, partea franceză a evidenţiat nevoia Chinei şi a UE de a colabora pentru a proteja ordinea internaţională bazată pe reguli. Acesta este motivul pentru care preşedintele francez Emmanuel Macron i-a invitat pe cancelarul german, Angela Merkel, şi pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, să se întâlnească cu Xi la Paris pentru a discuta despre viitorul multilateralismului. În primul rând, aceasta înseamnă sprijin pentru reforma Organizaţiei Mondiale a Comerţului (World Trade Organization), ţinând cont de schimbările tehnologice şi financiare din ultimul deceniu.

La 9 aprilie, liderii din Uniunea Europeană şi China s-au întâlnit la Bruxelles pentru cel de-al 21-lea summit anual. După ce, cu o lună în urmă, Europa numise China un „concurent economic” în domeniile industriale critice şi un „rival sistemic” din punct de vedere politic, UE se afla, la acest summit, în faţa unei provocări majore, determinată de nevoia de a-şi menţine această poziţie.

Cu toate acestea, s-a reuşit emiterea unei declaraţii comune semnate de către preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi Li Keqiang, premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze. Plină de propuneri ce trebuie implementate, de dorinţa de a găsi soluţii şi de a recunoaşte progresul, fără a se menţiona nimic despre problemele contencioase, Declaraţia comună este însă apreciată prin existenţa sa, în condiţiile în  care anul trecut nu s-a semnat un astfel de document. În plus, s-a stabilit pentru anul viitor să se finalizeze Acordul de investiţii, între Bruxelles şi Beijing, document la care se lucrează începând cu 2013.

În concluzie, summit-ul, deşi a cuprins multe teme majore de dezbatere, s-a încheiat evidenţiind faptul că Beijingul este suficient de puternic pentru a bloca soluţionarea acestora pe baza poziţiilor unilaterale europene. Declaraţia lui Jean-Claude Juncker „Dacă relaţiile se bazează pe un realism mai mare cu privire la constrângerile în care operează fiecare partener, atunci este o bază mai bună pentru viitorul parteneriat”, demonstrează acest lucru.

Abia încheiat summit-ul UE – China, la care premierul chinez Li Keqiang a promis deschiderea economiei ţării sale către Europa, un alt summit, la Dubrovnik, Croaţia, desfăşurat în perioada 11-12 aprilie, marchează un alt moment de succes al Chinei, de astă dată în relaţia cu liderii din Europa Centrală şi de Est.

Liderii celor 16 state europene plus China, reunite în cadrul Platformei economice pentru investiţii chineze („16+1”), s-au întâlnit în contextul eforturilor chineze de a atrage statele est europene în programele sale strategice. De menţionat este faptul că la acest summit a participat, aşa cum se preconiza deja, primul ministru grec, Alexis Tsipras, marcând astfel noul format al reuniunii, „17+1”.

În cadrul unei ceremonii, protocoalele şi MOU-urile privind domenii precum comerţul, agricultura, siguranţa alimentară, sănătatea publică, salubritate, comerţul electronic şi tehnologia înaltă au fost semnate de reprezentanţii ţărilor din China şi CEE. Protocoalele implică, de asemenea, fonduri de facilitare pentru Iniţiativa Belt and Road şi programe de formare în domeniul inovaţiei, conduse de Huawei.

În speranţa că această cooperare cu ţările din Europa Centrală şi de Est va aduce Beijingul mai aproape de Uniunea Europeană, China a promis să intensifice comerţul cu aceste ţări şi să acorde mai mult sprijin financiar pentru proiectele majore de infrastructură transfrontalieră în scopul de a promova cooperarea regională.

O linie de credit de 10 miliarde de dolari şi un fond de investiţii de 3 miliarde de dolari, anunţate anterior, pentru regiunea celor 16 ţări, constituie un semnal de confirmare a promisiunilor gigantului asiatic că va continua să-şi deschidă economia şi să aprofundeze legăturile cu blocul economic reprezentat de aceste state. În plus, Europa de Est este o componentă esenţială a vastului proiect „Belt and Road” cu o valoare de aproximativ 1 trilion de dolari şi care, vizează construirea de infrastructură de transport, terestră şi maritimă pentru a permite exporturilor chineze să circule spre vest.

Concluzionând, chiar dacă aproape jumătate dintre statele membre UE au semnat memorandumuri de înţelegere cu China în legătură cu Iniţiativa Belt and Road, Comisia Europeană, Franţa, Germania şi Regatul Unit continuă să aibă rezerve privind lipsa de transparenţă şi posibila capcană a datoriilor pentru ţările care au luat imense împrumuturi chinezeşti.

Cu toate aceste rezerve, creşterea Chinei, prin dinamismul economic şi tehnologic de neegalat, devine foarte importantă deoarece va putea stabili condiţii prin care UE si China vor rămâne interdependente. Şi pentru că Bruxelles-ul şi Beijingul au fost ambele afectate de politica „America First” a administraţiei americane şi suferă din cauza impunerii de tarife, interdependenţa, pentru fiecare în parte, se va manifesta şi în relaţia cu SUA, pentru a asigura prosperitatea cetăţenilor lor.

În final, ţinând cont de declaraţia prim ministrului grec, Alexis Tsipras, că este important ca regiunea să lase în urmă crizele şi conflictele recente şi să coopereze atât la nivel regional, cât şi la nivel mondial, ideea lansată la începutul analizei devine din ce în ce mai actuală.

Ca urmare, o parte din naţiunile europene au identificat o forţă externă care le poate aduce împreună, UE nu a putut prezenta o contra ofertă, iar SUA au jucat un rol critic şi adesea au neglijat aceasta realitate geopolitică.