17 august 2018

Reintroducerea sancţiunilor americane la adresa Iranului – încredere în paradigma adoptată faţă de Coreea de Nord sau calea spre un alt Irak?

Monitorul Apărării şi Securităţii

Casa Albă a decis reintroducerea sancţiunilor economice la adresa Iranului, consfinţind astfel linia dură adoptată de Donald Trump după retragerea unilaterală a SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian. Pe termen scurt/mediu, foarte probabil aceste sancţiuni vor afecta negativ atât situaţia internă din Iran, cât şi companiile europene implicate în afaceri în această ţară. Rămâne de văzut care sunt adevăratele intenţii ale preşedintelui american şi care sunt opţiunile regimului de la Teheran şi, cel mai important, dacă aceste măsuri vor conduce la realizarea obiectivelor propuse de Washington sau vor constitui un factor detonant al situaţiei din Orientul Mijlociu.

Sursă foto: Mediafax

 Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat (06.08), ordonanţa executivă prin care au fost reintroduse sancţiunile la adresa Iranului. „Îndemnăm toate naţiunile să adopte acţiuni prin care să pună regimul iranian în faţa următoarelor opţiuni: fie îşi schimbă comportamentul ameninţător şi destabilizator şi se va putea reintegra în economia mondială, fie continuă pe calea izolării economice”, a declarat Trump, citat de agenţia The Associated Press.

Trump s-a declarat deschis negocierii unui acord mai cuprinzător care să facă referire la întreaga paletă de activităţi „maligne” ale regimului (de la Teheran), inclusiv programul balistic şi sprijinul pentru terorism. Liderul de la Teheran a respins oferta lui Trump, afirmând că „negocierile sub sancţiuni nu au niciun sens”. 

Primul val al sancţiunilor a intrat în vigoare marţi (07.08 ora 04.00 GMT/07.00 ora României) şi include oprirea tranzacţiilor financiare şi a importurilor de materii prime, precum şi restricţii privind achiziţiile în sectoarele auto şi aeronautic. Un al doilea val va intra în vigoare în luna noiembrie a.c. şi priveşte sectorul petrolier şi al gazelor naturale, dar şi tranzacţiile efectuate de Banca Centrală a Iranului.

 

Sunt eficiente sancţiunile economice?

O echipă de cercetători de la Peterson Institute for International Economics (PIIE) din SUA au analizat 200 de cazuri de aplicări de sancţiuni economice - de la Primul Război Mondial până la începutul secolului XXI. Concluzia a fost că sancţiunile au avut efect în doar o treime din cazuri (cifra este controversată; alţi cercetători cred că sancţiunile au fost eficiente în doar 5% din cazuri).

Una din concluzii este că sancţiunile sunt mai eficiente atunci când sunt impuse unor state democratice decât unor regimuri autoritare, pentru că într-o democraţie există mai multe canale prin care populaţia îşi poate manifesta nemulţumirea şi creşte astfel presiunile asupra propriului guvern.

Deşi nu se poate afirma în mod clar că sancţiunile economice servesc la atingerea unor obiective politice, se constată că ele pot dăuna serios economiei ţărilor sancţionate. Cuba si Coreea de Nord sunt exemple elocvente în acest sens, dar în ambele cazuri sancţiunile nu au dus şi la schimbarea direcţiei politice a acestor ţări.

Pe de altă parte, pentru ca sancţiunile să fie eficiente, este important să existe un front comun de impunere a acestora, ţările care sancţionează trebuind să acţioneze unitar pe această temă.

 

Regimul de la Teheran nu va putea supravieţui fără exportul de petrol.

Acordul nuclear din 2015 părea să fie marea şansă a relansării economice a Iranului, dar creşterea economiei a fost modestă. Alegerile prezidenţiale din mai 2017 i-au adus al doilea mandat lui Hassan Rohani, dar populaţia este departe de a fi entuziasmată de progresele economico-sociale promise după JCPOA. Au avut loc proteste faţă de criza de apă din unele oraşe ale ţării. Autorităţile au trebuit să elibereze recent doi deţinuţi politici. Retragerea SUA din JCPOA şi reintroducerea sancţiunilor au afectat deja economia iraniană, şi aşa vulnerabilă din cauza corupţiei şi managementului defectuos. Din martie şi până în prezent, rialul iranian a pierdut jumătate din valoare, iar regimul pare tot mai instabil.

 

Sancţiunile au implicaţii şi asupra companiilor europene.

Acestea riscă la rândul lor sancţiuni din partea Washingtonului dacă nu încetează afacerile cu Iranul sau pentru că, în cazul unor produse, au nevoie de licenţe americane, cum este cazul avioanelor fabricate în Europa, dar care au şi componente produse în SUA. Vor fi afectate afaceri ale companiilor europene din  industriile aeronautică, auto, petrolieră, turismul şi transportul aerian de pasageri, industriile feroviară şi navală, domeniul farmaceutic etc.

Oficialii europeni au reacţionat puternic şi fac eforturi atât pentru a proteja companiile europene care derulează afaceri cu Iranul, cât şi pentru a păstra acordul nuclear din 2015 (JCPOA) din care SUA s-au retras în luna mai a.c.


Ce va urma?

Iranul se detaşează în acest moment ca având cel mai puternic potenţial de a provoca o „explozie” în Orientul Mijlociu, cu multiple consecinţe în plan internaţional. Instabilitatea internă a regimului de la Teheran, cauzată de situaţia economică,  problemele sociale, criza de apă, inflaţia, scăderea nivelului de viaţă şi creşterea nemulţumirilor populaţiei, dar şi relaţiile externe din ce în ce mai problematice atât în regiune (cu Israel, Arabia Saudită, Yemen, Siria, Turcia etc.) cât şi cu SUA, constituie factori agravanţi ai situaţiei.

Scenariul optimist ar fi ca, urmare a sancţiunilor şi izolării diplomatice, liderii iranieni să accepte să se aşeze la masa negocierilor cu SUA. Regimul iranian ar putea face concesii cu privire la ceea ce Washingtonul consideră a fi influenţa nefastă a Iranului în regiune, mai ales sprijinul oferit de Teheran regimului de la Damasc. Pe de altă parte, o exacerbare a situaţiei interne, prin reintroducerea sancţiunilor, ar putea declanşa o schimbare a regimului şi o reorientare a Iranului în sensul dorit de Washington. Până în 1979, regimul şahului de la Teheran era un apropiat al SUA. O revenire la această situaţie ar deveni foarte utilă politicii externe americane în Orientul Mijlociu.

Într-un scenariu pesimist, sancţiunile ar escalada tensiunile dintre Washington şi Teheran, autorităţile iraniene ameninţând recent[i] (din nou) că ar putea încerca să blocheze transporturile de petrol care trec prin Strâmtoarea Hormuz. O astfel de evoluţie începe să fie evocată din ce în ce mai des în declaraţii politice, interviuri, analize şi comentarii venind dinspre Iran sau despre Iran.

Deşi nu poartă spectrul bombei nucleare nord-coreene, o eventuală închidere a strâmtorii Hormuz de către Iran este una dintre pârghiile cele mai puternice la dispoziţia regimului de la Teheran (potrivit unor date statistice, prin strâmtoarea Hormuz tranzitează între 20 şi 40% din petrolul lumii) şi ar putea constitui reacţia de răzbunare a Iranului la reintroducerea sancţiunilor americane şi la interzicerea exporturilor iraniene de petrol. O astfel de evoluţie ar constitui un motiv perfect pentru preşedintele Trump şi o motivaţie plauzibilă de a lovi militar Iranul, singur sau, cel mai probabil,  într-o coaliţie internaţională.

Trebuie luaţi însă în considerare şi alţi factori în acest scenariu: reacţia ostilă a Rusiei, opoziţia majorităţii societăţii americane faţă de alt război de amploare, lipsa unui consens occidental.

 

Ce urmăreşte Trump?

Are nevoie preşedintele Trump de un război şi de un succes militar semnificativ pentru a aborda cu şanse mai mari campania electorală din 2020? Sau acţionează în paradigma de succes (încă) adoptată în cazul Coreii de Nord?

 

Strategia lui Trump cu privire la Iran pare axată în special pe două mari direcţii: diplomaţie coercitivă, prin reimpunerea embargoului economic şi creşterea presiunii sociale asupra regimului de la Teheran şi angajarea de pe o poziţie de forţă în eventuale negocieri cu Iranul. Pe acest fond, un conflict militar este puţin probabil.
Totuşi, pentru a supune cu succes Iranul unui embargou economic, SUA vor avea nevoie de sprijinul Arabiei Saudite şi al Federaţiei Ruse, ţări care ar trebui să mărească producţia de petrol pentru a nu afecta preţul barilului.

În ceea ce priveşte dialogul de pe o poziţie de forţă, această strategie a fost deja verificată în relaţia cu Kim Jonj-un, liderul Coreii de Nord, cu care Donald Trump a schimbat o serie de replici dure, pentru ca mai apoi să ajungă la un consens (rămâne de văzut dacă va fi o înţelegere de durată sau nu).

 

Concluzie

Pentru moment, disponibilitatea lui Trump de a angaja noi negocieri cu Teheranul pare să indice faptul că preşedintele american nu vizează un conflict cu Iranul de tip clasic, militar, ci mai degrabă unul care să conducă spre o dublă presiune, de ordin intern şi totodată extern, în care vocile moderate să fie dispuse a renegocia un acord cu SUA pe baza unor noi prevederi. O astfel de evoluţie i-ar întări poziţia de lider puternic, capabil să rezolve şi probleme de politică externă, în vederea acumulării de capital electoral pentru alegerile din 2019 (spre deosebire de 2014, când principalele teme abordate au fost axate pe politica internă). Rămâne de văzut dacă abordarea preşedintelui american va fi încununată de succes.

 

 

 


[i] Gardienii Revoluţiei (forţele de elită ale armatei iraniene) au anunţat duminică (05.08) efectuarea în zilele precedente a unor exerciţii militare de amploare în Golful Persic şi în Strâmtoarea Hormuz, la acestea participând peste 100 de nave. Responsabili americani au confirmat o creştere a activităţii navale iraniene în zonă, însă nu au fost semnalate manevre de amploare.

 

 

Raport Anual: Agenda de Securitate a anului 2018, pe scurt

Evenimente care au marcat anul 2018, pe diverse niveluri ale securității

  • National
  • European
  • Internațional